Sa spun? Sa nu spun? Cred ca ar trebui sa spun...
Deci cand eram mica, eram proastă...ca si acum dar mai rau...aveam 8 ani si imi placea de un baiat pe nume Zèro..stiu e un nume ciudat dar mie imi placea...asa...si m.am decis pana la urma sa.i spun la scoala...dupa cum spune.am eram proasta...
I.am spus si s.a intamplat asa...
''-Ăăm buna...as vrea sa iti d.au un cadou deoarece...
Prietenii lui erau pe langa noi...toti strigau...
-Sarut.o....sarut.o....sarut.o
Zèro se uita uimit la mine...dar parca zambea...
-Te plac Zèro...
I.am dat in mana cadoul care era un borcan cu biscuiței in forma de inimioara...in acel cadou era toata fericirea mea, toata munca mea...tot, tot, tot..
La luat in mana...
Ceilalti cand au auzit au inceput sa arate cu degetul si sa rada...
L.am vazut pe Zèro cum isi schimbase privirea...ma privea cu ura si teama oarecum...dar si tristete...parca nu mai stia ce sa faca, ce sa spuna...tinea borcanul in mana...si se uita cu teama parca- cand la mine, cand la ceilalti...parea ca alege sau ceva...
Si...strânge din ochi si isi musca buza..aruncand jos borcanul...spargandu.l...toata munca, fericirea si speranta mea au fost sparte in mii si mii de ciobulete transparente...
-Pleaca din fata mea...esti prea mica, prea copilăroasă si prea "URÂTĂ"
Si toti au inceput sa rada si sa strige...
-Urata...urata...urata...urata...urata...
De atunci si pana acum am acea patima...mi.e frica de oameni...mi.e frica de "iubire", mi.e frica de scoala, mi.e frica de tot si toate...nu pot respira bine daca nu port acea cutie pe cap...de fapt nici nu am incercat...
Nu o sa ma duc niciodată la scoala...nu mai permit sa mi se mai intample asa ceva...
In fine...si dupa ce mi.a zis toate acele lucruri "urate" am stat izolata acasa...intr.un final au trecut 2 ani si mi.am propus sa ies afara doar pentru al ajuta pe tata...
Strange.am gunoiul si am vazut "o pruna intr.un prun":) incerc.am sa o i.au da' nu pute.am, atungi trece un baiat pe acolo...mi.am dat seama din prima vedere ca era Zèro...si ma intreabat...
-Hei...vrei sa te ajut?
Cand am auzit ca mi.a vorbit...am incremenit...am luat o punga de hartie...pe care o aveam la indemana...si am pus.o pe cap...fugind in casa...m.am uitat repede pe geam si l.am vazut cum se mira...si aproape se inchina...
M.am simtit oribil...de atunci mi.am pus pe cap cutii...
Tata pov:
Off doamne fiica mea...ce sa ma mai fac eu cu ea doamnee...
Hmm...am o idee, nu pot sta aici pe scaun decat a ma plânge si sa nu fac nimic...o sa ma duc la un doctor in domeniu' asta pentru a vorbii eu cu el...sa ma intrume spre ce ar trebui sa fac...chiar azi imi voi face o programare...
***
Asa...insfarsit mi.am facut programare...hmm ar trebui sa imi inventez o scuza pentru a le spune copiilor...
-Copiilor!:) Vedeti ca plec pana la magazin...voi sta ceva timp deci nu ma asteptati...
Vine jos Marì...adica fiul meu
-Ok tata...te vom astepta oricum...pa!
-Mhh! Bine...pa Marì..
Ies pe usa usurat urc in masina...si plec...
***
Insfarsit ajung...dupa 30 de minute (o jum. de ora:]])
Intru...
-Bună ziua doctore!
-Buna ziua domnule!
Incepem a vorbi...si ii povestesc tot...si despre mine...si despre Ecaterina...tot...
-Domnule chiar stiu ce sa va zic...duceti.o la scoala...incercati sa o faceti sa socializeze...cu toți oamneii...datii jos cutia acea...ajutati.o
-Dar e greu...nu v.a vrea, v.a incepe sa planga...mi.e frica sa nu pateasca ceva...din cauza bolii
-Ce are ea, nu se numeste boala...se numeste "teama", ii e frica sa nu i se întâmple la fel...se sperie din orice...deoarece isi aduce aminte de mumentu' acela...aude vocile acelea...tot
***
Ajung acasa...chiar m.a pus pe ganduri spusele doctorului...
Mai bine ii spun...
-Ecaterina...hai jos la masa...
Vime jos...mi.e asa urat sa.i spun...
Uita.te la ea cum se chinuie sa mănânce prin cutia aia...mănâncă ciorba cu paiul...mai bine ii zic rapid...pentru a ma scutiri de dezastru..
-Ecaterina...trebuie sa te duci la scoala de acum...deja ti.am inscris la scoala certificatul si tot ce.ti trebuie...
••••••••••••••••••••••••••••••••••••→
