Umbra Eternitatii

1. El ştie câte stele sunt pe cer

1. El ştie câte stele sunt pe cer

           Ecoul respiraţiei uscate, lipsite de viaţă răsună absurd în întunericul dens al micului dormitor de la etajul trei, unde o tânăra femeie îşi găsea liniştea în adâncul cuverturilor călduroase, în moalele pernelor în care faţa-i era astupată şi în somnul care oprea stresul şi realitatea şi gândurile zadarnice.

Coşmarurile însă, nu erau de partea ei când îi zguduiau întreg trupul prin mişcări frenetice şi frisoane de-a lungul şirei spinării. Apucând plapuma, în speranţa de a găsi o cale de scăpare spre un loc paşnic, unde bestiile din visele îngrozitoare se dezintegrau, înconjuraţe de frumuseţe. Tot ce a făcut a fost să strângă plapuma la pieptul ei cât de tare putu, dându-i drumul la fel de repede; membrele i s-au liniştit, iar respiraţia ei sacadată devenise cât se putea de stabilă. Un vis paşnic îşi dori, şi un vis paşnic primi. Tunetele zdravene se războiau să o aducă aproape de punctul trezirii, dar fără reuşită.

Auzea doar picurii domoli ce stropeau geamul, fără tunete sau zgomotul nervos provocat de ploaia care izbea asfaltul cu o putere nemaintalnita. Îi invadau gândurile şi îi linişteau mintea.

O sclipire minusculă. O fărâmă pierdută, desprinsă din spaţiu şi timp, îşi făcu apariţia la capătul patului ei, străfulgerând incaparea cu scântei luminoase desprinse din ea. Plutea deasupra podelei, fără vreo mişcare, iar curând ochii lui Kayden s-au deschis datorită luminii ce îi săgeta. Îşi freca ochii cu podul palmelor, dând la o parte ceaţă care îi împânzise. Îşi încruntă sprâncenele, luptându-se să-şi ţină pleoapele deschise în timp ce privea lumina. Se sprijini în coate, ridicându-se treptat în încercarea de a se apropia de lumina. Sau pentru a se îndepărta. Sclipirea îşi largi mărimea, devenind atât de mare încât ochii nu-i puteau cuprinde lumina generată.

Lumina se sfărâma în bucăţi, împrăştiindu-se prin încăpere, lovindu-se de pereţii acesteia şi dispărând în întuneric, iar Kayden îşi proteja faţă cu mâinile pentru că mai apoi să se acopere cu pătură care o învăluia în urmă cu câteva momente. Căldură ce odată radia prin ea dispăruse, acum fiind doar răcoare. Răcoarea îi învăluia corpul asemenea căldurii, însă mult mai diferit. Îşi descoperi capul pentru a privi acolo unde fusese lumina, dar la marginea patului nu se mai află nici o scânteie, rază sau vreo bucăţică din lumina de dinainte, ci silueta unui bărbat înalt. Privi cum silueta se mişcă din ce în ce mai aproape de pat, ajungând la o mică distanţă faţă de colţul unde Kayden se află.

Kayden trase adânc aer în piept, aşa cum nu mai făcu niciodată, panică punând stăpânire pe corpul ei cu fiecare clipire spre bărbat, realizând că nu mai era într-un coşmar, ci în viaţă reală, unde posibilităţile îi erau limitate. Se simţea de parcă aerul o intoxică, plămânii nu mai făceau faţă, iar părţi mari din sistemul ei se dezintegrau considerabil o dată cu tăcerea mortuară dintre cei doi. Totuşi, dorinţa de a se trezi era nelipsită.

Imaginea picăturilor de ploaie curgând alene pe geamul camerei ei se reflectă pe partea dreapta a fetei străinului. Profită de lumina de afară pentru a-i studia mai mult trăsăturile. Avea privirea serioasă, asemenea unui detectiv studiindu-şi cazul, iar pălăria fedora aplecată lesne în aşa fel încât umbră ei îi acoperea fruntea şi sprâncenele. Câteva şuviţe tăciunii scapără de sub pălărie, plutind pe lângă tâmplele sale. Era complet îmbrăcat în negru, ţinând în mâna dreapta o bucată de hârtie care dispăru într-unul din buzunarele sacoului atunci când străinul observă privirea lui Kayden aţintită pe hârtie.

Parchetul scârţăi sub greutatea bărbatului când acesta decise să facă un ultim pas spre patul ei, finisând acţiunea prin a se aşeza la marginiea lui, îndreptat spre Kayden.