Sunt Mary, o fată obişnuită de 18 ani, din Canada. Mereu stau şi mă gândesc cum ar fii dacă aş ajunge in rai, sau cum ar fii iadul.. Întrebările astea sunt stupide, dar fiecare om are gândurile lui , iar acestea sunt ale mele. Părinţii mei m-au abandonat, aşa că stau în apartamentul lăsat de ei, si mă descurc foarte bine. Pe lângă facultatea de psihologie, mai am si un job, tot ţinând de psihologie, din care îmi câştig banii pentru traiul necesar.
Am un prieten, Kevin, are 19 ani si mereu mi-a fost aproape, dar.. Cu gândul. Distanța dintre noi este foarte mare. Kevin sta in UK. Avem o mică speranţă că ne vom întâlni măcar odată.
Vorbind despre Kevin, mi-a dat mesaj, hmm să vedem.
*Mary deschide telefonul si vede un mesaj care o surprinde foarte mult *
K: Mary, am ceva sa îţi spun, mereu mi-a fost frică, dar acum am curajul. Ne cunoaştem de 1 an, si chiar daca nu ne-am întâlnit niciodată, imi placi enorm de mult, am ajuns să te cunosc si mi-am dat seama că te iubesc.M: Nu mă aşteptam niciodată ca tu să mă placi. Stii, am tocmai acelaşi sentiment pentru tine, si mie mi-a fost frică să-ţi spun, am crezut că o sa ma ignori..
K: Niciodată nu te-aş ignora, o să iti fiu alături mereu. Accepți să fii iubita mea?
M: Cu lacrimi in ochi, spun da .
K: Şterge-ţi lacrimile, o fată ca tine nu trebuia sa verse o lacrimă.
M: Kevin, te iubesc!..
K: Şi eu te iubesc! Uite cât e ceasul, trebuie să te pui la somn ! Haide, la culcare, trebuie sa am mult mai multa grijă acum! Trebuie sa fii odihnita, mâine ai şcoală! O sa dorm şi eu, şi am să ma gândesc la tine! Ai grija, te iubesc pitico !
M: Bine, o să dorm. Să ai grijă şi tu, vom vorbi mâine, am sa te visez in bratele mele. Te iubesc!
K: Pa pa, noapte buna!
M: Paa, noapte buna!
*Mary*
Nu pot să cred ce mi s-a întâmplat, credeam că nimănui nu-i pasă de mine. Il iubesc asa mult oe Kevin, parca gândurile mele încep sa dispară, poate ar trebui să ma gândesc la noi, nu la toate prostiile la care ma gândeam.*Dimineaţa, ora 6:30*
*beep*
Am primit un mesaj? La ora asta? Hm.. Să vedem cine este..K : Bună dimineața, pitico! Să ai o zi superbă astăzi, să ai grijă de tine, şi succes la facultate. Te pup si te iubesc!
M: Aw, ce drăguţ din partea ta, mi-ai luminat ziua, îţi mulţumesc!
K: Haide, mergi si te pregăteşte pentru facultate!
M: Bine, te voi suna cand voi ajunge acasa! Pa pa ❤️
K: Bine, bye bye 😘
*Ajunsă la facultate, Mary nu se simţea foarte bine, aşa că a plecat înapoi spre casă, pierzând o zi importantă de curs.
*Mary*
Nu mă simt deloc bine, ar trebui sa ii spun si lui Kevin.. Dar nu aş vrea să îl îngrijorez. Mă pun să dorm câteva ore si poate imi va trece durerea de cap.*După câteva ore bune de somn*
Ce bine am dormit, ma simt mult mai in formă.. Hmm sa vedem cât e ceasul.
4:40 după-amiază? Deja? Trebuie să îi scriu lui Kevin, cred că e îngrijorat.M: Kevin, imi pare foarte rău că nu ţi-am scris, dar nu m-am simţit deloc bine, şi am adormit.
K: Nu este nimic, dar de ce nu mi-ai trimis mesaj? Şi facultatea? Cursul acela important?
M: Păi îl voi reface într-o sâmbătă.. Nu asta e problema. Totuşi, voiam sa îţi spun ca am avut un vis atât de ciudat, de parcă era real.
K: Ce vis?
M: Am visat ca voi deveni un înger.. Care va face un păcat, dar nu ştiu ce, iar apoi aripile mi s-au înnegrit si ..atunci ai apărut tu, şi ai încercat să mă salvezi.. Iar de acolo m-am trezit. Sunt foarte speriată.
K: ...Haide, este doar un vis, asta nu se va întâmpla niciodată, visele nu devin realitate asa de uşor.
M: Nu ştiu ce să zic, mi se întâmplă lucruri prea ciudate.
K: Sunt cu gândul la tine, nu-ți fie teamă. Nu vei păţi nimic.
M: Mersi..
K: Uite, eu trebuie sa plec, vorbim cand mă voi întoarce de la cumpărături. Ly.
M: Lyt. Pa pa
K: Paa.
Oare visele acestea sunt din cauză că mereu m-am gândit la cum e să fii in rai.. Sau cum e iadul? Sau doar încep sa fiu paranoică...
Eh, ar trebui să mă pun să studiez inteligenţa emoţională, pentru cursul de mâine.Dintr-o dată, Mary simte o înţepătura in partea dreapta a spatelui. Parca ceva o trăgea sore tavan.
Totul in jurul ei se face alb, iar o lumina orbitoare, ii spune că nu mai poate sta pe pământ, demonii vor sa stăpânească lumea...
Lumina orbitoare este de fapt.. Un inger trimis de Dumnezeu care o face pe Mary un înger chipeş. Acum ea este cel mai frumos inger din rai.& Dar ce se va intampla cu Kevin? Se vor întâlni până la urmă?..
* Sfârşitul capitolului 1 *
*ştiu că e cam scurt, dar naa* :))
CITEȘTI
*Ingerii cazuti - lupta contra demoni*
Romance" Mary ce se intampla cu tine? Aripile tale ti se inegresc incetul cu incetul.. ce ai facut?.. Kevin, nu.. Doar nu te apropia de mine, nu meriti si tu sa patesti asta.. Am facut pacatul.. Nu te lua după mine ca sa ma salvezi.. Dar.. Mary.. " ...