Cihan și Rahmi au o nouă discuție, mai aprinsă de data asta, pe tema banilor pe care Cihan nu vrea să-i dea tatălui său căruia îi place să facă tot felul de învârteli financiare din care iese prost. Rahmi recunoaște că niște creditori sunt pe urmele lui și vor să-l lichideze, iar Cihan se enervează și-i spune direct că e mai bine să se mute la hotel decât să-i pună în pericol familia. Când Cihan este sunat de Gulseren (care-i cere o întrevedere ca să-i povestească despre vizita Dilarei) și iese pe hol, Rahmi începe să se uite prin actele pe care le găsește pe biroul fiului său.
Hazal cu Șeyda se duc la manej unde o văd pe Cansu la ora de echitație, apoi pleacă la barul de la etaj unde se află și Ozan. El nu este foarte interesat să discute cu Hazal, ceea ce o deranjează pe aceasta, mai ales că după aceea Ozan vorbește cu niște amici despre Cansu, numind-o, firesc, sora lui. Ozan pleacă iar pe drum este oprit de poliție și pus să sufle în alcool-test, pentru că Hazal, care-l văzuse luând două înghițituri de whisky în bar, sunase la poliție să-l denunțe, ca să se răzbune. Cihan este anunțat imediat și vine să-și scoată fiul din încurcătură.
Dilara primește citația de divorț și are o criză de nervi spărgând fotografia de nuntă înrămată. Se sfătuiește apoi cu Rahmi, care îi povestește despre faptul că pe birou la Cihan a văzut niște documente pentru Gulseren apoi s-a dus să se întâlnească cu ea. Între timp, Keriman vorbește la telefon cu Ozkan căruia îi spune despre schimbul de bebeluși, și adaugă că familia care a crescut-o pe fata lui cea adevărată, este bogată. Gulseren intră pe ușă și își surprinde cumnata vorbind cu soțul ei de care nu mai știa nimic de ani de zile, îi smulge telefonul din mână și se răstește la Ozkan, dar acesta auzindu-i vocea închide telefonul.
De data asta și Hazal aude ce se întâmplă, că mătușa ei a ascuns faptul că ea menținuse legătura cu Ozkan. Deși Keriman minte că acum era prima oară când a vorbit cu fratele ei, Hazal își dă seama că și banii de buzunar pe care îi dădea cu mărinimie mătușă-sa, tot de la Ozkan erau. Când Keriman se vede la strâmtoare, că atât Gulseren cât și Hazal s-au supărat pe ea, se preface că e disperată și că din cauză că nu este crezută vrea să se sinucidă, aruncându-se pe geam.
Avocatul lui Cihan, Yildîrîm, se întâlnește cu Alper și îl anunță că Cihan a hotărât să renunțe la parteneriatul cu el pe motiv de șantaj. Alper este enervat, amenință, dar nu are încotro, propriile jocuri murdare i s-au întors împotrivă. Apoi se ceartă cu Solmaz și în final se duce acasă la Dilara, pe care anterior o sunase dar ea nu-i răspunsese. O amenință și pe ea că dacă Cihan își menține decizia de a-l scoate din firmă, se va răzbuna. Dilara discută cu Yildîrîm despre divorț convinsă că Cihan vrea divorțul din cauza lui Gulseren, deși avocatul o asigură că ea este cauza pentru care Cihan vrea să se despartă și nu o altă femeie.
Gulseren este nevoită să muncească mai mult la serviciu pentru că șeful ei îi cere acest lucru de când a fost bătut de Cihan. Derya merge cu ea la o agenție de turism unde Gulseren aplică pentru un post și este primită, dar totul a fost aranjat dinainte între Derya și Cihan, astfel că Gulseren nu-și dă seama că el a intervenit. Înainte de a se duce acasă, îi cumpără un lănțișor cu medalion lui Cansu și se întâlnește cu ea după ore, și o rochie pentru Hazal, care face mofturi că nu-i place, pentru că-și cumpărase ea una, din banii dați de Cihan.
Vine și ziua în care Gulseren și Hazal sunt invitate la masă la familia Gurpînar. Ele două se aranjează și pleacă, lăsând-o pe Keriman să strige după ele. Când ajung acolo, Hazal se bagă prin toate încăperile, condusă de Cansu, și face poze peste tot, ca să le arate colegilor cârcotași la școală. După ce se alează la masă, Hazal întreabă de Ozan, dar el este cu prietenii lui, și bănuind că din cauza unuia dintre ei a fost cât pe ce să aibă probleme cu poliția, se ia la bătaie cu el. Acesta la un moment dat, scoate cuțitul...
La vilă, cineva sună la ușă. Este Keriman care trecând peste orice urmă de politețe, vine neinvitată la masă și vorbește prea mult. Cihan o scoate afară pe Dilara și o întreabă dacă ea a invitat-o pe nesimțita de Keriman la ei. În acest timp, ea aduce vorba despre bani vorbind cu Rahmi, care de fapt, este mult mai atent la Gulseren. După ce Keriman reușește să-i scoată pe toți din sărite cu atitudinea ei, Rahmi, nervos, începe s-o jignească pe Gulseren arătându-i lănțișorul scăpat de ea în mașină la Cihan, spunându-i că știe el ce fel de femeie este ea, apoi aruncă bijuteria spre Cansu care constată că este un medalion la fel cu acela dăruit de Gulseren ei.
CITEȘTI
Furtună pe Bosfor❤
RandomUn film turcesc ... personajene din imaginea de mai sus sunt : ***, Şeyda, Keriman, Hazal, Ozkan, Gulseren, Chian, Dilara, Cansu, Ozan, Alper, Solomaz, Ydirim . Scuzați-mă, dar la cei/cele cu "***" le-am uitat numele 😹😭sunt din primele sezoane şi...