one book. Thousand feelings.

     ''Unde erai când totul s-a oprit? Când totul s-a scufundat într-o altă lume şi s-a evaporat spre Rai? Oare era aşa perfect totul şi a trebuit să mi-l furi? Să mă laşi aici singură într-un colţişor de pe Pământ, cu toţi aceşti pământeni insuportabili, incompetenţi, indiferenţi?! Tuturor nu le pasă de faptele lor, nu le pasă că mâine va veni aici Heperyon şi că ne va lua lumina de pe Pământ. Ei îmi fac visul meu să pară inutil, ei mă fac să îmi fie silă şi frică de Terra. Te rog, vin-o aici şi ia-mă acolo unde îmi e locul, acolo unde există frică pentru ziua de mâine, unde toţi sunt conştienţi de responsabilitatea lor. Nu e locul potrivit pentru mine, aici, între muritori, numai vreau să le ascult şi lor visele, să le văd destinele ruinate, să fiu prostită pe zi ce trece. Nimeni nu mai apreciază arta, toate sunt pe interes. Nimic real, totul e condus de vis ce nu are nici o şansă să devină realitate. Drumuri greşite, sau abordate greşit ce ajung să facă catastrofe. Toţi râd când se uită la o comedie, dar de ce nu toţi plâng când se uită în jurul lor?! Şi dacă tot vorbeşti despre “iubire”, fă-o cum trebuie! Şi nu uita eşecuri, nu uita adevăruri care dor, nu uita că iubirea nu există.. E doar un sentiment cerut de minte şi de corp, ceva ce a ajuns să ne conducă.. Să facem mari greşeli din cauza acestui lucru inexistent, să distrugem copilării.. Dar de fiecare când aştept cât mai mult acea zi, în acele momente abia aştept să se termine mai repede. Visele mele se transformă într-o realitate oribilă, guvernată de mizeria muritorilor. De o parte e un vis pictat în roz, pe de altă parte e un coşmar oribil mâzgălit cu un gotic negru. O ironie ce ma face din ce în ce mai isterică, ce mă umple cu nebunie.  De ce ai plecat?.. De ce încă mai hoinăreşti prin mintea mea care este din nou gata să-ţi mai dea o nouă şansă.. Deşi ştiu că ar trebui să retrăiesc doar ce a fost, eu aş fi vrut şi “va fi”.. Nu ai ştiut să-mi dăruieşti speranţa de viitor, doar mi-ai luat-o şi pe cea a trecutului. Nu mai pot zâmbi când te văd, nu mai simt cum vântul se strecoară prin părul meu.. Din câte am înţeles şti să faci multe pentru ceea ce vrei, ştii să mă convingi să mai iţi ţii de şanse. Ai ştiut mereu să mă trezeşti la realitate, deşi asta doare, să mă înveţi cum e să lupţi cu adevărat pentru ceea ce vrei. Poate că pe tine nu te-am vrut atât de mult.. Poate că vârsta face prea mari diferenţe, dar mereu zic că m-am săturat şi niciodată nu fac nimic însemnat ca să schimb asta. Dar acum spun că numai suport, vreau să arăt cât de mult m-am maturizat.. Chestia asta de când a intrat în viaţa mea îmi dă aceleaşi rezulatate şi multă suferinţă. Numai lacrimi aiurea, numai zboruri neînsemnate de păsări călătoare ce rătăcesc văzduhul spre aievea.. Un vis ce se pierde în spuma amară a oceanului. Un acelaşi coşmar umilitor prin care trec zi de zi, noapte de noapte.. Totul mă urmareşte şi în somn, totul îmi tulbură gândurile, opiniile, viitorul.. totul...''