Cliché

Prolog

Nu, nu sunt fata aia timidă si firavă care se sperie de umbra ei, să spunem că sunt opusul.
Mă descurc destul de bine la școală. Colegii mă consideră o tocilară, nu nu invaț toată ziua, dar vreau să îmi asigur un viitor și nu-mi pasă de cometariile răutacioase aduse la adresa mea. Nu e vina mea ca rețin ușor si sunt atentă la oră, fără să mă gândesc la iubiți ca restul fetelor de vârsta mea, pur si simplu nu sunt ca ele, sunt diferita, poate și de asta nu-s așa populară. Adică sunt in liceul asta de 4 ani, dar niciodată nu am fost preocupata de popularitatea în școală și nu mi-am dorit asta. Cu toate astea îi aveam pe ei, Izy și Adam îmi ajungeau. Nu știu cum suporta să stea cu o încăpățânată ca mine, cu toate astea țin la ei enorm, sunt familia mea.

Cu bruneta cu ochii verzi ma știu încă de pe holurile gradiniței, când un baiat s-a luat de ea și i-a furat croissant-ul cu ciocolată. Și acum îmi aduc aminte de momentul când am luat pentru prima dată atitudine în fața unui băiat și am devenit încrezatoare. I-am luat croissant-ul din mâna, l-am călcat pe picior și am scos amandouă limba la el. Eu si Izy ne-am apropiat foarte mult și destinul a ținut cu noi, am urmat aceeași școala, iar acum eram la același liceu și aveam o mare parte din cursuri comune.

Tipul cu păr negru ca tăciunele, ochi negrii și pătrunzători era Adam. Spre deosebire de Izy, el era vecinul meu, se mutase la un an după ce m-am mutat și eu, ne stiam de vreo 10 ani. Mereu a fost ca un frate mai mare pentru mine și Izy, era cu un an mai mare decât noi, dar nu repetase clasa, doar l-au dat mai târziu la școala. Era genul de frate protectiv, uneori prea protectiv, iar înălțimea și faptul că trecuse și pe la sală de câteva ori îl faceau destul de impunător.

Mai eram eu, încăpățânata grupului și îndrăzneața, aveam și o latură sensibilă, dar preferam sa o păstrez pentru mine de cele mai multe ori. Nu eram foarte scundă, dar nici înaltă, 1,65 imi ajungea, chiar dacă pentru unii asta ar însemnan un pitic de grădină. Aveam părul ciocolatiu închis, în asorte cu ochii.
***
Se sunase de pauză. În sfârșit eu și Izy am scăpat de doamna Rachel și orele ei plictisitoare de geografie.
Ajungem în cantină și ne întâlnim toți la masa noastra, aveam atâtea amintiri la masa aia. Acolo ne spuneam toate secretele și barfele din ziua aceea timp de 3 ani.
-Trebuie să omor pe cineva azi, micuțele mele?Adam a spart tăcerea și a inceput să râdă după ce ne-a întrebat, în stilul lui, cum a fost ziua de azi.
-Nu, tata! spune Izy sarcastic, iar amândouă bufnim in râs.
Adam ne ciufulește pe amândouă, iar noi ne bosumflăm că ne-a stricat "coafura".
-Adaaam, zic eu cu o voce de copil, putem să ne purtăm și singure de grijă. Îmi încucișez mâinile la piept în semn de "supărare", dar el știa prea bine că glumeam, am ajuns să ne cunoaștem bine unii pe ceilalți și știam bine când unul dintre noi minte.
-Știu că ești o actriță bună,Skye, dar te cunosc prea bine. În plus, știi că tot micuțele mele veți fi și voi fi la fel de grijuliu cu voi orice ați zice. Zambeste fermecator. Avea un zambet minunat.
-Da, da, da...mestec in tocătura de la cantină care se spunea a fi mâncare.

Mai erau 5 minute până se suna și trebuia să mă duc până la toaletă liceului să-mi pieptăn părul ciufulit de Adam. Trebuia să ma grăbesc fiindcă aveam următoarea oră cu domnul Harvey, cel mai dur și răutacios profesor de geografie.
Niciodată nu mi-a plăcut locul ăla, baia. Am fost acolo să mă uit doar în oglindă, nu îndrăzneam să intru în toaletele pline de fum, cu miros de clor, numero uno și numero dos.
Ies din baie și mă împiedic de un tip. Cade ca un sac de cartofi și eu peste el.
Schițeaza un zâmbet fermecator. Pufăi și îl îmbrancesc.
-Scutește-mă! mă dau după el și mă frec cu mâna la cap. Ai grijă pe unde mergi, fraiere!
-Cine vorbea, ratato!
Mă ridic nervoasa și țip la el cu vocea mea subțire, am uitat să menționez că trebuia să mă uit în sus la băiatul brunet, destul de bine făcut, care era cam cu un cap mai mare decât mine.
-Pe cine faci tu ratată?ridic mâna mea subțire la el, dar mi-o prinde imediat cu mâna lui mare și începe să râdă.
-Piticania e agresiva!Un zâmbet strâmb îi apare pe față.
-Tu ai vrut-o! îl calc cu toată puterea mea pe picior și dau bir cu fugiții. Îl aud cum bombăne, probabil mă înjură și mă blesteamă.
-Ugh...vei plăti, pitico! îl aud cum urlă în urma mea, dar eu nu ma întorc și îi fac doar cu mâna "pa-pa" cu un zâmbet larg. În acel moment mi-am adus aminte de băiatul de la gradiniță, și cum l-am călcat pe picior. Am început sa bufnesc în râs, amintirile îmi erau proaspete în minte. Zâmbetul mi-a pierit de pe fața când mi-am dat seama că întârziasem la ora domnului Harvey...ups...

Scuzați-mi greșelile gramaticale. Îmi pare rau dacă nu v-a plăcut, dar sunteți liberi sa plecați în cazul ăsta și îmi cer scuze de pe acum pentru lucrurile nedescrise așa cum trebuie.
Aștept cu mare drag părerile voastre și ideile într-un mesaj!
Enjoy :3