Ii mulțumesc prietenei mele AndreeaPurple ca m-a provocat sa ii dedic un capitol crush-ului meu.
Primesti bătăiță, daca mai imi dai asa provocari.
Ce pot spune? Niciodata nu m-am priceput la inceputuri.
Te iubesc! Chiar daca vorbim de aproape un an si ne cunoastem din priviri de mai mult. Inca imi aduc aminte. Eu terminam ora la sala 32, iar clasa ta astepta la usa pentru a intra. Cand ieseam din clasa, nu stiu cum, dar privirile ni se intersectau, mereu. Din prima clipa am simtit ceva, dar nu prea credeam in asa zisa "dragoste la prima vedere". Plus ca pe atunci aveam ochi pentru altcineva. Persoana aceea nici nu ma merita. E un nesimtit. In fine, am vrut sa aflu informații despre tine. Te-am vazut intr-o zi la dulap. Am fost sa vad ce clasa era afisata pe ele. Aveam o prietena acolo. Aflasem cum te numesti.
Pentru un timp te-am privit din umbra. In fiecare pauza ieseai cu prietenii tai, erai asa fericit. Parca imi transmiteai senzatia si mie. Totul a fost asa pana cand, pe la sfarsitul primaverii, un vecin, mai nebun de fel, m-a incurajat sa iti dau mesaj pe WhatsApp. Presupun ca ti-ai dat seama de la cine aveam numarul. Pacat ca te culcasei. Tocmai dimineata mi-ai raspuns. Am inceput conversatia cu stangul, certandu-ne. Pana la urma am lasat deoparte neintelegerile si ne-am imprietenit, daca pot spune asa. Ai vrut sa stii cum arat, dar timpul nu ne permitea sa ne vedem. Ti-am dat Facebook-ul meu, dar tot nu iti dadeai seama cine puteam sa fiu.
Intr-o seara, la antrenament, cand sora baiatului de care imi placea, si-a batut joc de mine. Iar el, mai inteligent, tot ce am vorbit, ii aratase ei. Toata seara am plans, noroc ca parintii mei nu erau acasa. Dupa ce m-am mai potolit, am luat telefonul si ti-am spus sa de intalnim urmatoarea zi intr-o pauza. Ai acceptat. Eu eram distrusa, nu mai imi pasa de nimic, simteam ca sunt la capat de lume. Cand a venit si momentul in care trebuia sa ne vedem, eram putin emotionata, poate de la caldura, nu mai stiu. Te-ai prezentat. Sincer, cand ti-am auzit vocea atat de groasa mi s-au marit pupilele instantaneu. Ma abtineam sa nu iti rad in fata. Nu ma asteptam sa o ai asa. Nici la prezentarile de la miss si mister nu ai avut-o asa. Revenind. Am dat mana, era rece si uda. Mi-am dat seama ca erai emotionat. Am gasit cele mai stupide subiecte de discutie, dar mai bine decat sa stam in tacerea aia stanjenitoare, in care, efectiv, te blochezi. Intr-un final, ai plecat spre clasa unde aveai ora.
Deci, nu stiu ce s-a intamplat, dar mi-ai inveselit ziua, poate chiar si viata, adica ma simteam mult mai bine, fata de seara precedenta, parca pluteam. Tu chiar m-ai ajutat sa scap de o depresie luunga. In rest, cunosti si restul povestii pana in prezent...bine aproape tot.
Acum imi e foarte greu foar sa ma gandesc ca nu o sa te mai vad niciodata. Asta pentru ca m-am mutat cu liceul. Nu o sa uit niciodata ultimul moment in care te-am vazut. A trebuit sa imi fac mult curaj ca sa merg la tine, ba chiar mi-am intrebat o prietena de a 12a. Sau si cu imbratisarea, aici chiar nu ma asteptam sa accepti. Iar acum...ce sa zic...de iesit amandoi singur nu o sa se intample...o sa refuzi sau o sa gasesti o scuza. Poate doar cu un grup, atat.
Stii ceva? Imi e frica. Imi e foarte frica să nu te pierd, macar ca prieten, fiindca stiu ca mai mult nu o sa fim. Chiar daca tu m-ai placut (sau cum ai spus "mi-ai atras atenția) si am fost naivi nespunandu-ne sentimentele...ei bine, uite ca am pierdut.
Ca ultimele cuvinte, vreau sa stii ca imi este foarte dor de tine si ca indiferent de cat timp o sa treaca, eu te iubesc, Florin!
•Cam acesta este capitolul dedicat lui. Tot ce e scris mai sus este doar o mica particica din ceea ce simt.
•Daca aveti intrebari legate de orice, chiar si de viata mea personala, raspund cu drag.
In continuare o provoc pe Camy_Max si pe oricine mai vede asta. Nu vă sfiiti. Viata e scurta. Mai bine sa faceti acum, decat sa treaca timpul si sa va intrebati "Ce s-ar fi intamplat daca...". Lasati rusinea deoparte si deschideti-va sufletul.
Va pup!❤
