Cu moartea la un ceai

533 37 17
                                    

 Cu moartea la un ceai

Șoptind, ea-și lasă capul pe umărul meu

Și trage din a sa țigare ponosită

Iar fumul ce-l expiră-mi intră în plămâni, flămând

Tocându-mi mațele ca-ntr-un travaliu sfânt.

Ea, moartea, soarbe-ncet din ceaiul său medicinal,

Își trage sufletul un timp, și-apoi,

Ca într-un chin romantic ea se-ntoarce iar la mine,

Privindu-mă cu ochii goi.

Cu moartea la un ceaiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum