"Istoria se repeta" tot aud spunandu-se. Dar ce e istoria cu adevarat? Doar povestile unor oameni morti care au luptat pentru ca noi sa ii putem contrazice, a unor petice de tarana repsonsabile de haosul din lumea contemporana? Sau este si povestea mea, povestea fiecaruia, dar la scara mai mica, cu greseli mai mici, care poate nu influenteaza demersul intregii lumi, dar cu siguranta schimba lumea unui individ? Pentru ca actiunile mele atat de repetitive, aproape mecanice, imi schimba intreaga lume, si cu siguranta nu in bine.
Am iesit din biblioteca razand si am pornit pe drum spre casa. Stefan nu m-a condus de data aceasta.
-Ma duc pana in parc, am chef sa fiu singur, dar vorbim!
Asta a zis el cel putin. Cu siguranta nu avea legatura cu faptul ca ea va fi acolo. Adica, de unde sa-i stie el fiecare pas, intregul program de la cap la coada, avand in vedere ca mereu pretinde ca nu-i pasa. De fiecare data cand vorbeste despre ea spune ca nu-i pasa. Adica mereu. Incontinuu ii aud numele, rostit nu pe litere, ci pe ocolite, prin povesti si rugaminti, si m-am saturat.
Am luat-o pe un drum care ocolea biblioteca, apoi am pornit agale catre rau.
M-am razgandit brusc, am facut stanga si am fugit spre parc. Eram prea curioasa. Am incetinit cand am ajuns pe aleea pietruita din parc, inconjurata de iarba si copaci, verdeata si racoarea fiind intr-o oarecare nota discordanta cu spatiul aproape desertic ce-l inconjura. Ma gandeam la obsesia lui Stefan. Atat de nesanatoasa, toxica, sufocanta as putea zice. Oare de ce nu o putea uita? Era oare atat de greu? E doar o persoana ca oricare alta.
Mergeam distrasa de discutia cu mine inasmi, cand ceva mi-a atras atentia. Am vazut niste culori tipatoare cu coada ochiului. Mi-am intors capul si am vazut niste trandafiri rosii uitati pe o banca.
-E clar, am zis si m-am ascuns repede la umbra unei salcii. Am stat acolo o vreme, dupa trunchiul gros, pana la lasarea serii. Apoi m-am pornit spre casa, taraindu-mi sireturile prin praful inecacios.
O luam de la capat.
