Nota:Da,da, stiu ca ma veti sugruma zicand ca : "ai timp de scris alte povesti,da sa scrii la celelalte nu!? " Ei bine,nu am inspiratie acum. Ideea asta mi-a venit cand imi invatam pentru simularea la romana de a doua zi(ironic,nu? ideile vin cand chipurele trebuie sa te concentrezi si sa inveti...) ... Sper totusi sa va placa si sa nu ma injurati prea mult :)) . Comentariile si,cine stie,voturile, ar fi bine primite! :) ;)
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Este o noapte linistita de vara. Stelele par niste picaturi de vopsea aruncate din pensula unui pictor neindemanatic,pe panza cerului albastru-inchis. Luna pare o roata imensa de cascaval,muscata intr-un colt. Vantul adie usor,racorind atmosfera dogoritoare de peste zi. Soselele sunt pustii,nici macar labuta unui pisoi nederanjand betonul caldut.
Eu, neavand somn,stateam si priveam uriasul tablou ce mi se infatisa in fata ochilor mei caprui-inchis.
Dupa cateva minute de contemplare a naturii,imi vine in gand un nume ....Insa inainte de a constientiza care,telefonul imi suna alarmant de tare,spargand globul de sticla in care statea orasul adormit:spargand linistea. Cand ma uit la apelant,imi dau seama ca exact la el ma gandeam. Raspund dupa ce "cel mai bun prieten al tau apeleaza" sa vede pe ecran pentru a patra oara consecutiv. Desi stiam ca numele cu care e trecut in agenda nu reflecta in totalitate adevarul,nu l-am schimbat...
-Da? spun eu in timp ce ma uitam la ceas. De ce ma suni la 1 noaptea?Daca dormeam? ultimele cuvinte,desi doream a fi dure,erau pline de bucurie:nu mai vorbisem de mult timp...
Ca si cum nu ar fi auzit nimic din cele spuse,zise incet:
-Te rog,vino repede la mine acasa...te..... Dar nu am mai apucat sa aud continuarea,fiidca s-a auzit o bufnitura si a tacut.
Mi-am luat halatul in graba si am sunat la un taxi,cat timp eram pe scari. Cand am coborat, doua lumini puternice contrastau cu negrul-smoala din jur,aruncand raze jucause in fiecare coltisor. Am urcat repede si i-am spus soferului unde sa ajunga. Imediat,am sunat la salvare si am dat aceeasi adresa.
In mai putin de 10 minute,eram in fata blocului mare,cu zece etaje ,ce se inalta semet spre patura intunecata,ancorata in colturile stelelor mult mai bine conturate acum. Am intrat si am inceput sa urc scarile inguste,pline de praf,injurand in gand alegerea parintilor lui de a cumpara un apartament la etajul 10 si plecarea lor la o nunta,chiar de dimineata.
Cand in sfarsit am ajuns in fata usii lui,am batut tare in suprafata de lemn,desi stiam ca nu o sa-mi raspunda nimeni.Asa si a fost,acest aspect sfasiind si ultima speranta ce rasarea din bucatile de suflet ramase in urma socului provocat de telefonul lui...
Am pus repede cheia de rezerva in broasca - aveam si eu una,pentru urgente- si am intrat grabita,lasand usa larg deschisa in urma mea. M-am dus direct in camera lui, stiind sigur ca acolo era.
Am apasat pe clanta usii camerei lui si am pasit cu grija pe podeaua rece. Nu era acolo,cel putin la prima vedere. M-am dus,deci,in camera alaturata, o camera mult mai mica,insa tot a lui. Acolo obisnuia sa compuna muzica,poezii,povesti...Il linistea acea camera,ii era draga.
Imediat ce am intrat,l-am vazut. Trupul lui statea intins in mijlocul camerei,cu telefonul aflat in mana dreapta. Parul negru ca taciunele statea ciufulit pe fruntea alba,de dupa care se iveau mai multe firisoare rosiatice: sange.Am alergat insre el si l-am intins cu fata un sus. Am incercat sa-i gasesc pulsul,insa in zadar ...Inima a incetat sa mai pompeze sange in corpul lui firav....
Fara sa-mi dau seama,inima mea a inceput sa bata cu si mai multa putere,parca vrand sa-i dea si inimii lui din forta ei,parca vroia sa pompeze viata in amandoi cu bataile ei. Lacrimile grele se rostogoleau pe obrajii mei,amestecandu-se cu picaturile de transpiratie ce-mi impodobeau chipul. Rasuflarea mi se intretaia, iar membrele se miscau neconenit,incercand sa prinda fiecare lacrima ratacitoare,fiecare lacrima ce incerca sa evadeze. Degeaba insa...
O durere acuta imi strafulgera sufletul,rupandu-l in bucatele si mai mici,daca se mai putea...Simteam cum mi se evapora si ultima picatura de fericire din mine,lasandu-ma singura si pustiita. Tristetea acapara rapid fiecare particica din corp,epuizandu-ma.Trupul meu,cedand presiunii si durerii, cazu cu o bufnitura pe podeaua tare,langa celalat trup neinsufletit. Un ultim gand imi strafulgera mintea,inainte ca intunericul sa am invaluie complet :
"Nici macar nu i-am spus....ca il iubesc..."
