Mania

Capitolul 1

Foşnituri de frunze uscate se aud în spatele meu. O adiere rece străbate crengile goale ale copacilor scorburoşi de parcă întreaga pădure răsuflă.

Merg încet, cu mâinile pline de bețișoare ascuțite ce-mi împung pielea. Aerul umed mă învăluie, iar un fior de gheață îmi intră pe sub piele. Tremur, însă continui să umblu până văd o pată de lumină roşiatică înconjurată de câteva sileute. Cu dinții clănțănind, grăbesc pasul fără să-mi mai pese de bucățile de lemn ce se strecoară din captivitatea brațelor mele și cad în urma mea.

Imediat ajung la tabără și las aşchiile lângă butuc. Mă reped la focul sălbatic ce mocneşte de plăcere. Las valurile de căldură pe care le emană să-mi dezmorțească mușchii și să alunge durerea de la efort. Toată ziua am umblat de colo-n colo cărând tot felul de necesități, iar acum mă pot bucura de puțină pace și liniște.

-Hei, ce faci?

Sau nu.

Un iz dulceag de trandafiri îmi gâdilă nările. Aș putea recunoaște parfumul ăsta și de la un kilometru distanță. Mă uit cu coada ochiului la Liz, iar evident că zâmbetul ei prietenos e nelipisit.

-Supraviețuiesc. îi răspund.

Exasperarea i se extinde pe față, iar eu nu mă pot abține să nu las un mic zâmbet să-mi încolțească.

-Oh, haide! Nu e chiar așa de rău. Uite, zice în timp ce se așează lângă mine. Vrei?

Îmi întinde o sticlă de RedBull gata deschisă, poate chiar folosită, dar eu doar privesc materialul lucios al batozei. După câteva momente de dezbatere, până la urmă mă întorc spre flacără, lăsând-o cu mâna în aer.

-Ok, fie cum dorești. Dar să știi că atitudinea asta distruge toată distracția.

Cu asta fiind zisă, dădu pe gât băutura și plecă. N-am de gând să o chem înapoi sau să merg după ea. Știe că nu îmi place locul ăsta și totuși m-a invitat, iar eu, ca o fraieră ce sunt, am acceptat. Nici măcar nu îmi pot aminti motivul pentru care am fost de acord. Uneori, mă mir de propria mea prostie.

Dintr-o dată, bătăi puternice de tobe îmi vibrează în timpane, fiind urmate de pițigăiatul corzilor de chitare electronice. O voce răgușită începe să urle cuvinte de neînțeles ce mă zgârie pe creier. Mă ridic nervoasă, gata să țip din rărunchi mai ceva ca vocalistul de la boxe, însă o pereche de mâini mă smuceşte și mă azvârlă în mulțimea de colegi ce aclamă și dansează bezmetic. Caut cu râvnă persoana ce m-a aruncat în mijlocul haosului ăsta. Imediat privirea îmi cade pe o pereche de ochi castanii amuzați. Un surâs răutăcios îi apare pe chip, în timp ce buclele aurii se balansează odată cu ea pe ritmul muzicii.

Liz.

Oh, e ca și moartă.

Când îmi vede expresia de pe față, râde și o ia la goană. Doar nu crede că o să scape așa ușor de mine, nu?

Fug după ea și încerc să evit să mă ciocnesc de lume. Fac slalomuri, ba chiar mai și sar peste câte un butuc ca până la urmă să reduc distanța dintre noi. Sunt extrem de aproape să o prind, cu vârfurile degetelor mele întinse, gata să-i înşfac pletele ce-i zburdă peste umeri.

Aș vrea să pot zice că reușesc să câștig acest mic joc. Evident, nu se întâmplă asta. În schimb, o bufnitură se aude în toată zona de campat. Primul lucru pe care-l simt este un gust de bălegar amestecat cu verdeață. Îmi ridic greoi capul și imediat scuip dezgustată pământul și iarba. Îmi aduc coatele sub mine și mă ajut de ele ca să mă ridic. Nu trebuia să mă uit la haine ca să-mi dau seama că sunt ruinate. Se pare că nu mi-am ales o zi bună să port bluza albă.

Eliza chicoteşte de neîndemânarea mea. Îi arunc săgeți din ochi, semn să înceteze. Situația nu mă mai amuză. Ea nu mă bagă în seamă, ci continuă să alerge ieșind din tabără și afundându-se tot mai adânc în pădure.

Stau puțin pe gânduri și analizez situația. După cum o știu nu are un simț al orientării prea bun. Poate că ar trebui să merg după ea, mai ales că se înserează. Însă simpla idee de a mai păși în acel loc sinistru îmi face pielea de găină. Îmi mușc frustrată buza inferioară.

"Poate că o să se întoarcă când va observa că nu o prind din urmă." îmi spun ca să mă consolez.

Oftez și mă întorc la corturi. Stau cât stau pe acolo, mai ciugulesc din grătare și povestesc cu restul fetelor. Deși încerc să mă relaxez, privirea îmi tot alunecă spre poteca pe care a plecat. O neliniște mă roade pe dinăuntru, iar cu cât minutele trec mai repede, cu atât mă agit mai tare.

-N-ați văzut-o pe Eliza, că eu nu o găsesc prin preajmă. spune Roxana.

Un nod mi se formează în gât, în timp ce prietenele mele clatină din cap.

-Dar tu, Talia? Nu știi pe unde o fi?

Tresar când îmi aud numele. Simt cum gura mea devine atrofiată precum deșertul Sahara. Beau apa din pahar în speranța că lichidul răcoros îmi va ameliora frământarea.

-E în pădure. îi răspund.

O increțitură îi apare între sprâncenele drepte și intunecate, iar ochii ei de un verzui crud îmi aruncă o privire confuză.

-Dar ce caută acolo? Alune?

În alt moment aș fi râs la glumița ei, dar acum nu îmi mai ardea de hazuri.

Când observă cât de rigidă sunt își dă seama că e ceva serios. Își reia postura de interogatoare și continuă.

-De cât timp e plecată?

Ridic din umeri, după care mă uit la ceas. Este 6:34. Poate de 15 minute, nu sunt sigură.

-Cam de un sfert de oră.

Roxi se blocă. Rămâne așa, înțepenită și cu o expresie speriată pentru câteva secunde, până ce-și reveni. Deschide gura, dar o închide imediat. Își umezeşte buzele cu limba, după care zice:

-Trebuie să o căutăm.

Toate au fost de acord și s-au împrăștiat, anunțându-i și pe ceilalți. Rămân doar eu și Roxana. Pielea mă arde de la ochiadele ei cu care mă amenință că știe. Încerc să înghit ghemul de ghimpi ce mă sufoca. Ea se îndepărtează de mine și se îndreaptă spre grupul de căutare care se formase deja. Expir zgomotos aerul ce-mi turtește plămânii.

Eliza s-a pierdut și totul din vina mea.

Pentru că sunt o laşă.

Jalnică.

Înțepături îmi atacă retina, iar vederea începe să mi se incețoşeze. Îmi muşc peretele interior al obrazului ca să opresc durerea ce o simt în piept. Inspir adânc și încerc să mă calmez. Nu e timp de plâns. Trebuie să o caut, măcar atât să fac.

Cu asta în minte merg cu spatele drept și privirea în față la colegi. Orice ar fi am să o găsesc.

-Mai aveți o lanternă?

În sfârşit am resuşit să mă conving să postez o carte. Ştiu că nu e perfectă, însă am să încerc să o îmbunătățesc. Sper totuşi să vă placă. :)