Wild. || George Shelley F.F.

♥ Prolog. ♥

„ George, nu pleca! ” 

Strigătele mele lăsau în urma lor un ecou intens, răspândindu-se în jur. Râuri de lacrimi amare se scurgeau pe obrajii mei. Simţeam cum mi se opreşte respiraţia, simţeam cum puterea dispare din corpul meu şi părea că în orice secundă mă voi prăbuşi. Dar nu voi permite asta, trebuie să fiu puternică. Pentru el.

„ Te rog, nu mai plânge! Nu am de ales. Sunt între ciocan şi nicovală, iar asta e singura soluţie pe care o am. Într-o zi vei înţelege motivul plecării mele, iar atunci îţi vei da seama că plec pentru a te proteja. Ştii foarte bine cât de mult te iubesc. Mereu te voi iubi. ” zise el cu lacrimi în ochi, mângâindu-mi obrajii umezi.

„ Nu mă interesează să ştiu motivul ăla nenorocit, vreau doar să rămâi cu mine. Nu mă părăsi şi tu cum au făcut toţi. Nu mă lăsa singură cum au făcut-o părinţii mei. Am nevoie de tine aici, lângă mine. Dacă pleci, îmi distrugi inima! ” spun eu aproape şoptind, lăsând lacrimile să curgă şiroaie.

„ Îmi pare rău... Sper să mă poţi ierta cândva. ” îmi şoptise el la ureche, îmbrăţişându-mă strâns în braţe, de parcă nu ar fi vrut să-mi de-a drumul vreodată. 

„ Nu îmi face asta. Te rog, nu pleca! ” şoptesc, strângând puternic în pumn o bucată de material al tricoului său negru ca smoala.

Simţeam cum o briză răcoroasă de vânt m-a cuprins atunci când îmbrăţişarea noastră a luat sfârşit. Ultima noastră îmbrăţişare. Lacrimile ce încă curgeau exprimau pe deplin durerea sufletească ce o simţeam în acele momente blestemate ale vieţii mele. Ochii mei i-au întâlnit pe ai lui, ochii căprui ce probabil nu îi voi mai vedea niciodată. Cu palmele sale calde mi-a acoperit obrajii, apropiindu-se lent de mine. Buzele noastre s-au unit într-un sărut pasional. Un sărut ce conţinea toate ingredientele ce îmi ofereau puterea de a rezista în aceste clipe dureroase. George îmi frământa cu dorinţă buzele, simţind cum mii de fiori speciali provocaţi de dragostea dintre noi mă cuprindeau. După câteva minute ce speram să nu se mai termine niciodată, George a întrerupt sărutul muşcându-mi buza inferioară. 

„ Te iubesc! Să nu uiţi asta niciodată. ” 

O lacrimă i-a curs pe obrazul stâng. A făcut câţiva paşi până la Range Rover-ul negru din stradă. Mi-a oferit o ultimă privire, apoi a urcat în maşină şi a plecat cu viteză. Praful lăsat în urmă de maşina lui s-a împrăştiat în aer, el dispărând în josul străzii. Am căzut în genunchi pe şoseaua rece, simţind cum puterile şi toată energia mea se evaporă cu fiecare lacrimă ce îmi curgea. Acela a fost ultimul moment petrecut împreună. Ultima îmbrăţişare. Ultimul sărut. Ultima privire. Nu înţelegeam de ce a plecat, iar în adâncul meu nici nu vroiam să aflu, deoarece acest motiv m-ar distruge mai tare decât a făcut-o acum. Inima mea s-a rupt în milioane de bucăţele; bucăţele ce nu vor putea fi puse la loc niciodată. Un gol imens şi-a facut loc înăuntrul meu, lângă celelalte goluri neumplute.

A plecat pur şi simplu. Un secret ne-a despărţit definitiv, un secret ne-a distrus iubirea puternică ce domina între noi. Dar ştiu că va veni ziua în care îl voi revedea, ştiu că va veni ziua în care se va întoarce. Şi va fi prea târziu. Chiar dacă el nu va mai exista pentru mine, chiar dacă va deveni doar un străin în viaţa mea, mereu îl voi iubi. Îl iubesc.

„ Adio, George Shelley! ”