Era Andrei cu un buchet de trandafiri rosii. Ii sar in brate si nu imi vine sa ii mai dau drumul.
I:Nebun-o, sufoci baiatul mai usor.
E:Andrei imi va fi dor de tine si nu vreau sa plec dar nu pot.
A:Nu conteaza cat vei fi plecata...eu te voi astepta. Mai ierti te rog?!
E:Mai intrebi. Nu imi vine sa cred ca nu te voi mai vedea 2 luni...ca nu iti voi mai simti mana peste a mea...ca nu te voi mai vedea...
I:Eu ar cam trebui sa plec....
Pppaaaa..
A:Nu vorbi. Atunci simt niste buze calde si moi peste ale mele. Ii raspund la sarut. Ne desprindem.
E:Te iubesc! Saruta-ma incaodata!!!!
Andrei nu mai sta pe ganduri si isi lipeste buzele de ale mele. A fost ceva magic.
E:Nu pot sa cred ca diseara trebuie sa plec inapoi acasa....
A:Nu imi mai spune, te rog!
Peste doua luni...
Este ora 9 dimineata si ajung in gara, la Urziceni. Cand cobor din tren vad....
