Clopoțelul de la intrarea în local se făcu auzit, iar tânăra care stătea singură la masă, în așteptarea cuiva, își întoarse violent capul către aceasta, plină de speranță, doar ca să revină cu privirea către sucul pe care îl avea în față, oftând tristă.
În local tocmai intrase un grup format din trei băieți și două fete, care s-a îndreptat fără nici o ezitare către unul dintre separeurile aflate undeva în spatele localului. Pe drum, unul dintre băieți zăbovi un moment prea mult cu privirea asupra tinerei, făcând-o să se simtă privită și să ridice ochii către cel care o fixa cu privirea.
Nu îl găsi, însă înainte de a-și lăsa privirea în jos, văzu cu coada ochiului cum tipul cel mai înalt dintre cei trei o privi iar. Îl confruntă scurt, însă el nu păru deloc afectat de schimbul lor de priviri. Avu totuși senzația că a văzut o ușoară încordare a mușchilor lui faciali, însă a fost atât de scurtă, încât a crezut că i se pare. Clopoțelul sună încă o dată o secundă mai târziu, iar fata uită de cel care o analizase și privi încă o dată spre ușă. De această dată, pe buzele ei se născu un zâmbet micuț, care fu înlocuit o clipă mai târziu de o grimasă supărată, dar draguță.
Bărbatul care tocmai intrase, scană cu privirea interiorul localului în cautarea cuiva, iar privirea i se întâlni cu a tipului care, cu o secundă mai înainte avusese un schimb de priviri cu tânăra cea singură. Figura i se crispă ușor, dar când văzu că acesta nu îl bagă în seamă și își urmează prietenii, se relaxă imediat. Abia un moment mai târziu o văzu și pe tânăra care îl astepta.
- Scuze că am întârziat, dar am avut ceva de rezolvat, se scuză el evaziv, așezându-se.
- Puteai să mă anunți că întârzii atâta timp, se bosumflă ea teatral.
- Nu am știut că voi fi reținut atât, făcu el nervos, gesticulând clar că era enervat de faptul că i se reproșează ceva. Am reușit să ajung, nu?
- O oră mai târziu? îl întrebă ea supărată, punând un botic adorabil.
- Am spus că îmi pare rău, nu? replică el chemând chelnerul dintr-un singur gest.
De undeva din spate, ruptă de realitatea înconjurătoare, o pereche de ochi albaștri îi privea pe cei doi, analizând mimica și gestica fiecăruia, iar gura i se strâmba în mod dezaprobator. Figura tipului i se părea cunoscută, dar nu știa de unde.
***
- Sorine, ești puțin cam prea rupt de realitate azi, glumi una dintre fete către prietenul lor, care era atent la orice altceva, numai la ei nu.
- Vi se pare, răspunse el robotic.
- Mă gândeam să te duc la coafor azi, spuse Andrei, unul dintre băieți. Să te vopsească în șuvițe albastre cu verzi.
- O idee destul de bună, răspunse Sorin, provocând hohote de râs la masă.
- Ce ai? îl întrebă celălalt tip.
- Mă tot uit la tipul de la masa din centru, răspunse el cu jumătate de gură. Jur că l-am mai văzut undeva, dar nu știu unde, mai spuse el, iar toți ochii de la masă se îndreptară spre cel amintit.
- Chiar nu știi cine e? făcu Ana, una dintre fete, râzând, dar cu o grimasă dezgustată.
- Dacă aș știi, nu mi-aș mai pune aceste întrebări existențiale, răspunse el continuând să fie atent la cuplul respectiv.
