EN:
I can't sleep. I don't know if it's the heat to blame, or something else. And why is it so hot in November, anyway?! I turn on my other side, towards the window. Light comes in from outside, a pale, orange light. Is it dawn already? Great, there go my hours of rest. No, wait. It's coming from the street lights outside. This city looks the same at night as it does in daylight. What was I dreaming, again? Oh, yeah... I was running down an endless corridor. I was running from something. I can't remember what. I was looking back over my shoulder and running, and I tripped. Somebody screamed, a woman, and I tripped. I tried to get up and run away, but my legs wouldn't listen. My knees felt weak. And I was feeling something... I couldn't see anything around me, not a single soul. But I could feel something powerful and threatening approaching, and I was scared... more and more scared. I couldn't scream either, I was stunned. Forty meters, twenty... five, and this terror advances quicker and quicker, hovering over my shoulders like a great eagle.
Maybe that's why I woke... I reach out with my groping hand, in the dark, trying to find the phone on the nightstand. It's 3:15am. I can feel the fatigue in my body, so I force my eyes shut and my body to relax, maybe I'll fall asleep again. I wait, but the thought of falling asleep keeps me awake. Ironic. I'm starting to think it won't work, so I get up and sit on the edge of the bed. I concentrate on a darker corner of the room, and I'm starting to distinguish more details. A sudden, stifled sound makes me startle. I'm trying to place it in my mind, while a familiar feeling comes over me. It is the same fear and unrest I was running from, in the dream. Only it's real.
It is real and coming from somewhere close, somewhere in... the apartment? No, farther... Someone has knocked on the door. Did I remember to lock it? I think so. Then what's happening? While all the thoughts flash through my brain, my body is stuck in the exact same pose. I tell myself to calm down, and remember the baseball bat in the closet. I get up, trembling, trying to make as little noise as possible. With the bat in my hand, raised and ready, I slowly open the bedroom door and step into the hallway. I feel a lump in my throat when I realize that I can't see the little light at the end of it. This can mean one thing.
Somebody, on the other side of the door, is covering the peephole.
RO:
Nu pot să dorm. Nu știu dacă e căldura de vină, sau altceva... Și de ce e așa cald oricum, în noiembrie?! Mă întorc pe partea cealaltă, spre fereastră. De afară intră lumină, o lumină palidă, portocalie. Se face ziuă deja? Grozav, s-au dus și orele de somn. Nu, stai. Vine de la stâlpii de iluminat din stradă. Bucureștiul ăsta și noaptea arată ca ziua... Ce visam? Ah, da... alergam pe un hol care nu se mai sfârșea. Fugeam de ceva. Nu mai știu de ce. Mă uitam peste umăr și alergam, și m-am împiedicat. Cineva a țipat, o femeie, și m-am împiedicat. Am încercat să mă ridic și să fug, dar picioarele nu mă mai ascultau. Genunchii îmi erau moi. Și simțeam ceva... nu vedeam nimic în jur, pe nimeni altcineva. Dar simțeam cum ceva puternic, amenințător, se apropie, și îmi era frică... din ce în ce mai frică. Nu puteam nici să țip, eram înțepenită. Patruzeci de metri, douăzeci... cinci, iar teroarea înaintează din ce în ce mai repede, planând ca un vultur imens pe umerii mei.
Poate de-aia m-am trezit... Întind mâna, pe bâjbâite, prin întuneric, spre telefonul de pe noptieră. Ora 3:15. Simt oboseala de peste zi, așa că îmi forțez ochii să stea închiși și corpul relaxat, poate-poate adorm iar. Aștept, dar gândul de a adormi mă ține trează. Ironic. Încep să cred că nu o să funcționeze, așa că mă ridic și stau așezată pe marginea patului. Mă uit spre un colț mai întunecat al camerei, și încep să disting mai multe detalii. Un sunet brusc și înfundat mă face să tresar. Încerc să-l plasez în minte, în timp ce o stare extrem de familiară mă cuprinde. E acceași neliniște și frică de care încercam să fug, în vis. Doar că e reală.
E reală și vine de la ceva aproape de mine, din... apartament? Nu, mai departe... Cineva a bătut în ușă. Mi-am amintit să o încui? Cred că da. Atunci ce se întâmplă? În timp ce toate gândurile îmi străfulgeră prin minte, corpul mi-e imobilizat în aceeași poziție. Îmi impun să mă calmez, și-mi amintesc de bâta din dulap. Mă ridic, tremurând toată, și încerc să fac cât mai puțin zgomot. Cu bâta în mână și gata ridicată, deschid ușor ușa dormitorului și pașesc pe hol. Mi se pune un nod în gât când îmi dau seama că nu pot vedea luminița la capătul holului. Asta poate însemna un singur lucru.
Cineva, de cealaltă parte a ușii, acoperă vizorul.
