Heart Matters

Prima întâlnire

Ceasul ticăie, dar Heaven era trează de ceva vreme. Își întinde mana spre telefonul de pe noptiera și își oprește alarma.
- Uhh!! Îmi e frică de ziua asta!
Ea era deja pregătită, îmbrăcată pentru o tura de 48 de ore într-un spital plin de o mulțime de cazuri înfiorătoare. Își aranjează patul își pune lucrurile importante în geanta, precum cheile de la casa, mașină, pastile si o carte pentru câteva minute de liniște. Iese din casa și se îndrepta spre mașină, se uita la ceas și își da seama ca este în întârziere. "Fuck!!" Își spune și se grăbește pornind mașină în graba. În drumul ei spre spital, ceva s-a întâmplat pentru ca stătea la coada de o jumătate de oră. Aude țipete și iese din mașină.
- Un doctor, cineva, vă rog!! Ajutor!!
Aude aceste cuvinte și aleargă spre locul accidentului.
- Ăă, a avut loc un accident pe autostrada la intersecția cu drumul spre parcul central, va rog trimiteți o salvare! Repede!!
Închide telefonul și se grăbește sa dea primul ajutor persoanelor care mai au o șansă la viata. Scoate un băiat din mașină grav lovita și îi cauta pulsul. Intra în stop respirator și începe să îi facă masaj cardiac pentru câteva minute bune. Băiatul își revine dar lipsa oxigenului îi provoacă mai multe probleme. Se aud sirenele ambulanței.
- Unde îl duceți? Întreabă Heaven.
- La med, e cel mai aproape. Îi răspunde un paramedic, punându-l pe băiat pe targa.
- Ok, vin cu voi.
- Îmi pare rău, dar nu ai voie.
- Sunt medic acolo, normal ca am voie.
Se urca în ambulanta și și așteaptă sa ajungă la spital, acordându-i băiatului mai multa atenție și administrându-i morfina pentru durere. O data ajunși la spital, toată lumea o tine sa nu intre în sala lângă ceilalți doctori. "Lăsați-mă, are nevoie de ajutor!" Încercând sa scăpa din bratele asistentelor.
- Doamna, înțelegeți, lăsați doctorii sa își facă treaba.
- Bine, acum Lăsați-mă! Și se smuceste.
În timp ce se plimba de colo colo, neavând stare, un doctor și câteva asistente au grija de băiat. Aparatele bipaie, tensiunea îi scade, doctorul rămâne blocat pentru câteva secunde.
- Administrează o doza de dexametazona, acum!! Tipa Heaven către doctorul tinerel speriat pe moment.
- Domnișoară, te rog, nu-i spune doctorului ce sa facă! Încearcă sa o calmeze o asistenta.
Se uita către acel doctoraș și îi spune pe un ton răstit: "Dacă nu îi administrezi ce ți-am spus o să ai probleme!"
Iar doctorul face exact ce îi spune iar tensiunea își revine la normal. Heaven pleacă din fata salonului și se duce sa se schimbe în hainele de spital, sau uniforma cum o mai numește ea.
Se întoarce în salonul băiatului și îl vede pe doctoraș. Se uita la numele de pe halatul lui.
- Bravo, l-ai salvat, dar după 10 minute..putea sa moara din neglijenta și neștiința ta. Un punct scăzut domnule William!
- Mă scuzați, dar cine sunteți? Doctorașul se uita la ea nedumerit.
- Șefa ta și a celorlalți rezidenți de pe UPU.
Managerul spitalului, îi cheamă pe toți rezidenții în sala de conferințe pentru a le face clara situația de mai devreme. Heaven, nu avea idee ca își va revedea prima ei iubire, pe Connor, care și el devenise un chirurg faimos.
- Uitați care e treaba, domnișoară și arata spre Heaven, este noua șefa a secției de Primiri urgente și va trebui sa ascultați de ea și tot ce se întâmplă grav sa îi raportați, de asemenea, este un neurochirurg foarte bun.
Doctorașul se simțea vinovat și își lăsă privirea în podea.
- Bună, ma numesc Heaven Parker, sunt din UK și specialitatea mea este neurochirurgia! Îmi pare rău că a trebuit sa ne întâlnim în astfel de momente. Vreau sa știți ca sunt aici la apelul doamnei Silvia, care vrea să vă învăț tot ce știu și sa am grija de voi.
După ce sala se eliberează, William rămâne alături de Connor apropiindu-se de Heaven amândoi.
- Uite, chiar îmi pare rău, nu am vrut și nici nu am știut.
- Știu, dar acum știi totul și de acum totul va fi bine. Heaven întinde mana stânga spre William, acesta îi atinge mâna cu al lui și dau un noroc prietenos, apoi el pleacă.
- Acum ai timp de mine? Îi spune Connor așteptând cu bratele deschise sa o îmbrățișeze.
- Doamne!! Nu cred! Ești aici! Connor..am rămas fără cuvinte! Și la propriu chiar rămăsese fără cuvinte. Nu știa ce sa zică și îi sare în brațe, îmbrățișându-l strâns cu un zâmbet larg.
- Da, m-am întors aici, mai mult pentru sora mea. Connor se desprinde ușor de Heaven zâmbind și mângâind-o pe brațe.
- Încă nu vorbești cu tatăl tău? Dar nu răspunde, mai bine hai sa bem o cafea până la următoarea intervenție.
- Bună idee!! Amândoi ies din sala și se îndreaptă spre cafeneaua din spital.