Visul indeplinit

Păşind pe pământ parizian

După 20 de ore de zbor , cei 3 au ajuns.
Robert era cel mai emoționat. Nu-şi mai găsea nici buletinul. Noroc cu Xiang care l-a văzut când a căzut . L-a luat imediat şi i l-a dat lui Robert.
În sfârşit , visul lui Robert se împlinea. Totul era minunat în viața sa. După ce a făcut primul pas pe pământ parizian , a zis cu voce tare :
-Nu-i aşa că este totul minunat?
Aerul , peisajele , cladirile , oamenii, mâncarea, totul era schimbat.
Era 9:30. La 11:45 trebuiau să ajungă la facultate , aşa că s-au oprit la un restaurant. Toți şi-au comandat melci. Robert zise:
-Mereu am vrut să gust acest preparat ! Nu credeam vreodată că o să-mi placă, dar m-am înşelat.
-Îți dai seama ce ciudat mă simt acum?spuse Eva. Eu am mâncat de o mie de ori melci în Luxemburg, dar ăştia nu îmi plac deloc.
Xiang a început să râdă până când un chelner l-a rugat să înceteze , deoarece toată lumea se uita ciudat la el. Râsul său era foarte zgomotos. După ce au terminat melcii, Robert şi-a comandat o specialitate franțuzeasca (un suc care se găseşte doar în Franța), iar Eva o limonadă . Xiang îşi luase de la un autonomat o cafea cu mult , foarte mult lapte .
Apoi au luat un taxi  pentru a vedea Turnul Eiffel. După ce s-au dat jos , Turnul Eiffel se lăsa admirat în toată splendoarea sa.Robert şi-a facut o poza cu un mim. Exact la două străzi de turn, se afla şi facultatea. Au ajuns cu cinci minute mai devreme .Facultatea era imensa . Avea 10 scări de vreo 100 de metri care duceau spre nişte holuri.Acestea erau scările secundare. Mai erau 5 scări principale de 50 de metrii care duceau la nişte holuri imense . Acele holuri erau pline de uşi. În spatele acelor uşi erau diferite săli, unele mai mici, altele mai mari , unde se desfăşurau cursurile.Erau 5 scări,deoarece fiecare scară corespundea anului de studiu, astfel încât prima scară corespundea anului 1 , iar ultima anului 5. Existau şi două scări care duceau  spre alte holuri pline de usi. Acelea erau specifice pentru serbări si întrunirile unor cercuri , de exemplu de şah . Exista şi o cantină , care era in aer liber , aranjată ca un foişor , dar şi una aflată în clădire , exact în fața altei scări care se numea ,, Scara Cantinei". Camera unde erau cei trei era de 1000 de metrii pătrați. Era camera principală, acolo de unde ,,izvorau" atâtea scări. Acolo i-au întâmpinat 600 de tineri, care erau grăbiți şi dezordonați (exact ca cei 3). Aceştia au rămas lipiți de poartă , neştiind ce să facă. Acolo a apărut o doamnă , care avea un păr roşcat-brun . Aceasta le-a spus:
-Bună ziua! Anul 1 ?
-Da! zise Robert fără nicio jenă.
-Din ce țară proveniți?
Toți din România , doar ca Eva ( şi a arătat cu degetul spre ea) a stat până la 11 ani în Luxemburg, iar Xiang are mama din China.
-Am notat.
-Ştiți câți copii din anul 1 sunt ? intrebă Eva
-Păi toți cei de aici sunt din anul 1. Cei din alți ani, sunt deja la ore.
-A! Mulțumesc de informație!
-Veniți cu mine.
