Ștefan cel Mare,
Desi era cam mic,
Nu-i spunea nimeni
Ștefan cel Mic.
Un slujnic i se roagă lui Ștefan:
-Te rog, frumos, Stefane,
Fie-ti mila si trimite-ma acasa,
Caci familia m-asteapta acasă.
Si nu ma mai trimite in război,
Piciorul îmi sângerează.
Ștefan, voievod ii răspunde:
-Domnule, tinere, cum te cheamă.
Ai vrea sa te trimit acasă, la familie?
Copiii te așteaptă. Soția mult iubita
N-ar vrea sa mori...
Uite, am și eu o mama, m-asteapta acasă.
Eu insa stau si lupt pentru popor.
Si mie piciorul îmi sângerează,
Voi muri curând si nu contează.
Ma duc cu piciorul rupt la bătălie,
Nu vreau sa-mi pierd tara-mi
De onoare.
Mai bine mor eu, cu gândul împăcat
Ca tara mea trăiește inca bine.
Uite, lupta alaturi de mine,
Pana voi muri si-ti dau drumul.
Când ma voi stinge,
Pot să-ți faci pe plac,
Sa te duci acasă,
La sotia ta mult iubita.
Si astfel Stefan, voievod,
Domn al Moldovei,
Se stinse pe pat,
Alaturi de mitropolit
Si copilul sau iubit.
