Fugea, dar nu știa de ce. Încerca sa găsească un loc unde sa se ascundă doar pentru ca așa ii spuseseră ceilalți. Pământul se zguduia din ce in ce mai tare. Țipete disperate se auzeau din toate părțile, câțiva mai strigau din când in când ,,Vom muri, nu mai are rost. Nimic nu mai are rost. Știe ca suntem aici.'' Se uita cu oroare in toate părțile. Cum găsea o ascunzătoare, cum aceasta fugea de sub privirile lui ca o iluzie. Căută o ieșire din acel loc groaznic, dar indata ce se apropia de o posibila scăpare către libertate ajungea sa se afle confuz in fața unui zid. Cineva sau ceva îl urmarea și nu ii dorea binele. Nu dorea binele nimănui. Se hrănea din oroarea și panica celor ce urmau sa își piardă viața sau sa i-o dea ei. Clădirea se cutremura sacadat, parca intr-un anumit tempo, ca și când la fiecare vibratie masiva un uriaș ar fi făcut un pas.
,,E AICI! LUAȚI-VĂ VIAȚA, ASCUNDEȚI-VĂ SAU ÎMBRĂȚIȘAȚI FINALUL''
,,VINE! E EA! VINE R.."
*BEEP BEEP BEEP*
-Huh?! Stai.. Oh doamne...
Oribilat de sunetul "înduioșător" al alarmei pe care trebuia să și-o pună in fiecare zi la ora 7:00(înafara de weekend, când se trezea in jur de 9:00), Felix punea disperat degetul la întâmplare pe ecranul telefonului său de pe noptiera, sperând ca va opri alarma.
-Aleluia. In sfârșit. Acum, încă 5 minute...
Felix se întinse scurt si se făcu mai comod sub pătură. Puțin dezamăgit de gestul băiatului, Ruben, labradorul lui roșcat, veni pana in dreptul feței sale și ii trânti zdravăn o lăbuță pe frunte, apoi lătră scurt.
-Ce vrei Ruben?... Lasă-mă, încă..hăhh..încă 5 minute...
Câinele mai latră încă de doua ori scurt.
-Ruben ce nu înțelegi?! Lasă-ma sa dorm... stai așa..
Felix aruncă o privire cheaună către calendarul de pe peretele din fata lui.
-Nu.. Nu nu NU!! E miercuri! La 8:00 am de prezentat proiectul restant la chimie! Am uitat sa îmi pun alarma mai devreme.. Ruben la ora aia eu trebuie sa fiu in clasa, tu înțelegi?! Altfel AM. ÎNCURCAT-O. NU nu nu... Ok repede repede...
Băiatul se dădu jos rapid din pat, alergă la baie, apoi, după ce se spălă, deschise dulapul, își luă un tricou la întâmplare și aceeași pereche de blugi gri pe care o purta mereu, își luă ghiozdanul cu toate caietele și manualele de care avea nevoie, apucă în fuga și lesa câinelui și coborî in cea mai mare viteza pe scări (camera lui se afla la mansarda) cu tot cu Ruben după el. Părinții lui încă dormeau, aceștia începând munca in jur de ora 10(amândoi erau artiști plastici). Felix intră in bucatarie, luă doua felii de pâine, o felie de șunca și una de cașcaval din frigider și își făcu in câteva secunde un sandwich. Ruben îl privi cu niște ochi care sugerau aproape implorare.
-Haha, râse el sec. Hai ia șunca și gata. Oricum îmi ajunge cașcavalul.
Câinele, mândru de isprava făcută, ceflăia acum bucata de carne cu o privire fericita și luminoasa.
-Dacă nu faci tot ce ai de făcut in 15 minute am încurcat-o câine! Haide!
Îi puse lesa cățelului și ieșiră amândoi in cea mai mare viteza din casă. Cei doi începură sa alerge cu o viteza considerabilă pe străzile lungi și înguste din cartierul Mainsent, un cartier plin de oameni prietenoși însă ocupați. De când s-a mutat acolo, lui Felix mereu i se părea ciudat faptul ca dacă întrebai pe cineva ce face și unde se duce, toți răspundeau cu "am treaba la cutare,acolo,dincolo". Nimeni nu se plimba doar pentru a se relaxa, de exemplu. Dacă ceva era de admirat, acel ceva era admirat din mers sau din alergare. Un cartier cu multe fântâni, însă putine spații verzi, cu clădiri nu prea înalte și căsuțe simpatice in stil art-deco, construite și gândite de oameni cu mult bun-gust. In general, fiecare locuitor avea ori un câine, ori o pisica, un papagal sau măcar un acvariu cu niște pești. Nu existau oameni bogați sau săraci. Toți locuitorii micului cartier Mainsent aveau cam aceeași situație financiară, și anume una bunicică, pe linia de plutire. Oricum, banii fiecărui ins erau câștigați prin muncă cinstită, fie că se ocupau cu arta(muzica și arte plastice), științe(doctori, fizicieni, biologi) sau meserii ce necesita oarecare eforturi fizice și indemanare(mcanici, ingineri, instalatori). Cert e că, toți erau fericiți cu ceea ce făceau și aveau bucurie și lumină in inimi știind ca prin munca lor, oricare ar fi aceea, ajutau pe cineva și in același timp făceau rost și de bani pentru a întreține familiile și eventual pentru micile capricii personale.
