Lissa

Prolog

-Dar nu vreau, tati, chiar nu vreau sa ma mut. Doar ce a inceput anul acesta. Te rog, nu ma muta.

-Stiu, scumpo, si-mi pare rau, dar nu mai putem sta aici. Serviciul nu-mi mai permite. Cand seful spune sa plecam noi plecam. Nu avem de ales.

-Cat timp vom sta acolo? Intreb  Lissa printe lacrimi.

Ochii mei albastrii sclipesc in lumia pala din camera din cauza siroaielor cristaline ce se preleing pe obraji. Nu vreau sa plec  din orasul acesta, vreau sa-mi termin liceul aici, dar asta este imposibil.

Tata trebuie sa se mute mereu dintr-un loc intr-altul, iar eu dupa el. Sunt catelusul care-l urmeaza peste tot si fac tot ce doreste el. Era mai bine cu mama, dar m-a parasit pentru postul de director la cea mai mare firma de moda. Singurul lucru bun este faptul ca am cele mai frumoase haine, visul orcarei fete.

Mereu sunt fata cea noua si ciudata inca din clasa a-V-a. Nu am apucat niciodata sa-mi fac prieteni cu adevarat, pana acum. Un semestru in Anglia, unul in Germania, altul in Spania, am fost peste tot.

Nu stiu cine sunt, nu-mi cunosc parintii adevarati. Familia Collins m-a adoptat dupa ce m-au gasit in munti inconstienta. M-au dus la spital si au aflat ca mi-am pierdut memoia. S-au decis sa ma ia acasa si sa aiba grija de mine, cu toate ca aveau un fiu de-o seama cu mine. Il cheama Max. Este ca un frate mai mare. Mereu a avut grija sa nu patesc ceva, dar el a ramas cu mama. Cu toate acestea vorbim zilnic la telefon, ceea ce ma bucura enorm.

Max m-a iubit din prima clipa in care am patruns in casa si in viata lui. Chiar si acum imi amintesc de ziua in care am pasit timid spre livingul casei din Munchen. Statea pe canapeaua din piele neagra si asculta muzica, cand eu impreuna cu mama si tata am intrat. Se intorsese imediat cu fata spre noi privind confuz, apoi a inceput sa zambeasca si a fugit pana la mine, prinzandu-ma si tragandu-ma in brtatele lui.

-Sunt Max, spusese vesel, fratele tau. Bine ai venit in noua ta familie. Ma bucur ca de azi inainte am o sora, de cand imi doresc asta. Cum te cheama?

-Um... Nu stiu. Ma simtisem ciudat pentru faptul ca nici macar numele nu mi-l aminteam.

Se uitase la mine confuz si un mic  zambet trist ii aparuse pe chip.

-Imi pare rau, am uitat. Iti place Lissa intrebase cu o oarecare retinere. Dadusem afirmativ din cap. Perfect, de acum in colo te cheama Lissa. Hai sa-ti arat camera ta, este langa a mea.

Ma luase de mana, aproape tarandu-ma pe scari. Erau la etaj. Ma imiedicasem de vreo doua ori din cauza ca merese sau mai bine zis fugise. El incepuse sa rada, iar eu ma inrosisem fiindu-mi jena de fatul ca eram prea impiedicata. Se oprse din a mai rade cand ma vazuse asa jenata si ma luase in brate soptindu-mi: " Te iubesc! ". Ma iminsese in camera. Era frumoasa. Doi pereti fusesera roz, iar ceilanti galben deschis. Mobila fusese rosie si aveam jucarii cat pentru zece copii. Ma plimbasem prin camera nevanidu-mi sa cred ca toate acele lucruri imi apratineau mie. Mi se paruse ca maeritasem prea mult. Aveam o familie care ma adoptase in doar cateva zile, un frate care nu parea deranjat de prezenta mea. Ce mi-as mai fi putut dori?  Nimic, aveam tot.

- La ce te gandesti? intrebase in timp ce catutase intr-un sertar. Ah, stiam ca aici l-am lasat. Poftim, este pentru tine. Sper ca-ti va fi de folos. Imi intinsese un jurnal. Avea coperta invelita intr-o hartie rosie pe care erau desenati doi copii, o fata si un baiat tinadu-se se mana. Asta esti tu, iar asta sunt eu. Sper sa-ti placa. M-am gandit ca ti-ar prinde bine sa scri in el si sa ai toate amintirile, in caz ca...

Lasase propozitia netreminata, dar stiam la ce se refera si ma bucurasem ca se gandise la asa ceva. Inca ma am acel jurnal si-l port cu mine oriunde ma duc pentru ca-mi aduce aminte de Max.