Umbra Eternitatii

4. Înotând prin galaxii

 4. Înotând prin galaxii




                   — Plouă, iar noi suntem în pijamale. Ar fi mai bine să ne întoarcem, Noel o sfătuise pe Kayden arătând spre bluza lui de pijama roşie cu dungi albastre, udă din pricina ploi puternice de dimineaţă. Însă vorbele lui erau mai degrabă şoapte în fundal decât cuvinte rostite tare şi răspicat. Concentrarea ei se află asupra cheii auri şi nu părea că avea de gând să o scape din priviri prea curând. Aştepta momentul oportun, atunci când nu erau înconjuraţi de grupuri mari de oameni suspicioşi. A vedea doi adulţi confuzi în pijamale în mijlocul oraşului, stand în faţă unui magazin închis cu o cheie aurie nu e ceva ce vezi în fiecare zi.

               — Poţi pleca, Noel, dar eu nu am să mă întorc acasă continuând să cred că sunt nebună. Ştiu că şi tu crezi că sunt. Doar aşa îţi pot demonstra. Glasul ei devenise din ce în ce mai silenţios pe vreme ce vorbea, astfel încât ultimele cuvinte au fost nu mai mult decât o simplă şoaptă.

               — Tu ai cheile. Nu mă pot întoarce fără să fiu văzut de întregul oraş în pijamale şi papuci de casă.

                — Atunci fii util şi ţine de şase până mă ocup eu de lacăt, îi spuse şi cu asta se roţi pe călcâie cu spatele spre Noel, care continuă să mormăie diferite cuvinte în timp ce privea prin împrejurimi. Kayden nu putea să desluşească ce vorbea, dar nici că îl ascultă. Trase aer adânc în piept de câteva ori înainte să apuce ferm cheia între degetul mare şi cel arătător pentru a o îndrepta spre lacătul argintiu cu litere mici, de tipar, gravate pe ambele sale părţi. Privi înăuntru în căutarea unei persoane, dar nu vedea nici o mişcare sau umbră. Magazinul era umplut cu vitrine mici şi mari, pe care erau aşezate ceasuri, brăţări, tablouri, cărţi clasice, vase din lut şi alte lucruri mărunte pe care Kayden nu le vedea. Era o capsulă a timpului între patru pereţi.

                O mâna îi apucă braţul, smucind-o violent de lângă uşa de lemn a magazinului cu antichităţi. Nici nu se află aproape de încuietoare. Durerea cu care era strânsă de încheietura o trezi din adâncă concentrare, pentru a observă că se află faţă în faţă cu gâtul unui bărbat. Ridicându-şi inexpresiv capul, întâlni doi ochi furioşi ai unei persoane cunoscute. Pupilele întunecate posedau scântei înflăcărate, transmiţând o singură emoţie descrisă într-o mie de cuvinte. Dar când simţi cheia scurgându-i-se printre degetele amorţite, lovindu-se de asflat cu câteva clinchete, un ţiuit puternic îi acapara întregul creier, iar expresia ei emană frică incontrolabil. Ameţeală apăru şi ea, dar braţul lui Christian care îi înconjura spatele o ţinea drept în picioare, însă ochii ei erau de mult închişi.

                 Îl auzi pe Noel, strigandu-i numele, apoi strigând alte cuvinte spre Christian, ai cărui voce nu o auzi. Zgomotul înfundat al claxoanelor şi motoarelor de maşini fu ultimul lucru înainte de linişte şi întuneric complet.

                Când pleoapele îi se ridicară din nou, ochii îi fură inundaţi de lumina şi împăienjeniţi de ceaţă. Scânci, incapabilă de a-şi mişcă mâinile sau picioarele. În cele din urmă, îşi ridică mâna pentru a masă mijlocul frunţi în speranţa că va putea pune un sfârşit durerii asemenea unui cleşte în jurul creştetului ei. Auzi un scurt "S-a trezit" şi de îndată simţi ochi privind-o. Ceaţă dispăru, dar lumina continuă să fie mult prea orbitoare. Ştia că vocea celui care vorbi fu a lui Noel, plină de entuziasm şi speranţa. O umbră îi acoperi faţă, iar Kayden îşi deschise ochii larg pentru a-l privi pe Noel. Nu mai purta pijamalele cu dungi, înlocuite de alte haine haotice. Avea un zâmbet larg împrăştiat pe întreagă faţă. Radia. Kayden încerca să schiţeze ceva în schimb, dar reuşi să-şi mişte buzele şi cam atât a fost. În momentul în care se pregăti să încerce din nou, zâmbetul lui Noel dispăru, fiind înlocuit de două sprâncene încruntate grav.