Arthur Lancaster, conte de St. Merryn, şedea la clubul său
în faţa unui foc în care trosneau lemnele, bînd un pahar de
excelent vin de porto şi citind un ziar, cînd i se anunţă că
logodnica lui fugise cu un alt bărbat.
- Mi s-a spus că tînărul Burnley a folosit o scară pentru a
se căţăra pînă la fereastra ei şi a o ajuta pe domnişoara Juliana să coboare la trăsură. Bennett Fleming îşi lăsă trupul scurt şi zdravăn pe scaunul din faţa lui Arthur şi întinse mîna către sticla de porto. După cît se pare, cei doi au luat-o
spre nord. Nu încape îndoială că se îndreaptă către Gretna
Green. Tatăl Julianei a pornit des a în urmări fugari,însă trăsura acestuia e veche şi înceată.
O tăcere absolută se lăsă peste întreaga încăpere. Toate
discuţiile încetară. Nici un ziar nu mai foşnea, nici un pahar
nu se mai mişca. Era aproape de miezul nopţii şi clubul era
ticsit de lume. Toţi bărbaţii din apropiere păreau să fi
îngheţat în scaun, încordîndu-se din răsputeri să tragă cu urechea la conversaţia care se desfăşura lîngă şemineu.
Cu un oftat, Arthur îşi împături ziarul, îl lăsă deoparte şi
luă o înghiţitură de vin. Apoi privi în direcţia ferestrei, la rafalele de ploaie pe care vîntul dezlănţuit le izbea de
geamuri.
- Pe o asemenea furtună vor fi foarte norocoşi dacă vor
izbuti să străbată măcar cincisprezece kilometri, zise
bărbatul.
După cum avea să se întîmple cu tot ce va spune el în
noaptea aceea, remarca deveni şi ea o parte a legendei lui
St. Merryn... Un om dotat cu atîta stăpînire de sine încît,
atunci cînd i s-a spus că logodnica lui fugise cu un alt
bărbat, el s-a mulţumit să facă un comentariu asupra vremii
umede de-afară.
Bennett dădu repede pe gît o duşeă de porto, după care
însoţi privirea lui Arthur, uitîndu-se şi el pe fereastră.
- Tînărul Bumley şi domnişoara Juliana au o trăsură
excelentă şi rapidă, precum şi un atelaj puternic şi odihnit.
Bărbatul îşi drese glasul. Este puţin probabil ca tatăl ei săi
mai poată ajunge din urmă, dar un călăreţ bun, cu un cal
sprinten, ar fi capabil să pună mîna pe fugari.
Aşteptarea mocnea în liniştea limpede ca de cristal. St.
Merryn era un burlac ale cărui grajduri adăposteau cîţiva cai
de mare clasă, ceea ce nu era pentru nimeni un secret. Toţi
aşteptau să afle dacă însuşi contele va decide să pornească pe
urmele cuplului fugar.
Arthur se ridică cu un aer nonşalant, luînd cu el sticla de
vin pe jumătate goală.
- Ştii, Bennett, în seara asta constat că m-a cuprins o
imensă plictiseală. Cred că am să mă duc să văd dacă se
întîmplă ceva interesant în sala pentru jocuri de cărţi.
Sprîncenele lui Bennett se înălţară brusc spre marginea părului.
- Dar tu nu joci niciodată. Nu mă încumet nici măcar să
încep să număr de cîte ori te-am auzit susţinînd că este
ilogic să pariezi nişte bani pe rostogolirea zarului ori pe o
mînă de cărţi de joc.
- Azi mă simt neobişnuit de norocos. Arthur o luă din loc în
direcţia anunţată.
- Naiba s-o ia de treabă! murmură Bennett. Trăsăturile lui
grosolane se adînciră în semn de îngrijorare, sări în
picioare, îşi înşfacă paharul de vin pe jumătate plin şi se urni pentru a-l ajunge din urmă pe conte.
-Ştii, spuse Arthur pe cînd cei doi ajunseseră la mijlocul
încăperii nefiresc de tăcute, îmi trece acum prin minte că am
apreciat mai degrabă greşit cînd i-am cerut lui Graham mîna
fiicei sale.
- Cum aşa? Bennett se uită pieziş la Arthur cu o privire
neliniştită, căutînd parcă semne de febră.
- Da. Cred că data următoare cînd o să mă mai hotărăsc să-mi
găsesc o nevastă, voi aborda problema de o manieră mai logica,
adică aşa cum aş proceda cu una dintre investiţiile mele.
