Fenomenal! Ascunse de lumea civilizată, trăiesc creaturi stranii și exotice a căror înfățișare evocă atât trăsături de om, cât și de fiară. O descoperire de proporții, cu siguranță! Oare ce vom mai afla în urma expediției despre Ionia, acest tărâm m...
Jurnal al observațiilor, teoriilor și reflecțiilor asupra creaturilor himerice din nordul Ioniei.
Consemnat cu minuțiozitate de stimabilul EDUARD SANTANGELO: gentilom, explorator, cronicar
Întâia oară când am întâlnit în peregrinările mele creaturile himerice numite vastaya, ajunsesem de puțină vreme pe malurile mănoase ale Ioniei. Acolo, speram eu, aveam să găsesc un leac pentru acea maladie atât de tipică pentru Piltover, melancolia, plictisul față de micile detalii ale vieții de zi cu zi din veșnic strălucitorul Oraș al Progresului, unde îmi câștig traiul ca autor cu un oarecare renume.
În sânul moale și magic al Ioniei, un tărâm prea rar explorat de cartografii ce nu s-au născut între vastele lui țărmuri, voiam să descopăr ceva ce nu mai întâlnisem niciodată, în ciuda vastei mele experiențe de până atunci. Ceva fabulos și magic, nespus de frumos, dar terifiant.
Când am descoperit poporul vastaya, am știut din prima clipă că găsisem ceea ce căutam.
Am cunoscut prima creatură în mijlocul nopții, pe când îmi răscolea tabăra în căutarea de-alor gurii. Deși aproape că a luat-o la sănătoasa în clipa în care m-am trezit, o mână de cornulețe și o interpretare fortissimo a unui cântec de leagăn pe care-l știam de la mama (sunt sopran, ceea ce mă ajută în mod deosebit să-i liniștesc pe cei din jur cu melodii relaxante) au convins creatura să rămână în tabără o vreme.
Vietatea mergea în două picioare ca un om, dar trăsăturile ei erau o combinație himerică a mai multor creaturi pe care le întâlnisem fie în cărți, fie în nenumăratele mele călătorii: mustăți lungi și un nas ascuțit ca de pisică, un trup acoperit în totalitate cu solzi de șarpe, dar forța fizică a unei bestii de sare din Bilgewater (pe aceasta din urmă am descoperit-o când, după ce și-a terminat cornulețele, m-a ridicat deasupra capului cu aceeași ușurință cu care noi ne scărpinăm nasul, iar apoi m-a ținut acolo până s-a convins că nu ascundeam și alte dulciuri în sacul de dormit).
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
