Un suflet pierdut
Am observat umbra ce s-a strecurat în camera mea. Ceasul de pe noptieră arăta ora 3:21 dimineata, sincer mă așteptam să apară din nou spiritul care mereu venea să ma viziteze. Stătea în fața mea cu trupul său deformat uitandu-se la mine, inima mea începând să bată din ce in cel mai repede. Întrebarea mea a fost: De cine îmi era mie frica mai exact? Era prima dată când îmi era frică de ceva, pentru că prezența acelui spirit nu era una cunoscută. Acesta a reusit sa îmi înghețe mușchii trupului, ca şi cum m-ar fii legat sau mai bine spus paralizat. Becul camerei începe să se închidă şi să se deschidă repetat ca niste bătăi ale unei inimi care nu se m-ai opresc. Spiritul din fața mea nu mai era acolo, dar era altcineva care stătea în colțul camerei legănându-se si fredonînd un cântec de leagăn si râzând. Într-o refracție de secundă îi simțeam aerul rece deasupra capului meu, iar ghearele sale atingând părul meu scurt ajungând până la gât reușind să mă strângă forțat. Încet energia mea este consumată neavând putere să îmi mai țin ochii deschiși. La o scurtă vreme, simțurile mele revin. După ce mă dezmeticesc puțin si îmi dau seama că mă aflam într-o cameră nefamiliară. Mă ridic din pat şi mă uit la încăperea luminoasă care îmi dă un sentiment de nesiguranță, mă uit la uşa din fața mea intrigat daca să o deschid sau nu. Uşor îmi iau inima în dinți si o fac. În stănga şi în dreapta erau trei usi pe pereți. Am încercat sa le deschid dar erau blocate, atenția mea cade pe oglinda lată ce se afla la capătul culoarului. Reflecția pe care îmi dădea acel obiect nu era aceeași. Persoana din fața mea nu seamănă deloc cu mine. Eram mai zbărcit si cu multe cicatrici pe brațe, îmi ating de repetate rânduri chipul feței necunoscutului din fața mea, iar apoi mă îndepărtez de acea oglindă speriat şi mă întrebam repetat dacă este doar un vis sau toată viața mea a fost doar o minciuna. Uşor mă îndepărtez de acea oglindă şi intru în cameră. Observ telefonul care stă pe podea si încep să il ridic şi să il duc la ureche. Îmi aud vocea care spune un simplu "Alo?", iar apoi să mă întrebe daca este cineva acolo. Instinctele îmi spuneau să vorbesc, dar ceva mă făcea să nu o fac. Vocea care se auzea după telefon nu mai era una umană se transformase într-un sâsâit gros si țipete pe fundal. Durerile de cap încep să apară, iar apoi cad jos pierzând echilibrul, privirea find ațintit spre usă. Văd creatura ce se târăște spre mine şi corpul său se mişca în care îi puteai auzi pocniturile din cauza oaselor, brațele sale subțiri erau gata sa mă sfâșie. Încep sa îmi închid ochii şi să cad pradă unui somn, ce cred eu că nu am să mă m-ai trezesc vreodată.
În îndepărtare vad o lumină orbitoare, iar în stânga îmi pot observa trupul ce ținea o fotografie cu mine în care arătam palid şi lovit. Trupul ce ținea fotografia era îmbrăcat în straie negre ce îi puteam observa oasele feței ieșite la vedere. Simțeam că ceva o să mă aștepte şi nu era un lucru bun. La un moment dat aud plânsul sufletelor care îmi răsuna în urechi, le puteam simți teama şi durerea, frica pe care o aveam era de nedescris. Încet țipătul meu face şi el parte acum din ele, le puteam înțelege durerea dar în același timp eram confuz. Nu înțelegeam, ceea ce am facut, ce am făcut ca să ajung aici? La o distanță de mine îmi văd părinții aruncând ceva intr-o groapă întunecată, simțeam ca acel lucru îmi aparținea. Încet lumina a început să dispară şi să cutreier veșnicul intuneric, simțind cadavrul meu de copil sub picioarele mele. Cei mai dragi m-au aruncat asupra morții doar ca să îşi satisfaca dorințele pământești. Plânsul meu începea să sune sacadat, de parcă nu voia să se m-ai oprească. Simțeam cum trupul meu începe să se descompune, sufletul meu find legat de lanțuri grele. Numai o amintire aveam.....În tot timpul acela eu nu eram în viață. Niciodată nu am stiut cine sunt, pentru ca mereu mi-am dorit să am o viață ca restul, atât de arzătoare a fost această dorință încât mi-am imaginat totul. Persoana dragă a făcut o crimă şi aceea de a îmi tăia existența pe pământ.
