ALB şi NEGRU

Capitolul 2

  Se îndreaptă spre catedră, locul unde domnul Anderson se afla. Dau noroc și se întoarce cu fața spre noi, în tot acest timp doar partea stângă văzându-se.

  Nu este cine știe ce. Ten mlăsiniu, puțină barbă, păr în toate părțile, ochi albaștri, buze roz...

  Se uita la fiecare elev din clasă. Ne examinează pe toți, nu face excepții. Când ajunge la mine, mă trece un fior pe spate și mă îndrept brusc. Nu știu ce anume m-a făcut să reacționez așa. Poate...acei ochi albaștri accentuați asupra mea m-au făcut să mă agit puțin. Când ajunge la Amanda Smith, zâmbește. A fost o trecere majoră, foarte vizibilă. Până la Amanda, chipul lui a avut o privire neutră.

  Nu știu ce e în capul lui de tocmai la Amanda a zâmbit. Defapt, a fost mai mult un rânjet. Unul pervers pot spune...

  Sunt atâtea fete frumoase...Ally,Hazal...sunt superbe! De ce la ele nu a avut nici o reacție? Cine știe ce o fi in mintea lui...

  Domnul Anderson se îndepărtează de catedră. Se poziționează în fața clasei și întinde brațele. Ne-am dat seama ce înseamna asta. O sa urmeze o îmbrățișare luuuungă...zâmbesc când mă gândesc la asta.

  Mă ridic nerăbdătoare ca un copil mic care se duce la joacă. Mă îndrept spre domnul Anderson, câțiva colegi fiind în fața mea.

  După ce domnul Anderson ne trosnește oasele la fiecare și ne spune cât de mult ține la noi, îl vedem cum stă în fața ușii. Parcă așteptând ceva...sau pe cineva. Se uită încă o dată la noi, iar noi ne uităm la el. O mână este pusă pe clanță, ea coborând ușor. Iese din clasă...și asta a fost.

  De acum, domnul Anderson ne este doar un prieten apropiat.

  În clasă se aude gălăgie. Eu stau doar în banca mea în timp ce colegii din spate se agită.

  Aud un zgomot provenind din fața clasei...ca o lovitură într-un material tare. Cu toții ne uităm înspăimântați spre sursa zgomotului. Noul profesor...a lovit cu pumnul în catedră. Este roșu de furie și are ochii plini cu venin.

  Mă uit speriată la el, cu ochii bulbucați. Nu o să fie bine.