Condamnati la foc si pierduti in apa II

Dakota povesteste-Fortareata

      -Lordul isi ascunde fortareata in cea mai adanca... mare.
      -In... Mare?!
      -Da. a spus un batranel de mai in spate.
      -Bine. Mergem in mare. Hai!
      -Dar e foarte adanc. Nu ne putem tine respiratia. Ne trebuie costume de inot, oxigen, sigur depaseste chestia rosie de care nu trebuie sa trecem. 
      -Am o presimtire ciudata ca o sa rezist.
      Am intrat in apa si am simtit ca nu imi mai pot tine respiratia mult dupa ce am trecut de geamandura si am intrat sub apa. M-am oprit si m-am facut covrig in apa. Van s-a uitat la mine cu o privire care spunea "Esti bine?" , iar eu am inchis ochii. Simteam ca nu ii mai pot deschide, dar am putut. Mi-am deschis mainile si m-am inchis cu Van intr-un balon plin cu oxigen. Cum facusem asta?
        Am marit balonul pentru toata lumea si am putut merge linistiti pana in fortareata. Surprinzator, gardieni nu au zis nimic si doar s-au uitat ciudat la mine. M-au lasat sa intru.
        Am nimerit intr-o camera imensa, cu pereti negrii cu rosu. Am dezactivat balonul si am intrat. Perdele atarnau de tavan, chiar daca nu erau ferestre. Pe margini stateau fiinte exact asa cum spusese tata: pelerine si glugi negre, cu semnul iluminati. La capat, toti am vazut, pe un tron facut din oameni lipiti unul de altul, statea un Lord imbracat la fel ca fiintele, dar ochiul de pe haina lui era rosu. Fața nu i se vedea, dar stiam cine e. Toti cei de pe margini strigau:
        -Aleasa, aleasa...
        -Ce spun? i-am soptit lui Van.
        -TE STRIGA, a tunat Lordul.
        M-am speriat. Lordul a intins mana si toata armata mea de oameni a fost aruncata de un perete, apoi a cazut jos. Miraculos, ramasesem doar eu si Van. Cand Lordul a mai intins mana odata, am intins-o si eu si am inchis ochii. Nu i-am deschis decat atunci cand am realizat ca ramasesem in picoare, cu un scut pe care il facusem eu, din mana mea, pe care acum il tineam cu putere, iar Van ma tinea de mana.
          -IMPOSIBIL!
          A aruncat o raza albastra spre mine, iar eu una alba spre el. Ne intalnisem la mijloc, dar in secunda in  care s-a intamplat asta amandoi am fost aruncati in parti opuse. M-am ridicat prima si am tipat:
          -De ce faci asta?! Tineam un glob mare si alb in mana cu care ma pregateam sa il omor. Ultimele cuvinte? am spus rânjind. Van ma tinuse in mana in tot acest timp. Cred ca imi marea puterea de care nici nu stiam.
           -DA! EU DOAR... NU SUNT ASA PUTERNIC PRECUM CREZI. TU ESTI MAI PUTERNICA DECAT MINE SI ASTA E TOT CE MI-AM DORIT. SUNT MANDRU DE TINE. SI... E GREU SA CREZI ASTA, DAR... EU SUNT TATAL TAU. STIAM CA MOSTENESTI PUTERI, DAR CAND ERAI MICA EXISTA POSIBILITATEA SA TE OMOR. M-AM ASCUNS SI AM ANGAJAT FAMILIA TA ACTUALA SA AIBA GRIJA DE TINE. IMI PARE RAU!
           -De ce te-ai mai duelat cu mine?
           -CA SA VAD DACA POTI TRAI O VIATA INAPOI LA TATAL TAU. SI VAD CA AI SI UN PRIETEN...
            -Mdea... El e Van.
            Mingea mea alba se stinsese. Mi-am luat in brate adevaratul tata.