Este o primăvară ce mă face mai melancolic de cât mi aş fi putut imagina. Stau relaxat în patul meu cu gândul la cele petrecute ziua anterioară.
Nu îmi doresc acest lucru dar nu mă pot abține. Fluviul de înțelepciune mă izbise și pe mine și eu îl folosesc greșit. Sunt oare un om rău?
Mereu mă gândesc dacă aceste probleme adolescentine sunt trecătoare și mai ales normale. Oare ai mei au trecut prin asta? Sau poate sunt eu doar un răsfățat. Poate..
Deja am captat poate atenția majorității. Nu sunt un simplu scriitor. Eu trăiesc prin operele mele. Abia acum m am născut și voi muri odată cu ele. Sunt mai viu, mai altfel.
Știți durerea aia când o prietenie buna devine un haos? Momentul acela când trădezi pentru a face bine cuiva și după pierzi un om. Un om cu motivele lui pana la urma. Un om care îți e pana la urma prieten.
E greu sa pierzi o persoana. După ce se întâmplă acest lucru nu mai poți da înapoi. Vei suferi oricum.
Deci ce voi face eu în aceasta primăvară ce mă face mai melancolic de cât mi as putea imagina?
