Bilete de adio

Prolog

Paşii lui răsunau amenințător de tare pe betonul umed. Vântul îi şuieră în urechi iar părul scurt, blond, se lăsă mângâiat de acesta, ca şi cum ar fi vrut să-l încurajeze să ajungă mai repede la destinație. Pietricele scârțâiau sub talpa păpucilor lui. Luminile stradale şi cele ale caselor inundau oraşul într-o lume de frumusețe şi armonie. Ele făceau ca acesta, cu tot ce-i aparține, să strălucească frumos şi inocent, ascunzând crudul adevăr ce dormea la fiecare colț de stradă. Adevărul, care a fost voalat şi ascuns de mulți sub un zâmbet edificat. Adevărul pe care numai el îl ştia. Adevărul care-i distruse viața. Aruncă o privire la luna rotundă care strălucea împrejur, salutându-l de rămas bun. Lumina acesteia îl încântă strălucind atât de minunat încât îşi punea la îndoială propriile sale intenții cum că ar trebui să aibă loc o retragere selectivă a mărturiilor depuse sau cel puțin, un lucru asemănător. Nu ar fi aprofundat atât de adânc. Nu exista nicio cale de întoarcere. Nimic şi nimeni nu-l putea opri în acel moment. Alergă mai departe şi mai departe, până când a ajuns pe primul pod, unde s-a oprit şi s-a sprijinit de balustradă. Sub el, se aflau drumurile care erau afundate de traficul de seară. Luminile i-au estompat viziunea şi l-au dus înapoi în visele sale. Înapoi... în trecut. Înapoi în timp, înapoi în zilele în care totul a fost diferit, atunci când încă a existat o cale de scăpare pe care doar el s-o fi găsit. O rafală mai puternică de vânt decât cea anterioară să-l fi adiat mai aproape de scopul său. Acum, totul depindea de el. Acum, lipsea doar un ultim pas. Un pas... şi totul s-ar termina. Uită să respire şi înghiți saliva pe gât în jos. Se temea. Îngrozitor. Nu avea nicio teamă de decizia luată sau față de incertitudinea cu privire la ce se va întâmpla după aceea, ce se va întâmpla după ce va sări. Nu, se temea că planul său va eşua, că pachetul nu va ajunge la destinație. Aruncă lunii o ultimă privire, se aplecă, şi privi marea de lumini a oraşului. Căută involuntar colierul din jurul gâtului. Ea încă era acolo. Va muri cu el. Ea şi toate lucrurile pe care le reprezintă. Apoi, nu ezită. Puterea și voința de fier îl vor inunda... și închiseră ochii. Puseră un picior în față şi se execută peste balustradă. Încă un pas şi un altul nu mai era necesar. A zburat şi a căzut în acelaşi timp. A zburat spre cer, spre stele, la lună. A zburat până la fericire şi departe de Pământ, care i-a cauzat moartea.