Povestea de la Gara Veche

~2~

Povestea mea a inceput intr-o zi de joi. De atunci viata mea a capatat sens, insa am realizat asta abia acum.
Imi pierdeam timpul pe "acasa". Tocmai incepusem sa schitez un desen in caietul meu. Ma concentram ca totul sa iasă perfect. Steve se intorsese langa mine. Parea foarte agitat. O pala de vânt mi-a zburat desenul. M-as fi dus sa-l iau dar zburase acolo unde multi drumeti care voiau sa vina in acest loc, si-au pierdut viata. La podul de cale ferata, sau Podul Mortii cum il numesc eu. Apa mereu este agitata acolo iar blanile de lemn, desi par rezistente, intr-o secunda putrezesc si...cazi..
Exista chiar si o legenda legata de acest pod...mama mi-o zicea mereu cand eram mica

*acum 11 ani*

-Mami, ce este Gara Veche? spuse micuta Ally uitandu-se la o stire de la Tv
-Este un loc foarte periculos. Unii aventurieri si-au pierdut viata incercand sa ajunga acolo.
Prezentatiarea TV: " familia tanarului decedat sustine ca fiul acestora a murit urmarit de Blestemul Fetei Inocente."
-Mami, ce este acest blestem? intreaba Ally curioasa.
-Acum mult timp,o fetita in varsta de 6 ani a descoperit acest loc numit Gara Veche. Pe atunci, acest loc era o gara in care accesul era interzis. Locul acela ii placea foarte mult fetitei, pana cand, un grup de tineri voiau "sa-l viziteze". Fetita s-a ascuns intr-un tufis si i-a vazut cum au dat foc cladirii. Cand voia sa plece acasa, tinerii au observat-o. Stiind ca acest act de vandalism se pedepseste cu moartea acestia voiau sa-si ascunda urmele.... omorand martorul. Fetita a inceput sa alerge, iar tinerii dupa ea. Ajunsi pe pod, o blana de lemn, s-a rupt, iar fetita..a cazut. Ei bine, se tinea de o blana. Apa era foarte agitata in acea noapte. Liderul grupului, fara pic de mila, s-a uitat in ochii fetitei...si i-a dat drumul, aceasta cazand si ulterior, murind. De atunci, se spune ca spiritul fetitei apare atunci cand cineva vrea sa treaca podul cerand ajutor fiind ațarnata de acea blana. Cand cineva se apropie, inocenta ei devine...rautate si brusc blana cade cu persoana respectiva
-Mami, dar tu de unde stii toate astea?
-Eu sunt sora mai mare a acelei fetite."

*revenind in prezent*

Gandurile insa mi-au fost tulburate de croncanitul alert al lui Steve. Uitandu-ma in departare, vad un baiat ce parea sa aiba varsta mea venind spre ....mine?! Adica..spre casa mea..nu ma observase. Ramasesem complet surprinsa. A reusit sa treaca de pod...de..blestem..dar, cum?!
Am decis sa ma ascund undeva si sa apar cand consider ca este momentul.
Îl vad intrând uimit în micuța mea camera. Se uita la postere...cand..
-NU ATINGE AIA! ies din ascunzătoare țipând
-AAAAA sare speriat baiatul Tu cine naiba ești?!
-Eu sunt Ally, încântată! ^_^ spun cu o voce inocenta întinzând mana.
-Alex... Încântat.. spune și băiatul întinzând mana încet
-Pai, Alex, ce te aduce pe aici?
-

Am vrut și eu sa ma plimb..
-Dumele astea sa i le zici maica tii dacă te o crede. Mai mult ca sigur ai auzit și tu de blestem și de legenda locului asta și te ai gândit sa vezi dacă e adevărata. Corect?
Alex pune capul în pământ.
-Da... Asa e...
-Si totuși cum ai reușit sa treci de pod??
-Pai.. A apărut o fetita care se ținea cu o mana de o blana a podului... Am vrut s o ajuns apoi mi am amintit de blestem și am trecut mai departe.. Brusc podul s a zguduit.. Si dacă nu marea pasul ajungeam în apa..
-Adică podul e dărâmat?
-da...
Deodată observ ca tine în mana o hârtie.. Era desenul meu care zburase din cauza vântului.
-Ce este cu hârtia din mana ta?
Se uita nedumerit la desen și spune:
-A, ăsta.. Am căzut și când am ridicat capul era în fata mea. Tu l ai desenat?
-Da. M-am trezit cu imaginea aceea în minte și am desenat repede tot.
-E un desen reușit dar.. Am o mica întrebare.. De ce m-ai desenat pe mine?
Nedumerita iau desenul din mana lui și ma uit la el. Avea dreptate. Cel desenat de mine arata exact ca el.
-Wow.. Nu știu.. Chiar nu știu..
Ii întind desenul. Pastreaza-l. ^^
-Serios?
-Da. Am văzut ca ți place. Păstrează l.
-Si... Cum de ești aici? Ce faci aici?
-Locul asta îl numesc "acasa". Si este o poveste lunga...
-Pai.. Am timp. ^^ spune zâmbind, lăsând astfel gropitele și dinții albi stralucitori sa i iasă în evidenta.
Ne așezăm amândoi pe marginea clădirii unde trebuia teoretic sa fie un geam.. Si am început sa ii spun povestea mea. Ma asculta cu mare atenție și nu spunea nimic. Dacă ma opream se uita la mine și îmi zicea sa continui. Cu greu m-am abținut la final sa nu plâng amintindu-mi de tot.

-Si asta este povestea mea..
Alex nu spunea nimic. Se uita la mine. Am pus capul în jos. Eram trista. Brusc Alex ma ia în brate și ma tine strâns. N am mai rezistat și am început sa plâng în bratele lui.
-De acum nu mai ești singura, Ally. Eu sunt aici pentru tine. Nu o sa te las, îți jur.
Deși am auzit asta de multe ori.. Pe el l am crezut. După ce m-am linistit și ne-am desprins din îmbrățișare, am realizat ca se lăsase seara. Era momentul în care soarele apunea, iar tot ce vedeai în timpul zilei, devenea un corp în intuneric..
-Cred ca ar trebui sa te duci acasă.. Probabil părinții tăi sunt îngrijorați.. spun cu o voce stinsa
-Da.. Dar podul e dărâmat..
-Știu eu o cale de iesire
Am pornit cu el spre drumul pe care mi l-a arătat Steve în prima zi aici. La ieșirea din pădure ne-am îmbrățișat.
-Rămas bun, Alex. Mi-a făcut placere sa vorbesc cu cineva..
-De ce o spui ca și cum nu o sa ne mai vedem niciodată? O sa ma întorc aici mâine sa fii sigura.
-O sa te întorci? întreb uimita.
-Desigur! Îmi face placere sa vorbesc cu tine. Ești simpatica.
zâmbesc timid..
-Okay pai.. Pe mâine, Alex ^^
-Pe mâine.
M-am întors "acasa". M-am întins în pat și m am gândit la ce ele petrecute azi. Alex e singura persoana care după mult timp vrea sa vorbească în continuare cu mine. Este singura persoana care nu ma considera vreo ciudata și căreia ii place compania mea. Si cel mai drăguț.. A fost când a zis ca sunt..simpatica. N-am auzit un astfel de compliment vreodată.