Bitter Romance

Prologue 1

Prologue 1 - Welcome to New York

Picaturi de ploaie atingeau pamantul uscat, in timp ce pe cerul albastru, norii gri se loveau puternic. Parul ei negru ii cadea usor pe spate, la mangaierea vantului ce adia usor, purtand o atmosfera melancolica. 

Meiko statea langa mormantul mamei sale, privind placuta pe care era inscriptionat numele ce stia ca avea sa-l poarte mereu cu drag in suflet. Isi iubise mama foarte mult, avand in vedere ca era singurul copil. Tatal sau locuia in America, iar in 17 ani de zile nu le vizitase niciodata. Pentru a nu uita de existenta lui, mama ei ii mai citea din cand in cand scrisorile pe care le primeau impreuna cu o anumita suma de bani pentru a le asigura o situatie materiala cat de cat buna. In ultimul timp insa, linistea lor a fost tulburata de suferinta mamei sale, macinata de boala, care i-a gasit sfarsitul.  

Meiko lasa lacrimile calde sa cada pe mormant, apoi se indrepta incet spre casa. 

O lua pe o potecuta ingusta, care ducea la o casa mica, dar modesta. 

Intra si se aseza pe canapeaua din sufragerie, privind scrisoarea ce statea nedesfacuta pe masa din mijlocul camerei. 

Cu o miscare brusca, lua scrisoarea si o desfacu la fel de repede, citind cu voce tare continutul acesteia: 

"Draga mea fiica, 

Stiu ca ai fost lipsita de prezenta mea in toti acesti ani de zile si nu cred ca exista destule cuvinte care sa arate cat de mult regret acest lucru.  

Din pacate, un eveniment atat de nefericit, precum moartea mamei tale, ne va aduce impreuna. 

Vreau sa ma revansez pentru toti anii in care n-am putut sa-ti acord atentia si protectia de care ai nevoie.  

Sunt sigur ca asta este ceea ce si-ar fi dorit si mama ta. 

In interiorul plicului, vei gasi o suma care-ti va fi folositoare pentru pasaport si un bilet de avion la clasa intai. Te astept in America, New York. 

Cu drag,  

Tatal tau."

Scrisoarea nu prea ii ajunse la suflet, dar in Japonia nu mai exista niciun motiv pentru care sa ramana. Asa ca urmatoarea luna, era deja in avion spre New York. Calatoria la clasa intai era ceva nou, dar se obisnui repede. In plus stia ca viata ei se va schimba, de indata ce va ajunge in noua casa.  

Timpul trecu repede, ajungand in America mai repede decat si-ar fi inchipuit. Aeroportul era mare si plin cu lume necunoscuta.  

Meiko isi putea simti inima care parca se stranse si se ghemuise adanc in piept. Se opri brusc, cautandu-l cu privirea pe tatal sau. Avea de asemenea si o poza, pe care o tinea cat mai aproape si pe care o privea deseori pentru a fi sigura ca-si va recunoaste tatal. 

Dar, atentia i-a fost distrasa de un grup de oameni care calatorisera la clasa a treia. Era constienta ca si ea ar fi trebuit sa fie printre ei.  

Un barbat inalt, incerca sa se piarda in multime, ascunzand tigarea aprinsa, desi fumatul era interzis in aeroport. Se purta foarte familiar, iar Meiko isi dadu seama ca nu se afla pentru prima data in SUA, asa cum era in cazul ei. Barbatul stinse repede tigarea pentru a nu fi descoperit, isi acoperi privirea cu ajutorul sepcii sale negre si isi continua grabit drumul. Nu ii pasa daca ii statea cineva in cale, facandu-si singur loc prin orice mijloace era nevoie. 

„America...Noua mea casa!!!" gandi Meiko, in timp ce inainta incet.  

-Meiko, tu esti? se auzi o voce groasa, dar calda. 

-Tata? intreba Meiko, nevand curaj sa se intoarca pentru a se convinge singura. 

-Meiko? Te poti intoarce acum... 

-Nu pot. 

-De ce? Ce s-a intamplat? din nou acea voce calda puse stapanire pe auzul ei. 

-Pentru ca atatia ani nu ti-am vazut chipul si acum...Imi pare rau dar nu pot juca rolul fiicei iubitoare pentru a crea o scena emotionanta. Am venit aici pentru ca nu am avut de ales. 

-E in regula, Meiko. Inteleg...zise el, lasand capul in jos si rasufland adanc. 

Meiko trase aer in piept, intorcandu-se pentru a-l intalni pe cel care ii devenise singura ruda in viata, intr-un timp atat de scurt. 

In fata ei, statea un barbat inalt si prezentabil. Avea ochii mari si verzi, iar parul era de culoarea castanelor. Purta un costum negru; camasa alba descheiata la primii trei nasturi si manecile sacoului ridicate ii dadeau un aer tanar. Chipul lui usor bronzat era indurerat; nu si-ar fi inchipuit niciodata ca Meiko ii va aduce atat de mult aminte de singura femeie pe care a iubit-o vreodata. 

Henry isi iubea fiica si era fericit ca in sfarsit puteau fi o familie, chiar daca Meiko nu il vedea ca pe un tata, ci mai mult ca pe un strain.  

De indata ce ajunsera la vila lui Henry, atmosfera deveni si mai tensionata.  

-As vrea sa pastrez numele mamei, daca se poate, spuse Meiko, intrand in noua sa camera. 

Era o camera de doua ori mai mare decat cea din Japonia si destul de primitoare. 

Peretii era vopsiti cu o culoare rosie, placuta, iar mobila era asortata.  

Henry dadu din cap ca un raspuns la intrebarea lui Meiko. Dupa care spuse pe un ton cald: 

-Scoala...Privata, banuiesc... 

-Nu. Vreau sa merg la scoala, asa cum faceam si acasa, adica in Japonia. 

-In regula. Te las sa despachetezi, desi aici vei gasi tot ceea ce ai nevoie, zise el, deschizand dulapul, iar apoi aratand spre masuta de langa pat, unde se aflau 2 carti de credit. 

Dulapul era plin de haine de firma, modele diferite si culori variate. 

-Daca mai ai nevoie de ceva, Sam iti va sta la dispozitie. El va fi si soferul tau. Il vei cunoaste mai tarziu. 

Henry parasi camera, pentru a-si lasa fiica sa se acomodeze cu noua casa. 

-M-as putea obisnui cu asta...Si de unde a stiut ca rosul e culoarea mea preferata? zise Meiko privind in jurul sau.