Gray

  Portarul îmbrӑcat impecabil deschide uşa imensӑ şi mӑ pofteşte înӑutrul clӑdirii impozante, din cӑrӑmidӑ cenuşie.

-          Bagajele dumneavostrӑ vor fi duse în camerӑ imediat, îmi spune el elevat.

  Încuviinţez vag şi pӑşesc în holul imens plin de elevi necunoscuţi, fiecare discutând între ei plictisiţi, cu gesturi lente şi figuri inexpresive.

  Pfff, sunt noua elevӑ. Sunt supӑratӑ cӑ tatӑl meu m-a transferat aici fӑrӑ sӑ mӑ anunţe, acum, în mijlocul semestrului, fӑrӑ motiv. Mi-a zis cӑ pur şi simplu îmi va fi mai bine aici, cӑ este un internat exclusivist şi sigur.

  Problema e cӑ eu şi eleganţa nu suntem compatibili; stângӑcia mea epicӑ şi lipsa manierelor nu se încadreazӑ în peisajul ӑsta impecabil, din marmurӑ albӑ şi tablouri placate cu aur. Prefer sӑ ies cu prietenii la meciuri de baschet şi sӑ mâncӑm la KFC, nu sӑ-mi prind un şevet alb de decolteul rochiei pompoase şi scumpe (ceva ce oricum nu am în garderobӑ).

  E evident cӑ fac notӑ discordantӑ aici, unde, din câte vӑd, fetele poartӑ rochiţe albe şi au pӑrul lӑsat sӑ alunece graţios pe umeri, în timp ce bascheţii mei murdari şi cele douӑ codiţe împletite mӑ desprind parcӑ dintr-o tabӑrӑ de aurolaci.

  Dintr-o datӑ, toate privirile din încӑpere se agaţӑ de mine curioase. Se holbeazӑ la mine de parcӑ aş fi dezbrӑcatӑ, mӑsurându-mӑ din cap pânӑ-n picioare apatici. Dupӑ o secundӑ îşi reiau conversaţiile, aparent plictisiţi şi mai mult de ciudӑţenia mea.

  Rӑsuflu uşuratӑ. Nu suport sӑ fiu în centrul atenţiei.

  Fac câţiva paşi spre mulţimea de adolescenţi, care continuӑ sӑ mӑ ignore, pânӑ când spre mine se îndreaptӑ un tip blond, înalt, îmbrӑcat la fel de banal ca şi mine, cu tricou şi blugi. Şi el epateazӑ, dar nu doar prin vestimentaţia neglijentӑ, ci şi prin chipul incontestabil de chipeş. Pare cu un an sau doi mai mare decât mine, dar e greu sӑ-mi dau seama din cauza staturii mele mici (aproape oricine e mai înalt decât mine). Se opreşte în faţa mea, cu mâinile musculoase afundate în buzunare, analizându-mӑ nonşalant.

-          Eşti Piper Grace? mӑ întreabӑ pe un ton jucӑuş, schiţând un zâmbet.

-          Da. Ii rӑspund la zâmbet cât de adorabil pot. Unde e cancelaria?

  Îşi arcuieşte o sprânceanӑ.

-          Ai nevoie de ceva?

  Îi privesc ochii albaştri acoperiţi de şuviţe de pӑr blond, minunându-mӑ de nuanţa lor intensӑ, bleu-deschis, inconfundabilӑ.

-          Da, de-abia am ajuns, ştii? Imi arӑţi cancelaria?

-          Roagӑ-mӑ, zice tipul, rânjind amuzat cӑtre mine.

  Vӑzând cӑ rӑmând perplexӑ, chicoteşte şi aratӑ cu degetul mare spre peretele opus al holului.

-          A doua uşӑ pe stânga, îmi explicӑ. Grӑbeşte-te.

  Spunând asta, se întoarce pe cӑlcâie şi se pierde în mulţime, ieşind din raza mea vizualӑ.

  Mӑ strecor prin adunӑtura de puştani mult mai înalţi decât mine şi caut uşa solidӑ pe care scrie CANCELARIE. Ciocӑn de douӑ ori şi aştept rӑspunsul. Deschid uşa şi intru în biroul puternic luminat, luxos, în care o femeie blondӑ mӑ priveşte întrebӑtoare. Pare extrem de tânӑrӑ, fӑrӑ riduri sau haine bӑtrânicioase, cu pӑrul prins simplu într-un coc în vârful capului.

-          Bunӑ ziua, sunt Piper Grace, noua elevӑ, îi spun repede şi închid uşa în urma mea.

-          Ia loc, te rog, mӑ pofteşte directoare amabilӑ.