Bennett se strîmbă, conştient fiind că asistenţa prezentă
era încă atentă la tot ce spunea Arthur.
- Şi cum dracu’ intenţionezi să aplici logica în găsirea
unei neveste?
- Mă gîndesc că acele calităţi pe care cineva le cere unei
neveste nu sînt diferite de calităţile pe care se aşteaptă să
le întîlnească la o însoţitoare plătită.
Bennett, care tocmai înghiţea o gură de porto, se înecă şi
începu să tuşească, împroşcînd înjur cu stropi de vin.
- O însoţitoare? izbuti el să îngaime într-un tîrziu.
- Te rog doar să analizezi atent chestiunea. Paharul lui
Arthur scoase un clinchet în momentul în care bărbatul aplecă
sticla de vin şi atinse buza cu gîtul. O însoţitoare ideală
este o doamnă manierată şi cultă, cu o reputaţie nepătată şi
un psihic solid şi liniştit, precum şi cu modestie şi
echilibru în comportament şi fel de a se îmbrăca. Iar aceste
însuşiri nu sînt ele oare aceleaşi prin care oricine ar
caracteriza o nevastă perfectă?
- O însoţitoare plătită este, prin definiţie, o persoană
care a sărăcit şi a rămas singură pe lume.
Bineînţeles că este săracă şi lipsită de orice mijloace de subzistenţă, dădu din umeri Arthur. Altminteri de ce ar
solicita o atît de umilă poziţie?
-Majoritatea domnilor ar prefera o nevastă care să le poată aduce o oarecare avere sau ceva proprietăţi imobiliare,preciză Bennett.
- Ooo, dar tocmai în privinţa asta am eu un imens avantaj,
nu-i aşa? Arthur se opri în uşa sălii de jocuri şi trecu în
revistă
mesele ocupate. Fără să subliniez prea apăsat aspectul ăsta,pot spune că sînt putred de bogat şi că mă îmbogăţesc tot mai mult cu fiecare zi. Eu n-am nevoie de o nevastă înstărită.
Bennett se opri şi el lîngă Arthur, încuviinţînd fără prea
mare tragere de inimă:
-Adevărat.
- Unul dintre marile avantaje la însoţitoarele plătite
constă tocmai în crunta lor sărăcie, continuă Arthur. Asta le
face să se arate recunoscătoare în egală măsură indiferent ce
angajament li se oferă.
- Ah! La asta nu mă gîndisem. Bennett mai luă o înghiţitură
bună de porto, coborînd apoi încet paharul. Cred că încep să-ţi înţeleg raţionamentul.
- Lipsite de adăpost, tinerele doamne romantice ale căror
concepţii despre dragoste au fost trist deformate de Byron şi
de romanele Minervei Press, ca însoţitoare plătite, trebuie,
obligatoriu, să dovedească un mult mai accentuat spirit
practic. Ele au învăţat, şi încă pe o cale foarte dură, cît de
nemiloasă poate fi lumea.
- Fără îndoială.
- În conseemţă, prototipul însoţitoarei nu va fi înclinat
către o purtare care i-ar periclita poziţia. Un bărbat ar
putea, de exemplu, să conteze că o asemenea doamnă nu ar fugi
cu un altul cu puţin timp înainte de cununie.
- Poate că de vină este şi vinul de porto, dar consider că
tot ce ai spus corespunde unui excelent raţionament. Bennett
se încruntă. însă cum ar putea cineva să găsească o nevastă
care să întrunească integral calităţile unei însoţitoare
plătite?
- Fleming, sînt nevoit să-ţi spun că mă cam dezamăgeşti.
Răspunsul la întrebarea ta mi se pare limpede ca lumina zilei.
Dacă cineva doreşte să-şi aleagă o astfel de nevastă, trebuie
să se adreseze unei agenţii care furnizează asemenea
însoţitoare. Apoi el nu are decît să intervieveze un număr de
solicitante, după care să facă propria alegere.
Bennett clipi nedumerit.
- O agenţie?
- Cum s-ar putea înşela un bărbat? Arthur îşi reproşă: Ar fi
trebuit să mă gîndesc la o astfel de idee încă de acum cîteva
luni. Spune şi tu dacă n-aş fi evitat numeroase neplăceri!
-Păi...
- Acum te rog să mă spuzi, dar cred că s-a ivit un loc liber la masa din colţ.
