WolfBlood

WolfBlood.

Mereu am fost pasionată de tot ce conține cuvântul „lup” , ador cuvântul ăsta și mereu ador să discut despre asta. *ați prins idea* . dar exista o întrebare la care n-am găsit un răspuns până acum : Cum e să fii lup ? Oare e greu , e ușor.. ? Pentru o zii aș vrea să fiu un lup , toată pădurea să fie a mea , să pot fugii prin ea , să simt briza aerului curat și să aud râul cum curge. În schimb , toate gândurile mele dispar , după ce aud un țipăt :

-         ALISSS. *sunt strigată de prietena mea , Avelon *

-         Scuze , nu prea eram atentă la ce spuneai.

-         Iar scrii în jurnal despre lupi ? Încă nu te-ai plictisit.

-         Nu , de ce ? Vrei să mă ajuți ?

-         Nu am cum să te ajut , nu poți să te faci lup .. nici pentru o zii.

-         Ce zici să ne uităm puțin pe net , încercăm ceva vrăjitorii , dacă te ține ..

-         Sigur , dar fără nici un rezultat, presimt asta.

-         Eu presimt cum peste câteva ore o să fiu un lup!

-         Nu există așa ceva..

-         Mai vedem noi.

Am căutat pe net , blabla , era o chestie foarte ciudată. Trebuia să-mi fac niște desene pe mână și să spun niște ritualuri. Ușor. Doar că [,] cuvintele erau cam ciudate.

-         Nu are nici un sens .. te rog , hai să terminăm asta odată. *spune Avelon încercând să-și dea desenele jos de pe mână*

-         Stai , mai este puțin , te rog !

-         Alis , e o prostie , ce nu pricepi  ?! Asta e doar în capul tău ..

-         O să te convingi singură , peste 24 de ore.

-         Ok , păi , eu o să plec , ne vedem mâine. Paa

-         Mbene .. –și mă strâmb- poți pleca. Salut.

Eram așa curioasă să văd efectul. Oare chiar era adevărat sau era doar o joacă , o chestie pusă pentru interesul public? Să sperăm că nu , și că o să-și facă efectul până mâine.

M-am pus pe fotoliu , în speranța că o să fie ceva interesant la TV , dar , ca de obicei , erau doar prostii. Am închis TV-ul la fel de repede cum l-am deschis , și mi-am întreptat privirea spre vaza cu flori primită de la bunica mea. Mi-am concentrat privirea pe ea foarte puternic , iar ea s-a spart. Am sărit de pe canapea .. eram ceva gen *ce naiba am făcut?!* . Mă aplec să iau cioburile de pe jos , dar când să le ating ele se lipesc de mâna mea.

-         CE NAIBA ?!

Încep să frec mâinile una de alta .. și cioburile cad pe jos. Mă simțeam așa ciudat , îmi era frică să mai privesc sau să mai ating ceva. Simt o suflare rece în ceafă și parcă aud o voce răgușită care spune „Mai este puțin”. Încerc să nu iau în seamă ce s-a întâmplat , în timp ce o sun pe Avelon , să o chem la mine.

-         Hei , poți venii te rog repede la mine?

-         Și eu vreau să-ți spun ceva.. *cu o voce mai înceată*

-         Ok , hai , te aștept. Să vii repede.

Peste vreo 6 minute ajunge la mine.

-         A mers .. nu știu sigur ce am făcut ,dar a mers. *spune Avelon puțin speriată

-         Calmează-te , o să fie bine. Să sperăm. Doar eu am pățit să sparg lucrurile cu privirea sau să se lipească anumite chestii de mâinile mele fără a folosii măcar puțin lipici ?

-         Din păcate nu , și eu .. Alis , ce-am făcut?!

-         Parcă spuneai că nu există..

-         Poate e altceva!

-         Calmează-te , nu poate fii altceva. Ce anume altceva?

-         Sunt niște fenomene paranormale , Alis! Poate fii orice.

-         Încă n-au trecut 24 de ore...

-         Încearcă să-ți ștergi desenele de pe mână *și-mi dă un șervețel umed

-         Nu pot ..

-         NICI EU! CE E ASTA?!

-         Nu mă ajuți , Avelon!

Nu simțeam nimic , eram așa indiferentă. Avelon era foarte panicată , dar eu eram indiferentă.

-         Ce zici să dormi la mine în seara asta ?

 Se uită în gol și după vreo 6 secunde se uită fix în ochii mei.

-         Ai ochii roșii , zic eu puțin speriată.

-         Poftim ?

-         Ai ochii roșii!

-         Ok , asta e deja o prostie ! Eu am plecat..

-         Așteaptă. *își îndreaptă privirea fix în ochii mei* Poți avea încredere în mine , te rog? O să fie mult mai rău dacă nu rămânem împreună. Am făcut chestia asta împreună , o să o și terminăm îmrepună , da?!

-         Ok.. fie. Mă întreb uneori de ce te-am ascultat oare?

Pe zii ce trecea eram tot mai retrasă .. uram tot , aveam impresia că toți din jur mă urau , și îmi găseam liniștea în pădure. În fiecare zii mergeam în pădure. Simțeam o atracție acolo. Aveam locul meu , unde stăteam , pe iarba care era mereu moale și verde , iar razele de soare îmi încălzeau fața. Încercam să uit tot ce s-a întâmplat dar pe zii ce trecea era mult mai rău. Părinții mei sunt gata să mă dea afară din casă pentru că mereu dau totul peste cap. Pentru prima dată îmi doream să dispar , să nu mai audă nimeni de mine. Să rămân pierdută într-o pădure fără capăt , de unde să nu mai ies.

 

-         De ce vrei să dispari ? *întreabă o voce mai groasă , care-și bagă capul deasupra mea