O atmosfera macabra pluteste in aer oriunde m-as duce. Ma apasa o greutate in piept, am uitat ce e fericirea, m-am pierdut de calea mea si nu o pot regasi. Nu stiu ce alt drum sa urmez, sunt pierduta, si singurul meu ghid este el. Dar totul este contra cost, iar eu nu am ce sa ii ofer in schimb. Ce se intampla cu mine? Astea sa fie "sentimentele" dupa care toata lumea alearga si dupa care toti tanjesc? Nu le vreau.
-La dracu! injur eu cu voce tare.
Soarele arde pamantul deja uscat pana in ultima secunda inainte de a se ascunde dupa dealuri, scotand din el si ultimul strop de apa. In timp ce toti adolescentii isi pierd vremea pe la mare, piscine si cluburi, fara griji sau conflicte interioare, eu imi macin creierul cautand solutii. Ma simt goala pe dinauntru, dar adevarul este ca ei sunt mai goi. Fericirea e usoara si te face sa plutesti, sa zbori precum Dedal, cu aripi pe care singur ti le fauresti, deasupra marii si departe de soare. Insa eu ma prabusesc precum Icar,plutesc pe aripile fericirii cu prea multa incredere, prea aproape de focul raului unde mi se topesc aripile, prabusindu-ma intr-o mare rece de dezamagire, ma scufund, apropiindu-ma incet si sigur de moarte.
Mor, dar sunt in viata, caci trupul imi ramane viu, spiritul mi se stinge. Nu imi inteleg suferinta, eu nu am simtit si nu ar trebui sa simt. Oare ce s-o fi intamplat cu mine?
Las dramele la o parte si ma trezesc la realitate. E adolescenta, e normal, imi va trece. Si totusi simt ca nu e ceva atat de obisnuit, nu pentru mine.
-Si totusi, de ce sa imi pese mie? El nu o poate uita pe ea... murmur eu ca pentru mine, aruncand o piatra.
Piatra plata face broscuta in apa, tulburand-o din mijloc pana la mal, valurile parca fugind de ceva ce oricum le va ajunge, un pericol iminent, apoi se sting. Ma gandesc apoi de ce vad eu lumea atat de diferit. Cateva valuri, si eu am ajuns deja la o poveste. Are asta vreun sens? Nu, nu are.
Imi iau geanta de jos si plec de pe malul raului. Imi verific rapid telefonul, am un mesaj de la Stefan. "Ne vedem la biblioteca."
-Pe naiba.
Si totusi, imi indrept pasii fara sa vreau spre biblioteca orasului. Pot eu oare sa il refuz?
Las raul in spate, locul meu de gandire. Privind natura imi ordonez gandurile. Deseori vin aici sa desenez. Valurile care se ingramadesc sa mearga in aval, sopotul apei repezi, toate acestea ma inspira. Astazi raul curgea agale, limpede si linistit. Parca toata lumea merge cu incetinitorul , iar eu nu am rabdare.
Ma adancesc in ganduri si nu mai bag de seama soarele arzator sau praful care se ridica de pe drum si imi murdareste adidasii, dar nici ca am ajuns la biblioteca. Am fost trezita la realitate de o voce calda si linistitoare care mi-a amintit sa ma opresc.
L-am lasat pe Stefan sa intre inaintea mea, am respirat adanc si am pasit dupa el.
Inca o sansa imi este acordata, inca o sansa pe care o voi pierde in mod constient. Dar ce pot sa fac?
