PROLOG
Atunci i-am văzut chipul pentru ultima oară... Am ştiut în momentul ăla că niciodată nu o să mai fiu aceeași, niciodată nu o să mai ştiu cum e să fi iubită.
Atunci a fost prima oară când mi-am dorit să mă sparg în milioane de bucăţi. Prima oară când nu m-am mai putut stăpâni și iadul durerii m-a invadat. Am ştiut că o să continui să exist doar fizic.
L-am sărutat pentru ultima oară şi i-am simţit buzele reci, care odată erau atât de moi, calde şi catifelate. I-am simţit gheaţa din trup şi mi-am dorit ca şi eu să fiu îngheţată odată cu el. Să mă să străpungă o spadă rece, de metal, să-mi ia viaţa, şi să mă ducă acolo unde l-a trimis şi pe el.
Raphael e totul pentru mine. Respir pentru el. Am respirat, respir şi voi respira pentru el. Ştiu că nu şi-ar fi dorit să plâng, dar nu mă pot controla.
Cu vârful degetelor îi mângâi faţa. Îi mângâi buzele îngheţate. Încerc să-mi întipăresc în minte chipul lui.
"Eşti cea mai frumoasă pentru mine. Eu aşa te văd. Nu mă interesează părerea celorlalţi." Asta mi-a spus odată. Şi am ştiut că e adevărat. L-am crezut din prima secundă. Prinţesa lui întunecată, aşa obișnuia să-mi spună...
Acum toate astea s-au dus. El e aici, nemişcat. Îngheţat. Nu mai respiră.
Şi eu sunt tot aici. Dar nu vreau să plec de lângă el. Nu pot să fac nimic. Doar să respir.
Respir şi aştept. Respir şi mă aştept la ce e mai rău.
