The Story of a Story

„Charles sarise din calea flacarilor dogoritoare ale monstrului, si respingand orice alt atac al inamicilor cu scutul sau divin. Stia ca sunt multi, prea multi chiar pentru un erou sa le tina piept. Era doar o chestiune de timp pana cand avea sa faca o greseala si inamicii vigilenti aveau sa profite de ea, curmandu-i viata. Iar odata ce viata lui era distrusa, nimeni nu ar mai fi salvat omenirea de acel dezastru..."

Acestea erau cuvintele ce apareau pe ecranul luminos al calculatorului lui Charles, fiind urmatite de ochii vigilenti ai acestuia. Charles era un tanar ca oricare altul : un om mai mic decat un om mare, mai mare decat un om mic, plin de vise si dorinte de nedescris. Pe masa, alaturi de ceasca de ceai verde si tastaura uzata se afla un caiet gros si uzat, plin cu desene copilaresti si fragmente din carti. Schitele nereusite ale acestuia intruchipau eroi fantastici ce rapuneau prin curajul lor fiinte malefice, salvand lumea si fiind aclamati de multimi pentru ispravile lor. Textele scrise marunt, cu creionul sau pix negru erau mici citate care ii trezeau in suflet trairi aparte, iar unele erau fragmente de basme de mult apuse.

Pentru oricine acest caiet nu era nimic altceva decat o incercare esuata a unui tanar de a se identifica cu alti scriitori pentru a-si trasmite ideile catre lumea larga . Si probabil ca asa era. Insa nu pentru Charles. Caietul era unicul sau teren de joaca, locul unde imaginatia era libera sa zburde printre randuri, sa dea nastere la intamplari nemaiauzite si personaje fantastice, unde muza creatoare ii soptea bland la ureche vechi legende care sa renasca in povestea sa...

Astea erau cuvintele pe care le spunea oricui care din bun simt il intreba ce face in timpul liber. Iar reactia lor era aceeasi mereu. Aceeasi indiferenta, aceeasi lipsa de intelegere. Si poate ca oricine s-ar fi suparat de nosalanta inacceptabila a oamenilor. Insa nu si Charles. El stia ca lumea nu era pregatita pentru geniul sau si pentru capodopera sa. Stia ca nimeni nu avea sa il mai ignore dupa ce opera sa urma sa fie dezvaluita intregii lumi, asa ca ii lasa pe nestiutori in pace, sa rada de el si de ideile sale.

Cu aceeasi dedicatie ca 4 ani in urma, acesta citea fiecare cuvant , asigurandu-se ca opera sa era fara cusur. In ciuda orei tarzii, Charles simtea ca trebuie sa termine capitolul. Nu ar fi putut sa cada la pace cu constiinta sa daca ar fi lasat ceva neterminat tocmai in punctul culminant doar pentru cateva ore de somn. Vointa ii era puternica, insa trupul slab. Cu un oftat prelung, Charles isi salva munca si inchise laptop-ul care merita o pauza dupa atatea ore de lucru. Incet, isi lua cu caietul de pe masa si il puse in locul sau obisnuit, dulapiorul cu lacat de langa pat.

Deschise cu grija usa si arunca o privire asupra continutului din dulap. Un trandafir si o scrisoare de amor il intampinau mereu si de fiecare data Charles simtea parfumul trandafirului din ce in ce mai putin. Si chiar daca era imposibil, scrisoarea parea din ce in ce mai galbena, ca si cum decenii ar fi trecut peste ea. Poate daca ar fi stiut ca ea nu il place, le-ar fi aruncat. Insa nu stia. Niciodata nu isi facuse curaj sa intre in vorba cu ea. Credea ca datorita talentului sau fantastic de a scrie o va cuceri cu o simpla scriscoare de amor. Si poate ar fi reusit. Poate nu. Niciodata nu a aflat, si nu intentiona sa treaca peste intrebarea „Oare ce s-ar intampla daca nu imi impartaseste sentimentele?". Ar fi vrut sa stie raspunsul la aceasta intrebare, insa in acelasi timp nu ar fi vrut. Ar fi vrut sa stie ca este a lui, insa gandul ca nu il iubeste l-ar fi distrus. Asa ca poate tacerea nu era cea mai rea varianta pentru el.

Langa trandafir se afla un borcan straveziu, pe jumatate plin cu banii economisiti de el in ultimii 4 ani. De cand ideea fantastica de a scrie ii aparuse in minte, Charles a inceput sa stranga zilnic pentru publicarea cartii la o tipografie. Fiecare inghetata pe care ar fi putut sa o cumpere in mijlocul unei zile calduroase de vara, fiecare cadou de la rudele sale, fiecare masa pe care ar fi putut sa o ia intr-o zi obositoare de scoala, fiecare lucru marunt pe care ar fi putut sa il cumpere, a fost abandonat pentru scopul sau suprem. Ca in fiecare seara, deschidea cu grija capacul si adauga banii pe care i-a strans in acea zi. Ce-i drept, nu era mult, insa putinul de azi cu putinul de ieri si cu putinul de maine se adunau si il duceau din ce in ce mai aproape de tinta.

Inchise capacul si puse bocanul in spate, speriat oarecum ca cineva sa nu ii fure mica sa avere cat timp el dormea inconstient de lumea din afara. Cu ajutorul micii chei argintii de la gat inchise dulapiorul si isi intinse mana catre lampa ce lumina slab camera sa. Ochii i se oprira asupra panoului din pluta de langa patul sau rigid. Daca caietul sau era cel mai important lucru pe care il avea, acesta era al doilea. Plin cu foi galbene, albastre, verzui si albe, panoul intruchipa nimic altceva decat planul maretei sale creatii. Fiecare foaie avea rolul ei, reprezentand una din piesele de sah ale imaginatiei sale. Cu grija, Charles luase fire de diferite culori si conectase notitele sale intr-o retea incalcita ce reprezenta actiunea povestirii. Fiecare linie colorata simboliza o relatie intre doua personaje sau doua locuri, fiind o reprezentare vizibila a imaginatiei acestuia.

„Curand" isi spuse el, doar pentru sine, ca o rugaciune in fata destinului, „curand totul va fi gata". Cu aceste cuvinte hotaratoare, Charles inchise lumina si cazu intr-un somn lung si fara vise.