Roşu × Albastru

Încoronarea

Soarele strălucea cu putere deasupra regatului, sporind bucuria poporului care se pregătea să-şi încoroneze noul rege. Nu exista nimeni care să i se împotrivească prinţului, el reuşise să le câştige inimile tuturor. 

În labirintul din spatele castelului, Gwendolyn fugea cât o ţineau picioarele, încercând să scape de Harry. Gâfâia, trupul parcă îi luase foc de la efortul depus. Obrajii îi erau roşii, iar câteva fire de păr scapate din coc i se lipiseră pe faţă. Într-o clipa de neatenţie, tânarul îi prinse mijlcul şi o ridică în aer. 

-Nu din nou! Cu tine niciodată nu câştig la jocul ăsta! Se plânse ea.

-Te-ai gândit că poate ar fi cazul să nu mai joci leapşa cu viitorul rege? Râse Harry şi îi îndepărtă o şuviţă de pe faţă.

-Nu oricine are privilegiul acesta, Majestate, iar eu intenţionez să profit de el cât mai mult cu putinţă. 

El se uită în ochii ei câteva clipe, apoi o sărută. Îşi sprijini fruntea de a ei nerupând contactul vizual. 

-Promite-mi că nimic nu se va schimba după ce voi fi încoronat. Vom rămâne aşa.

-Promit! Şi ştiu că amândoi ne ţinem de promisiuni, nu-mi fac griji. Ei, dar dacă mă gândesc mai bine, poate ca lucrurile nu vor mai sta la fel. Harry îşi ridică sprâncenele în confuzie, aşteptând ca ea să continue. Ca rege, vei fi curtat de tot felul de ducese, contese şi mai ştiu eu ce, dacă vei considera că ele au ceva ce aici nu ai găsit? Vei călători foarte mult, o să mă uiţi. Termină cu un zâmbet forţat şi merse spre băncuţa din marmură. 

Îşi netezi voalurile rochiei roz pal cu mişcări stângace. Dăduse glas unui gând care o măcinase din totdeauna.

Harry oftă şi se aşeză lângă ea. 

-Niciodată să nu-ţi mai treacă asemenea gânduri prin căpşorul ăsta frumos. Accentuă primul cuvânt şi o ciupi de obraz. Nu eşti conştientă de sentimentele mele, observ. Nici nu îmi pot aminti toate dăţile în care mi-ai fost alaturi şi ai crezut în mine. Chipul tău nu-mi părăseşte mintea, te văd în faţa ochilor chiar dacă nu eşti acolo. De fiecare dată când întâlnesc o femeie o compar cu tine şi ştii care e diferenţa dintre voi? Pe tine te iubesc, Gwen. Tu eşti aleasa, iar eu voi fi mereu al tău. Mâna îi rămase pe obrazul ei, mângâindu-l cu degetul mare.

Gwen îşi şterse lacrimile care îi părăsiseră ochii şi îşi aruncă braţele în jurul gâtului său, îmbrăţişându-l strâns. Îl iubea atât de mult, gândul la o lume în care ei nu ar fi fost împreună îi trimitea fiori reci pe şira spinării.

-Ce am făcut să te merit? Murmură el.

Încă îşi amintea prima zi în care  o văzuse coborând din trăsură alături de tatăl ei şi deşi abia putea ţine minte altceva din acel an, momentele cu ea, oricât de neînsemnate, îi erau încă vii în suflet. Era, ca şi acum, o fată micuţă cu personalitate puternică. 

Se jucau ore întregi, leapşa era preferata lor. Învăţau cot la cot, avându-l pe tatăl ei ca profesor. Îşi povesteau unul altuia orice, nu existau secrete între ei, iar asta nu s-a schimbat niciodată. Fuseseră mereu cei mai buni prieteni, dându-şi seama peste ani de sentimentele pe care şi le purtau reciproc. 

Crescând, Gwendolyn era total opusă celorlalte femei. Ea nu se folosea de ceea ce-i oferise mama natură, ci de ceea ce avea în cap. Îşi câştiga respectul doar deschizându-şi gura şi n-o puteai duce de nas. Harry devenise un adevărat bărbat, înalt şi bine făcut, priceput la toate, de la mânuitul sabiei până la încheierea unui tratat de pace. Isteţ şi un bun conducător, reprezenta viitorul strălucitor al regatului.