Umbra trecutului

Capitolul 1

Din perspectiva Elizei:

Tremur... Mi-e frică să mă mișc. Mi-e frică să respir. Dacă mă aude totul e distrus. Stau ghemuită în dulap cu speranța că de această dată o să scap, că fratele meu mă va salva....în zadar. M-a găsit. Strigătele mele de ajutor nu-și mai au rostul. Mă pregătesc. În trecut, lacrimile mele îi stârneau milă...acum orice aș face și orice aș spune, nu-l pot opri. Mă rănește, mă simt neîndreptățită, încerc să scap, dar furia lui este din ce în ce mai mare. Țip, dar nu mă aude nimeni....și mă trezesc suspinând, cu lacrimi în ochi. Mereu același vis. Mereu aceeași traumă. După atâtea nopți nedormite ai zice că m-am obișnuit, dar nu este așa. Nu ai cum să te obișnuiești. Durerea nu va dispărea niciodată....cred că e trăsătură de familie.

Numele meu este Eliza Garcia. Locuiesc de când mă știu împreună cu părinții și fratele meu Alex. Familia tatălui meu este de origine spaniolă, dar din cauze necunoscute, am rămas pe meleagurile natale ale mamei. Unchiului meu i-a furat mințile de vreo 2 ani o femeie pe nume Betty, iar acum se pare că familia noastră se va mări, nu cu unul, nu cu doi, ci cu patru membri. De parcă nu erau de ajuns ai mei.

„Ai de gând să stai în camera toată ziua fără să faci nimic? Mama ne așteaptă jos să-i întâmpinăm pe oaspeți", se aude vocea fratelui meu din pragul ușii.

„Au ajuns deja? Mă gândeam că o să mai dureze câteva ore", îi răspund încruntându-mă, în timp ce mă duc spre dulap să-mi iau o bluză.

„Ai face bine să nu îi sperii cu vreo criză de-a ta! Știi bine că tatei și unchiului nu le-ar plăcea. În plus,  Alan vine mâine cu unchiul Luis. Trebuie să îi facem o impresie bună", îmi spune Alex pe un ton dur.

„Ieși afară! Vreau să mă schimb. Cobor imediat", spun gândindu-mă că așa o să scap de gura lui mare.

„Bine! Ne vedem jos", îmi răspunde plictisit și iese din cameră.

Oare cu ce am greșit atât de mult încât să am o viață așa de grea? Orele trec de parcă ar fi zile, prietenii pleacă așa cum au venit...mi se pare un chin să trăiești în acest fel...de parcă ai fi invizibil. Singurele lucruri bune în viața mea sunt fratele meu Alex și prietena mea cea mai bună și singura mea prietenă de altfel, cea care mi-a fost alături dintotdeauna, Jeni.

Cobor cu greu scările și mă pregătesc să le urez bun venit în familia noastră unor necunoscuți. Aerul parcă e din ce în ce mai greu, sufrageria este plină de oameni...casa devine mai aglomerată. Simt că mă sufoc așa că ies puțin pentru a lua o gură de aer. Nu deschid nici bine ușa că mă lovesc de un băiat înalt, destul de bine făcut, îmbrăcat în niște haine pe care zici că le-a luat de la SH. Mă opresc o secundă în fața lui și încerc să-mi dau seama dacă unchiul meu e în toate mințile....cum poate să aducă astfel de oameni în casa mea?

„Uită-te pe unde mergi, dobitocule!", mă răstesc la el eliberând toată furia acumulată în ultimele ore.

„Îmi pare rău prințesă, dar nu e vina mea că destinul a vrut să deschidem ușa în același timp", spune băiatul cu un zâmbet sarcastic în colțul gurii.

Prințesă? Cu ce drept îmi vorbește el așa? În viața mea nu am întâlnit un băiat mai mitocan decât el. Sunt atât de furioasă încât îmi vine să-l înjur cu cele mai urâte cuvinte din dicționarul meu, dar tot ce îmi iese din gura e... „Poftim?"

„Dacă tot mi-ai găsit o poreclă atât de frumoasă de ce să nu fac același lucru? Ar fi o lipsă de respect din partea mea. În plus, pot să spun că am fost mult prea drăguț cu tine...nu prea ți se potrivește.  Acum dacă mă scuzi, trebuie să mă prezint și restul familiei".

Nu știu dacă tonul lui ironic, modul în care s-a petrecut această întâmplare, sau faptul că am fost lăsată cu ochii în soare, dar cred că am rămas încremenită în fața ușii vreo 5 minute. Am luat o decizie: o să îi arăt că și eu pot fi o scorpie când îmi propun. O să-i fac viața un calvar.

