Jurnal de viata

Visele unei viati absente

                                                                      1. Visul care ucide

Un cosmar,asta traiesc...doar un cosmar.Dar nu ma pot opri din a visa acest vis urat.Sunt prinsa in mrejele sale si nu ma pot elibera. Pare ca frica si lacrimile,amintirile si si durerea  il hranesc. M-am lasat pacalita de el. A venit intr-o noapte....cand eu nu dormeam ci doar vorbeam la telefon. Inima imi batea tare...iar el ranjea diabolic....Dar nu il luam in seama,iar asta a folosit-o impotriva mea. Nu-mi dadeam seama ce avea de gand sa faca. Continuam sa  vorbesc la telefon cu el..baiatul perfect...dulce si sensibil....

Deja pusese stapanire pe mine. Simteam cum cuvintele imi parasesc buzele inainte sa imi dau seama.Nu imi mai vedeam visul...oare disparuse?

Si mai era si tipul....baiatul cu ochii caprui dupa care ma topeam si caruia tocmai ii spusesem tot.

Buzele sale...lipite de ale mele, erau dulci, calde....perfecte. Parea ca ceva ne controla pe amandoi. Privirea luio era superba...mai atragatoare decat imi aminteam. Ceva ciudat se petrecea...dar inima imi batea...batea pentru "visul meu frumos" . Raul era in el...se vedea in ochii sai. Nu simtea la fel....

Noaptea uramatoare am adormit repede.Parea ca totul e bine, eram sigura ca nimic rau nu se putea intampla....

DIMINEATA!

Mesajul,lacrimile, amintirile....ma copleseau. Visulfrumos fusese un cosmar deghizat,ma amagise doar ca sa se poata hrani cu frica si durerea mea.

            Intunericul se revarsa peste tot inauntrul meu si simteam cum ma distrug din interior. Inima mea nu mai batea. Pulsul era aproape mort. Sufletul meu disparuse. Dar ce ma tine in viata?

Inima era bucati...cioburi ca de sticla,imprastiate in corpul meu,distrugandu-ma incetul cu incetul.Sanngele era negru,iar dorinta de a disparea era din ce in ce mai puternica. Puteam respira,desi inima si tot restul trupului meu era ca o marioneta. Eram sustinuta de mrejele cosmarului. Dansam pe marginea prapastiei dintre viata reala si lumea de dincolo. Primisem o palma de la viata,trezindu-ma astfel dintr-in vis frumos intr-unul groaznic. Camer era ata de pustie si totusi atat de plina de ura si durere. Nu ma puteam elibera de toate acestea.Nu imi dadea drumul...nu ma lasa sa imi refac firul vietii. Eram ostatica. Ostatica raului si a durerii...prizoniera a amintirilor.

Trupul meu era in lumea reala dar sufletul...zace intr-o temnita jegoasa si umeda,torturat in intuneric,plin de groaza si frica. Plange,urala cere ajutort, dar nu il aude nimeni, iar legatura dintre mine si el devine din ce in ce mai slaba.Parca e doar un zgomot surd,usor ignorabil. Cosmarul ne separa...ne distruge. Mi-am pierdut increderea...totul

Si nu pot gandi la ceva fericit. Sforile se strang in jurul meu. Ma sufoca si imi distrag atentia de la orice.

Lacrimile imi curg siroaie pe obraji si orice strigat de ajutor  imi e inabusit de suspine. In minte mi se deruleaza continu tot ce s-a intamplat .Regrete si pareri de rau....dar nu mai conteaza. Deja  sunt prizoniera sa si se pare ca devin si hrana lui preferata. Durerea provocata de el, visul groaznic ce tocmai il traiesc,ma aduce pe calea nebunieie. Devin dementa iar creierul meu nu mai gandeste. Dar cum sa scap? Cum sa ma eliberez de el? Gandeste....asculta-ti constiinta....

Ce constiinta? Dunt goala. Distrusa. Tot ce ma tine in viata este intunericul. Caci visul are nevoie de durere. Si ah,cat ma mai dor locurile unde sforile ma chinuie. Tortura asta e sfasietoare. Si nu ma obisnuiesc cu durerea niciodata pentru ca pare sa se amplifice pe zi ce trece. Si apoi apare visul...si incepe sa ma devoreze...sa se ibfrupte din durerea si chinurile mele. Simt cum rupe din ce in ce mai mult legatura mea cu sufletul. Eu nu mai am nimic...nici voce...nu mai rezist.

Uneori pare ca ma trezesc...pare ca totul in jurul meu se misca iar timpul nu se mai opreste.Durerea parca devine mai agreabila.

Iluzii...sunt in lumea reala. Doar cu trupul caci mintea-mi intunecatae departe. Nici nu stiu daca mai traiesc. Sau poate doar ma prefac...imi afisez un zambet larg si acopar orice urma de durere.

Ai zice ca ne puteam controla singuri visele. Ei bine se pare ca propriul meu vis ma controleaza pe mine.

Controlata de propriul vis....de propriul  vis...vis...cosmar...durere...lacrimi...amintiri...baiatul.

Daca eu sun controlata de un vis cu el...atunci...poate el ma controleaza pe mine.

Mintea mea nu mai e limpede de mult, dar am o vaga banuiala ca e vina baiatului....visul...cosmarul....e numai vina lui.

Am un junghi puternic in tot corpul...imi aud sufletul urland...e numai vina lui...doare...dar se hraneste cu durerea,iar suferinta mea ii da satisfactie.

Ma gandesc....un fior rece ma strabate. E aici. MA aude.....stie....

Stateam incordata...asteptam sa se hraneasca din nou. Apoi vederea mi s-a intunecat. Nu imi dadeam seama unde sunt....Totul era intunecat. Sforile ma strangeau mai rau ca niciodata. Am deschis ochii si am vazut ranjetul acela care ma chinuia. DEodata sforile mi-au dat drumul. Si am cazut neputincioasa.

Am simtit cea mai mare durere de pana atunci....nu imi puteam simti corpul...nu ma putem misca. Simteam doar cum se scurge puterea din mine. Cum intunericul se imprastie peste tot in jurul meu...ma stingeam...viata mi se scurgea. Visul ma parasise dar fusese sigur ca voi muri...doar eu nu si sufletul meu.

Spiritul avea sa umbla singur...de nebun privind cum eu ma pierd....ma sting...

E ultima mea clipa...zambesc si imi las ultima lacrima sa mi se scurga pe obraz.....