Apel la ratiune

Aseara

Fug. Incearca sa ma prinda. De ce nu ma va lasa in pace?
-Nuuu!!! ii arunc un strigat plin de disperare.
Aveam ochii mari cat cepele. Eram in camera mea. Cea cu aerul plin de idei traznite si visuri distruse. A fost un vis. Ma uitam cu mirare la lucrurile imbratisate de Tata Timp de prin camera mea. Soarele nu se intelegea prea bine cu retinele mele de abia sculate din somn. Am tras perdeaua si am privit bine bucatile de material de la mine pe podea. Peste tot haine aruncate. Ce s-a intamplat aseara? Nu puteam gandi liber. Nu bausem, asta stiu sigur. Nu beau niciodata. Cred ca m-am culcat prea tarziu.
-Fa-o! Fa-o! Fa-o!
Voci rasunau in capul meu. Voci ale unor copii. Adolescenti infumurati fara nimic altceva de facut.  Dar de ce? Ce erau aceste voci?
-Ce Doamne, iarta-ma, Quinn, te strig de o ora.
Jaylon a dat buzna la mine in camera.
-N-am auzit nimic.
Mainile mele reci si umede mi-au cuprins capul. Ma frecam in speranta ca durerea obositoare ma va parasi intr-un sfarsit. Ma simteam coplesita de oboseala.
-Ce ai?
-Sunt obosita, Jaylon.
Jaylon era prietenul meu cel mai bun de un car de ani. Unii spun ca vom ajunge impreuna intr-o zi. Dar nu m-am simtit niciodata atrasa de el. Nici invers. Ba chiar mai mult, fiecare a avut relatiile lui de-a lungul anilor.
-Ce ai facut aseara? intreba el cu o fata ganditoare.
-Nu stiu. Dar tu unde ai fost?
-Aici.
-Tu nu stii ce s-a intamplat?
-Tot ce stiu este ca sor'ta a dat o petrecere uriasa. Toata scoala a fost aici.
Picioarele mele se inmuiau pe masura ce radeam mai tare.
-Raven? intreb eu chicotind.
-Da. E greu te crezut. Dar asa e.
-Mda, nu cred. Dar in orice caz, tu unde ai fost de nu stii nimic?
-Am vorbit toata noaptea cu o tipa super draguta.
-Cum o cheama?
-NEATZA TUTUROR! se auzi strigatul lui Raven.
Puteam sa simt ca bause peste masura. Chicotea non-stop si picioarele ei erau ca jeleul delicios al bunicii. Dar cu pantaloni de piele falsa pe deasupra.
-Raven, pentru numele Sfintilor, cat ai baut?
-Tu si bautura ta. Ce esti asa curioasa?
Nu puteam sa cred ca mica mea sora cuminte se transformase intr-o creatie adolescentina cu prea multe erori ca se le pot numara. Ce era asta?
-Voi stiti ca avem tren in 2 ore? intreba Jaylon speriat.
-Ce tren visezi, puisor? zise Raven dandu-i lui Jaylon pletele pe dupa ureche.
-Fato, trebuie sa iti repari sora. Face asa de cand voiam sa vorbesc cu Olivia.
Gandurile dara navala peste capul meu incurcat. Starea de soc se instala inauntrul meu aproape instant.
-Ai vorbit cu Olivia?! intreb cu o fata socata.
-Pui mic, nu stii ca nu e bine sa vorbesti cu tocilari? zice Raven tragandu-l pe Jaylon mai aproape de ea.
Olivia era cea mai mare tocilara din scoala. Dar si cea mai timida fata. Am incercat de multe ori sa ii dau glas cu niste cuvinte care i-ar fi dat incredere. Dar mereu fuge si nu pot niciodata sa vorbesc cu ea.
-CUM AI FACUT ASTA OMULE?! Incerc asta de un an bun si frumos!
-Daca nu o ei pe sor'ta de pe mine nu vei afla niciodata.
-Raven.
-Da?
Ma uitam la ea insistent. O sorbeam din priviri. Puteam sa stiu ca voia doar sa isi bata joc de mine. Ca in totdeauna. Ea era considerata cea mare si matura. Eu eram doar umbra ei. Dar puteam simti tensiunea din ochii ei care cedau cu fiecare secunda in care o mancam pe interior. Simtea teroare. Si in acelasi timp superioritate.
-Pa. spuse ea si pleca silentioasa.
-Cum faci asta?
-Am invatat sa o fac sa cedeze majoritatii. spun eu linistita.
-Mereu ai fost asa profunda?
I-am aruncat o perna in fata si l-am dat afara pana nu incepea sa se uite mai adanc inauntrul meu. Eu eram fata aia separata de restul universului. Obisnuiam sa imi tin sentimentele ascunse de restul societatii. Oamenii erau doar suflete devoratoare pentru mine. Doar niste fiinte pentru a nu fi Pamantul gol. Fiecare avea o poveste. Si povestea mea era stiuta doar de mine. Nici macar Jaylon nu stie nici macar 30% din mine. El crede ca ma stie de la cap la picioare. Da. Inima, intestine, amigdale, oase si carne. Dar pe adevarata eu nu o stie nimeni. Sa nu mai zic de restul care ma critica de la prima privire. Pot sa privesc prin oameni. Sunt foarte atasata de ei. Ma apropii mult de persoane si le stiu pe derost. Asa am invatat sa ma las greu de descifrat. Si nici macar nu e vorba de inteligenta. E vorba de spirit. Asa vreau sa ma perceapa oamenii. Si asa si fac.