Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Sta Ștefan cel Mare, fumător de fel.
Dar de când cu legea asta păguboasă
Muma nu-l mai lasă să fumeze-n casă.
Ștefan bea cafeaua. Plânge și suspină
Că vrea-n piept să bage niște nicotină.
Orologiul sună: unu și jumate,
N-a fumat nimica azi și nu mai poate.
Scoate o țigară, și când s-o aprindă
Îl lovește mă-sa c-un papuc din tindă.
-Ieși afară Ștefan că împuți palatu,
S-a votat o lege! Gata cu fumatu!
Ștefan iese-afară, opt țigări sudează,
După care-n poartă bate de stresează.
-Eu sunt dragă mamă, fiul tău iubit,
Am schimbat tutunul d-aia-am răgușit.
Dar deschide poarta, turcii mă-nconjor
Și n-am luat nici geaca, mi-e un frig de mor!
-Ce spui tu străine?! Tu nu ești cuminte.
Fiul meu e Ștefan, cel de dinainte
Care nu fumează ca un derbedeu.
Dacă tu ești Ștefan, nu-ți sunt mamă eu!
Și zicând acestea se face că plouă
Turcii dau năvală și mi-l rup în două.
Morala e una, chiar de-i mai perfidă:
Uite cum fumatul poate să ucidă!
