Ma simt singură uneori, insa mereu îmi pot găsi alinarea in întuneric. Intr-adevar sunt diferita, motiv pentru care, si foarte respinsa de majoritatea persoanelor din jurul meu, de pretutindeni. Cât despre prieteni, am cunoscut câteva fete ce se intitulau prietenele mele, mai ales inaintea predării unui proiect sau a unei teme importante.
Nu, nu am prieteni. Da, sunt singura. Dar asta ma face sa ma simt cu adevărat in siguranță.
Trăiesc singura intr-o casa imensa si veche. Pereții acesteia sunt făcuți din lemn, iar singurele camere locuibile sunt dormitorul si baia.
Am reușit sa ma angajez anul trecut pentru a-mi putea cumpăra cele necesare, si pentru școală, dar mai ales pentru cărți.
Biblioteca din școala părăsită de peste drum este inca in funcțiune, si oameni lucrează acolo, însă eu prefer sa cumpăr cărți, nu sa le împrumut.
Acolo pot găsi cărți in exemplare unice, neștiute aproape de nimeni. Acelea sunt preferatele mele. De obicei merg acolo după terminarea cursurilor si stau intre doua si patru ore citind. Acolo intr-adevar ma simt ca acasă. Nimeni altcineva nu știe de locul asta, si îmi e extrem de frica sa afle deoarece il poate face cunoscut. Astfel n-aș mai putea veni aici unde ma liniștesc si unde imi gasesc fericirea.
Biblioteca este foarte mica, insa sunt o grozăvenie de cărți aici. E ascunsa in primul etaj al școlii unde, de alt fel, nu ar intra nimeni. Nu exista scaune sau mese, doar niste pernuțe vechi pe podea, iar cărțile sunt ajezate in teancuri imense, pe niște ziare vechi, tot pe podea. Exista un singur birou unde, de obicei sta un domn bătrân ce păre sa ascundă foarte multe secrete... Lui ii cumpăr de obicei cărțile, insa câteodată sunt si alti înlocuitori ce de asemenea îmi vind cărți.
Șii astfel se desfășoară zilele mele. Vin de la școală, ma strecor in alta, citesc, merg acasă, învăț, dorm si o iau de la capăt. Nu pare a fi nimic special, intr-adevar. Nu pare. Însă inca aștept momentul in care sa se schimbe totul. Momentul in care călătoria mea sa îmi prezinte noi obiective. Sau chiar sa le creez eu.
Pășesc nesigura pe un identic drum, toată viața si aștept sa ajung la o cotitură. Iar apoi sa ma pierd in abis.
CITEȘTI
Călătorie spre abis
Adventure,,Mereu am văzut viața ca pe o excursie, o călătorie lunga si primejdioasă. Orice mica furtuna o poate sfârși, iar noi suntem singurii care o pot duce pana la capat, in siguranță. Dar ce se va întâmpla? Cum se va sfârși totul? Acestea sunt întrebări...