Mi-am pus gândurile în ordine așa că mă întorc în sufragerie ca să fac și eu cunoștință cu restul „intrușilor".

Trei figuri îmi apar în fața ochilor. O femeie de statură medie, cu fața rotundă și luminoasă, de  vârstă mijlocie este prima care îmi taie calea. Lângă ea se află băiatul mitocan și sora lui.

„Chiar pe tine te așteptam! Eu sunt Betty, sunt cea care vorbește cu unchiul tău. Luis mi-a povestit atât de multe lucruri despre tine. De abia așteptam să o cunosc pe nepoata lui favorită", îmi spune femeia pe un ton cald, care mă duce cu gândul la calmul mării, și îmi întinde mâna cu un zâmbet luminos pe buze.

Cine mai folosește expresia asta în zilele noaste, e de pe vremea bunicii. Toată lumea spune lucruri drăguțe la prima întâlnire pentru a face o impresie bună...nu e mare lucru

„Cred că pe băiatul meu Nicolas l-ai cunoscut deja. Te rog frumos să-l ierți pentru ieșirile lui, e un tânăr mai libertin, pare un băiat rău dar să știi că are o inimă tare blândă"

„Încetează să te mai scuzi pentru mine, mamă, pot să-mi port singur de grijă. Eu sunt Nicolas, dar toată lumea îmi spune Nick, iar ea e Cassie". Observ că are mâna întinsă spre mine și că mă fixează din priviri așa că încerc să păstrez aparențele și îi strâng mâna ferm, cu un aer de superioritate.

„Îmi pare bine să te cunosc Eliza. Îmi pari o fată drăguță. Sper să ne înțelegem". Cassie îmi zâmbește larg și mă îmbrățișează.

„Îmi place de tine, chiar ești simpatică. Îmi pare rău că nu pot să spun același lucru despre fratele tău", îi întorc zâmbetul lui Cassie și îi ofer un zâmbet fals lui Nick pentru a stabili clar relația dintre noi.

Mama mă privește fix și știu că este timpul să încetez conversația.

„Cred că oaspeții noștri vor să se odihnească, a fost o zi lungă pentru toți. Eliza, condu-i te rog pe copii în camerele lor. Dacă aveți nevoie de ajutor la despachetat să nu ezitați să mă chemați, iar dacă aveți vreo întrebare, camera Elizei este exact lângă ale voastre. Luis o să vină mâine împreună cu Alan"

Super....o să fiu vecina de cameră cu mitocanul ăsta...de abia aștept. Și pe deasupra, trebuie să fiu la dispoziția lor tot timpul....s-a dus și vacanța asta de vară. Sunt sigură că Alan nu o să fie de acord cu toate astea.

„Sigur, mamă, cu cea mai mare plăcere. Haideți, să le lăsăm adulților puțină intimitate"

„Astea sunt camerele voastre iar aceasta este camera mea", spun eu arătand spre camera de lângă. „Dacă aveți vreo problemă bateți la ușă. Aș prefera să mă treziți doar pentru urgențe. Îmi place să dorm noaptea"

„N-aș fi crezut asta după atitudinea ta", îl aud vorbind cu jumătate de gură pe băiatul mitocan. Cassie îl pătrunde cu o  privire furioasă în semn să tacă, după care ne urează noapte bună și dă să intre în cameră.

„O să iau eu camera asta dacă nu te superi sis. Doar mă știi...îmi place să stau între fete"

„Cum vrei. Sunt prea obosită ca să mă cert acum. Noapte bună!".

O văd pe Cassie intrând în camera alăturată, închizând ușa după ea.

„Nu știu ce planuri ai, dar nu o să-ți meargă. Stai departe de mine, Nick!"

Închid ușa și o trântesc în fața lui fără să mai aud ce are de spus. Parca îi văd fața cu zâmbetul ală ironic până la urechi, gândindu-se la planul lui diabolic de a-mi distruge viața. Nu știu cum a început acest război dar sigur nu o să fiu eu cea care îi pune capăt. Ziua asta m-a extenuat. Poate dacă o să am un somn liniștit, mâine o să mă simt mai bine.

Stau întinsă în pat și mă gândesc că poate a fost doar un vis. Poate Betty nu este însărcinată și nu a venit să locuiască la noi. Poate fiul ei mitocan nu vrea să-mi facă viața un calvar. Poate lucrurile o să fie la fel ca înainte. Poate Alan o să rezolve toată problema asta. Poate...