Era vreo 4 dimineata,eu eram ca de obicei la acea ora îmbrăcat in uniformă portocalie,,doua dungi gri care îmi traversau corpul,stăteam pe băncuța din fata sediului si fumam o tigara in timp ce trimiteam mesaje pe Facebook. Totul era frumos,aerul rece si proaspăt al dimineții ma înviora,îmi tăia pofta de tigara,sa numai spunem ca aerul dintre munți,in special dimineata e mult mai răcoros ca in restul zonelor,dar nu ma plâng,aerul rece ma tine treaz si vigilent. E dimineata perfecta,aproape ca visez cu ochii deschiși la ce o sa ma aștepte in viitor in timp ce fumam tigara. Nu a trecut mult timp si viitorul si-a facut apariția mai repede decat ma așteptam. Zgomotul alarmei era asurzitor,te făcea sa re trezești si din cel mai frumos vis al tau. Am aruncat tigara aproape jumătate si am intrat in camera de comanda rapid,întrebam ce s-a intamplat in timp ce mergeam către camera,dar nimeni nu-mi răspundea. Am intrat nedumerit,dar experiența m-a învățat ca atunci cand cineva nu iti raspunde,e într-adevăr un lucru rău. Am intrat in camera de comanda iar Bruno,responsabilul cu misiunile a spus:
-Acum ca sunteți toti pot începe întregul discurs. Ați primit o misiune urgentă,locul e încărcat pe GPS-ul vostru,e la 30 de minute de la baza. Ținta voastră e localizată pe munții de marmură,mai precis,e un Kia Sportage care a derapat,a smuls pur si simplu parapetul si a căzut in prăpastia de pe marginea drumului. Voi prima data cand ajungeți acolo,asigurați-va ca e terenul sigur. Cand am auzit sfatul pe care Bruno l-a dat,in gândul meu imi spuneam"Da mama,o sa fim atenți" de parca chestia asta o auzisem prima data in viața mea. Nu a trecut mult si Bruno ne-a spus drum bun si misiune ușoară. Mdaaaaa,parca ceea ce facem noi e floare la ureche. După aceasta paranteza scurta am facut doua bătăi din palme,iar toată lumea s-a mobilizat cu o viteza incredibila in mai putin de un minut eram cu toții in ambulanță pregătiți si de drum si de misiune. După o jumătate de ora am ajuns la locul cu pricina,dar nu am putut coborî pana ce șoferul nu ne-a spus ca e totul sigur. Într-un sfârșit am coborât din ambulanță pregătiți parca de război.
-Trebuie sa chemam întăriri,se pare ca terenul nu prea e prielnic pentru misiune,se poate prăbuși in orice moment,a spus Marco,șeful echipei. Marco este șeful echipei de 5 ani de zile,este mai experimentat ca noi,stie cum sa faca față situației.
-Eu cobor primul la victima,evaluez situația,iar după va dau un semnal daca ceva nu merge bine,elicopterul ajunge aici in 30 de secunde,in tot acest timp imi pregătesc echipamentul,o sa am nevoie de targa ușoară,păianjenul,colier,centuri si imobilizatoare,repede,repede,nu avem timp de pierdut. In 15 secunde totul a fost exact asa cum a spus el,pregătit si gata de acțiune. In tot acest timp noi aveam o funie in ambulanță,era mai precis un cablu gros,dar foarte flexibil,si rezistent in același timp,si eu l-am legat de masca de protecție a ambulanței,nu se stie niciodată cand va trebui sa cobor după el. A ajuns elicopterul,de acolo de sus s-a aprins lumina de cautare a elicopterului si din el a coborât o funie groasacu un cârlig închis la capăt,gri,lucios pe care Marco l-a agățat de hamul lui de alpinist si ne-a spus:
-Ne vedem jos băieți,am văzut ca aveți si voi echipamentele atașate,fiți pregătiți in caz de nevoie. Atunci m-am apropiat de el si i-am spus:
-Nu-ti face griji,am legat"liftul"de masina,acum mai rămâne ca tu sa ne dai semnalul. După acest schimb de replici l-am salutat cu mâna întinsă,ca in armată,si întorcându-se cu spatele la mine a sărit in gol. După circa 10 secunde am văzut cum funia a cedat cu el si s-a auzit o bubuitura destul de urâtă. După aceasta scena dura,desprinsa parca din finele de groaza,am apucat cablul pe care l-am legat de masca de protecție a ambulanței si fără sa gandesc prea mult mi-am luat câțiva pași de avânt si am sărit cu picioarele înainte,neștiind ce se poate întâmpla acolo jos,si care era situația,știam doar ca in caz de pericol doar masina ma mai putea proteja si funia care era destul de lunga. După o coborâre brusca de vreo 15 secunde,am ajuns la locul cu pricina,am scos stația din buzunar si telefonul pe care il am la îndemâna mereu,si am spus:
-Delta 0,aici5701,o sa demaram operațiunea "Înger cazut".
-Recepționat,ai verde pentru a începe operațiunea. După acest schimb de replici colegii mei care erau sus au spus:
-Am înțeles,acum o sa coboare funiile,o sa venim si noi după tine.
-Nu este nevoie sa veniți,am nevoie de cineva care sa dea in marșarier masina ca sa ne tragă sus pe toti. In elicopter o sa ma urc eu,avem doua victime,răni multiple,si politraumatisme,atât va pot spune. După aceasta replica,am legat atunci targa cu funiile care erau legate de masca de protecție a mașinii,si colegii mei au mai coborât doua tărgi pe care am pus victimele. După aceasta acțiune care a durat mai putin de 10 minute,întreaga zona a fost eliberată,ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cand am ajuns înapoi la sediu,Bruno mi-a spus:
-Daca ar fi fost după protocolul oficial,ar fi trebuit deja sa numai ai uniformă pe tine,dar neoficial,buna treaba,tine-o tot asa. M-am simțit intr-un fel superior,venind asta de la Bruno,înseamnă foarte mult. Din acea zi mi-am promis ca voi acționa doar cum am fost instruit,si nimic mai mult dar viitorul nu sti niciodată ce iti poate rezerva.
----------Sfârșitul Capitolului----------