Cei trei mergeau in spatele doamnei, parcă minunați de culoarea părului ei care strălucea în lumina soarelui.Doamna i-a condus până în mijlocul hărmălaiei. De acolo li s-au spus să se duca la biroul central, care era de cealalta parte a aglomerației. Bineînțeles ca doamna le-a arătat cu degetul unde era biroul. Apoi ea a plecat să ajute alți copii, nu fără a le da actele de studenți , completate de ea mai înainte. Numai că la biroul central era o coadă imensă. Abia după 2 ore au putut ajunge în  fața lui. La acel birou li s-au luat actele şi li s-au spus să aştepte până când vor fi strigați. Robert a primit numarul 678, Eva 677 şi Xiang 676. Aceştia trebuiau să fie repartizați. Repartizarea se făcea în funcție de mai multe criterii. Erau 6 uşi , din care ieşa câte un profesor care striga câte un număr.  Aşa erau repartizați. Din păcate , Robert a fost repartizat primei uşi , iar Xiang cu Eva in a şasea uşă.
Când a intrat a avut parte de o mare surpriză... Doamna de la catedră era exact doamna lui de franceză din liceu. Când l-a văzut, doamna Carea, căci aşa o chema, imediat l-a îmbrățişat:
-Ce faci, Robert? Chiar tu eşti? Ce mă bucur că ai reuşit!
-Sunt foarte bine! Nu ştiam că lucrați aici.
-Am demisionat de la liceu şi am fost acceptată la această facultate. E primul meu an. Doar că nu sunt aşa emoționată ca tine.
-Păi.. nu imi vine să cred că am fost acceptat nici până în momentul de față!
-Bine că ai reuşit.
-Mă scuzați, dar de ce am fost repartizat aici?
-Pentru că aici se află toți cei care au obținut punctajul maxim la examenul de admitere. A doua uşă este pentru cei care au obținut 99, a treia pentru 98, a patra pentru 97 , a cincea pentru 96 şi a şasea pentru cei care au obținut 95 de puncte.Pe fişa de student scrie şi punctajul de la admitere şi numele , de aceea nu sunteți întrebați acest lucru de doamna Lisé .
-Doamna cu părul roşcat-brun?
-Exact! Văd că eşti la curent.
-Cât de cât .
Robert a luat loc lângă  o fată cu părul negru ca cerul înstelat. Ochii săi erau albaştri. Robert nu a mai văzut asemenea ochi in viața lui. Era îmbrăcată într-o fustă în dungi negre-galbene şi o bluză roşie cu buline roz. Avea părul foarte lung. Robert se îndrăgostise imediat de ea. Aşa că  a făcut primul pas:
-Bună! Sunt Robert. Încântat de cunoştință!
-Bună! Eu sunt Pauline ! Încântată!
Apoi au dat mâna. Lui Pauline începuse să îi bată inima. Se înroşise la față. Era evident ca sunt facuți unul pentru altul.
Pauline zise:
-Nu eşti din Franța , aşa-i?
-Nu. De unde ți-ai dat seama? a întrebat Robert cu zâmbetul pe buze.
-Păi imi dau seama după accent.
-Nu am accentul bun? a întrebat Robert cu zâmbetul pe buze.
-Ba da ! Doar ca dureaza mult până vei putea să vorbeşti ca un francez autentic.
-Aşa e! Eşti din Paris?
-Nu. Sunt din Corsica.
-Wow! Tocmai de acolo?
-Da! Tu?
-Din România.
-Foarte aproape în comparație cu Corsica ! a zis Pauline , râzând .
Robert a început să râda şi el . Apoi au început să vorbească despre familie, cum au ajuns aici şi despre ce le place să facă. Robert a aflat că Pauline are 2 surori mai mari care au ajutat-o cu şcoala mereu şi că a ajuns acolo tot cu avionul , doar că a fost singura acceptată din Corsica . I-a spus ca îi plac mult irişii şi să planteze flori. Pauline a rămas uimită când a auzit ca lui Robert îi place să facă portrete deoarece nu mai auzise de asemenea hobby. Pauline întrebă:
-Ce fel de portrete?
-Portretele unor oameni celebri.
-Interesant!
Apoi doamma Carea a făcut linişte:
-Linişte , toată lumea! Linişte!  Haideți să facem cunoştință . Apoi vă voi spune tot ce va trebui să ştiți pentru acest an .
Va urma...