Can we dance? (Bradley Will Simpson/ The Vamps fanfic) *TRADUSĂ*

Introducere

În sfârșit am început și cartea asta! În primul rând vreau să spun că aceasta este doar o introducere, următoarele capitole vor fi mai lungi.  În al doilea rând, cartea aceasta a fost scrisă de mai mult timp, autoarea este deja la al doilea volum, deci vârsta celor din The Vamps nu este în pas cu realitatea.

Cam atât, sper să vă placă.

- Îți place? m-a întrebat tatăl meu în timp ce intram în noua noastră casă.

- Cred, am răspuns indiferentă.

 Nu voiam să mă mut, eram fericită unde eram, în Blackpool.

- Caitlin, știu că nu vrei să te muți, dar asta este ceea ce trebuie să facem, a spus încercând să mă liniștească.

- Tată, nu înțelegi. Ști foarte bine cât de mult urăsc să-mi fac prieteni noi. Îi iubesc pe cei vechi de acasă, Christian, Brooke și Cara. De ce m-ai adus aici unde nu cunosc pe nimeni? am țipat la el.

- Caitlin, m-am săturat de noua ta atitudine. Eu și mama ta ne-am dorit să ne mutăm în Devon de mult timp. Asta este noua noastră casă și tu va trebui să te obișnuiești cu ideea. O să-ți faci prieteni pe aici în foarte scurt timp. Acum, camera ta este la etaj, prima ușă pe dreapta, a spus încercând să nu țipe la sfârșit.

- Ugh, te urăsc, am mormăit în timp ce meregeam să-mi văd noua cameră.

 Ei bine, cred că vă întrebați cine sunt. Numele meu este Caitlin Denver, am 17 ani și tocmai m-am mutat din orașul unde îmi aveam familia și prietenii. Tatăl meu m-a convins spunând că avea să-și deschidă un nou birou aici și nu putea rata o oportunitate ca aceasta. ( Tatăl meu deține propria sa afacere, este producător de filme ceea ce este destul de tare). În plus, părinții mei obișnuiau să mă aducă foarte des în Devon pe când eram mică, niciodată nu am știut de ce și mereu credeam că doar le place mult acest loc, deci presupun că așteptau de ani buni să se mute aici și situația locului de muncă doar i-a împins să facă acest pas.

Acum locuiesc aici cu mama și tatăl meu. Sunt singură la părinți, nu am nici frați sau surori, ceea ce e destul de bine în unele privințe, deși o parte din mine mereu și-a dorit o soră mai mare. Cred că sunt unele lucruri bune în a trăi în Devon: magazine bune, plaja și așa mai departe, dar nu vreau ca părinții mei să știe că îmi place ceva în orașul ăsta.

Având în vedere vârsta mea, sunt destul de scundă ceea ce mă face să par mai tânără decât sunt. Părul meu șaten buclat îmi ajunge până la talie, iar ochii mei sunt căprui.

Am intrat în camera mea și ca să fiu sinceră, chiar mi-a plăcut. Am pășit înăuntru și m-am așezat pe pat, uitându-mă pe fereastră. Zona în care locuiam acum era destul de frumoasă, casele erau de o mărime medie, nici prea mici, nici prea mari. Poate că voi ajunge să iubesc locul ăsta.. Pe cine păcălesc? Nici măcar nu cunosc pe cineva aici, o să urăsc locul ăsta.

- Dragă, de ce nu te duci la o plimbare ca să te obișnuiești cu cartierul? spune mama în timp ce se strecură în noua mea cameră.

  Presupun că e o idee mai bună decât să stau închisă în casă pentru restul zilei. Am încuviințat și mi-am luat rapid telefonul, ieșind apoi pe ușă. Când am ajuns la capătul aleei, am ales să o iau spre dreapta. Mi-am scos căștile și am intrat pe Twitter, când deodată m-am lovit de ceva.

- Ups, scuze, vina mea.

- Nu, a fost vina mea. Trebuia să mă uit pe unde merg decât să stau pe telefon, am spus analizându-l pe băiatul ce stătea în fața mea, mult mai înalt decât mine. Avea un frumos păr blond, și ochi foarte frumoși și la naiba, acei pomeți.. wow.

- Hai să spunem că a fost vina amândurora, bine? a spus el râzând.

- S-a făcut, am răpuns cu un zâmbet pe buze.

- Cum te cheamă? Nu te-am mai văzut pe aici până acum.

- Oh, sunt Caitlin Denver, tocmai ce m-am mutat aici și încerc să mă obișnuiesc cu zona. Tu cum te numești?

- Tristan Evans. Nu cumva te-ai mutat în casa aceea? spune el arătând spre noua mea casă, eu încuviințând. Eu locuiesc chiar lângă, am auzit că voi avea vecini noi.

- Da, eu sunt. Deci, Tristan, câți ani ai? am întrebat timidă.

- 18, dar tu?

- 17, am răspuns rapid.

- Oh, e bine. Îmi pare rău Caitlin, trebuie să ajung la o repetiție cu trupa, ne mai vedem! spune el rapid îndreptându-se spre casa sa.