Imposibilul e posibil

Klaus

A trecut foarte mult timp de cand sunt singura. Nu mai am obligații,nu mai am griji. Cu Matt pana la urma m-am lamurit cum sta treaba...

Urmeaza acea parte din anul şcolar în care se desfăşoară săptămâna altfel. Diriginta ne-a propus ca miercuri sa mergem la teatrul dramatic. Bineînțeles ca acolo vor fi clase mai mici si mai mari. În aceasta saptamana mi-am cam dat seama că îl plac pe Klaus😏.

-Klaus mai e cu fata aia?

-Da,dar de ce vrei sa stii? *Lexi*(o amica de-a mea)

-Păăăii..vreau şi eu să ştiu.

-Dar de ce vrei,măi,să ştii? imi spune aplicându-şi zâmbetul pervers:))

-Eeii..şi tu acuum!

-Îți place de el cumvaaa?

-Eeeiii..nuuu maaai..

-Cum nuu. Gataaa..mi-am dat seama. Tu il placi!!

-Nu il plac mai!

-Eiha..recunoaste!

-Mm..bine,măi. Îl plac şi nu ştiu cum s-a intâmplat,dar ăsta e adevărul..

-Bineeee...voi când vă duceți la teatru?

-Miercuri ne ducem,voi?

-Pff..noi tocmai vineri

-Ahh,as fi vrut sa veniti si voi in aceeasi zi sa fie si Klaus acolo.

-Eh,asta e. Poate altădată,Chris.

-Mda,poate altadată.

Ziua de miercuri soseşte şi de dimineața am plecat cu clasa la teatru. Am ajuns acolo şi am văzut clase mai mici,mai mari,dar in niciun caz clasa în care era si Klaus. Îmi parea chiar foartea rau pentru ca imi doream mult sa vina. La un moment dat il vad pe colegul,in acelasi timp şi prietenul lui Klaus. Apoi o aud pe Lexi,pe Loraine şi intr-un final il aud si pe Klaus. Am crezut că mi se pare,m-am intors şi era eeell🤗 Eram ruşinată,dar fericită. Lexi,Delia şi Andreea l-au rugat pe Klaus si ceilalti prieteni ai lui sa se aşeze,bineințeles,in spatele nostru. Fetele vorbeau cu el despre mine,el râdea,eu râdeam. Eram roşie toată din cauza râsului,dar in acelasi timp din cauza ruşinii. Piesa de teatru era pe sfârşite,la fel şi ziua. Ajung acasă şi primesc un mesaj de la Klaus..mă asteptam.

-Chris.

-Da,Klaus.

-Ce faci?

-Uite,stau,tu ce faci?

-Ascult muzica. Uite ce e..am auzit că mă placi şi că vrei să fii cu mine. Aşa e?

-Mm..*ce sa fac acum? Să-i zic sa nu-i zic..habar n-am..cred ca am sa-i spun ca nu mor*da,aşa e. Ai auzit bine

-Pe bunre? Doamneee! Tu ai idee de cand am asteptat momentul asta? Am luni bune.

-😏M..te cred

-Mai stii cand imi spuneai mereu:"Klaus,scuze,dar noi niciodata nu vom fi mai mult decât bff..eu nu te plac" etc

-Maaii..taaci. Da,tin minte. Acum vrei sa-mi scoti ochii?:))

-M-am gandit ca ai uitat. Am vrut sa-ti amintesc

-..bine. Deci? Pana la urma..vrei sau nu sa fim împreuna? *eram rusinată din cap până în picioare chiar daca vorbeam prin mesaje..aveam impresia ca e langa mine,ca ma vede*