Ajung acasă si din fericire mama nu observă julitura. Ma duc in camera si ma arunc in pat. Adorm putin, dar mă trezeste telefonul..era un apel..necunoscut.
*Hei*
*hei..*
*ce faci?*
*cine esti?*
*contează?*
*nu, pa.*
*nu contează, nu mi-ai raspuns la întrebare*
*nici tu*
*ba da, am zis ca nu conteaza*
*mai bine nu-ti raspundeam la telefon*
*dar ai făcut-o*
*esti Dylan?*
*..nu*
*bine*
*zi-mi ce faci si t..*
Cine ar putea sa o sune pe noua fata, bătută de popularul scolii? Îi trimit un mesaj lui Janine, as vrea sa ies. După ore de asteptat, îmi răspunde ca nu poate acum si ca vrea sa merg cu ea luni la o petrecere. Accept, cred ca va fi distractiv. Pana la urma am iesit doar eu prin parc. Acolo am vazut mulți copii de la scoala, toți cu un prieten alaturi. Eu stau pe banca linistită si telefonul meu suna. Nu era Janine sau mama..era tot necunoscut..Ii răspund neavând interes..
*tot tu?*
*asteptai apelul asta?*
*deloc*
*ma asteptam*
*bine ..in fine, de ce ma suni?*
*pentru ca n-ai ce face singura in parc pe banca aia.
*ok, acum ma urmaresti?
*vrei sa vezi ceva?*
*vrei sa vezi cum dispar?*
*Nu-mi inchide din nou...
Vreau sa aflu cine e si de unde are numărul meu. Observ ca toți au plecat din parc si eu nu ma obosesc sa ma uit la ceas. Aud niste fosnituri, dar nu bag de seamă. Se mai aud de câteva ori si ma decid sa vad ce este. Ajung in pădurea de lângă. Se intunecase si niste ochi verzi ii vad fugind spre mine. Rămân blocată de frica pe care o aveam. Când mai avea putin si ma ajungea, am fugit, in fata mea nevazand nimic. Nu stiu unde m-am pus, dar am scăpat..nu s-a mai auzit nimic ceva timp. M-am uitat sa vad daca sunt lovită sau nu si spre nefericirea mamei...eram la picior. Aveam o crenguta in picior. Incerc sa mi-o scot, dar m-am speriat de un țipăt care părea a fi al unei fete. M-am băgat mai tare in scorbura aia si am asteptat sa se liniștească ..mi-era prea frica sa ma duc sa o ajut. Deodată s-a facut liniste deplină..din spate se auzeau niste pasi..nu de parca ar fi o singura persoana, ci 2...
