Dio m-a trezit. Dormisem mult, probabil pentru prima dată dormisem atât de mult. Am ridicat capul și l-am privit, zâmbea, trebuie să recunosc că avea un zâmbet fermecător.
— Cât e ora? întreb.
— Trecut de amiază.
— Vorbești serios? Eram obosită, doar atât.
— Te cred. Ai fost noaptea trecută acolo?
— Da, dar n-am intrat, am venit aici.
— Știi, aștept să-mi povestești totul.
Am zâmbit. Doream să-i povestesc, să fiu sinceră.
— Cu ce încep?
— Cu sfârșitul.
— Am găsit-o pe Mia.
— Știu. Am zâmbit ambii. Povestește.
Când m-am trezit după presupusul accident, eram amnezică. Nu-mi aminteam nimic, nu știam cine sunt și unde mă aflu. Vedeam doar niște pereți albi și diverse aparate.
În salon a intrat un domn înalt, frumos, foarte frumos. Mi-a plăcut de el din prima clipă. S-a apropiat și m-a privit cu mare drag.
— Salut, cum te simți?
Am presupus că nu știe cum să înceapă discuția, motiv pentru care a început cu o banală întrebare.
— Salut, bine, doar că... mm, scuzați... dar cine sunt eu? Aș întreba unde mă aflu, dar întrebarea nu are sens dacă nu cunosc întâi de toate cine sunt.
— Ești fiica mea, ai avut un accident în urma căruia ți-ai pierdut temporar memoria. Nu-ți fă griji, îți vei reveni.
L-am privit puțin tăcută, aveam față de acest bărbat un sentiment de simpatie, nu-l vedeam drept tată.
— Numele meu?
— Andana.
Din nou am tăcut. Și numele îmi era străin, după care m-am gândit că aceasta ar însemna o amnezie totală.
— Cum s-a întâmplat accidentul?
— Erai la volan și te-ai lovit cu mașina într-un copac.
— A mai suferit cineva în urma accidentului?
— Nu, erai singură pe traseu. Era noaptea, ceață, ai pierdut controlul.
Am privit în jur, analizam odaia în care mă aflam. Un pat, o noptieră, niște aparate, un geam mare și-un televizor. Nu erau poze, flori, baloane, fructe, haine, nimic. Gol.
— De ce ești doar tu aici?
— Ar mai trebui să fie cineva?
— Păi, te am doar pe tine?
— Da.
— Trist. Câți ani am?
— Optsprezece.
— Sunt matură.
— Ești încă mică, mi-a zâmbit.
Era îmbrăcat într-un costum negru, avea cravată neagră. Mi se părea că nu este un bun actor, simțeam căldură, totodată, simțeam și distanță. Mă privea, dar aveam impresia că e în căutarea altcuiva.
— Ce profesie ai?
— Sunt detectiv.
— Asta ce înseamnă?
— Caut oameni dispăruți.
— Oamenii dispar?
— Da.
CITEȘTI
Fata cu vise alb-negru - Andreea Russo
Mystery / ThrillerCum e să trăiești între alb și negru? Mia este o pianistă remarcabilă. Toți îi prevăd un viitor frumos până în ziua în care dispare fără nicio urmă, în drum spre casă. Timp de 24 de ani nimeni nu o poate găsi. Ce s-a întâmplat? Poate fi elucidat...