Am fost provocată de lulu6060 să spun câteva desene la care mă uitam eu când eram mai mică. Sincer, m-am bucurat când am primit această provocare pentru că mi-am amintit unele momente din copilărie foarte frumoase.
Îți mulțumesc pentru provocare.
Să începem!Primul desen care mi-a venit în minte în momentul când am văzut că sunt provocată a fost "Curaj", parcă așa se numea, dar o să pun și un video.
Dacă ați ști cât mă bucuram când vedem un episod și cu câtă plăcere mă uitam, nici nu aveți idee. A fost și este desenul meu preferat.
Acum să vă arăt și videoclipul, apoi vom continua.
"Marta vorbăreața" este un desen pe care îl priveam din nou cu plăcere și cu siguranță îl știți și voi. Cățelușa aceea care vorbea mi se părea incredibilă. Nu cred că are rost să povestesc despre ce e vorba pentru că știți cu siguranță. O să pun și aici un video, la fel și la celelalte desene pe care le voi mai enumera.
"Arthur" este și el un desen la care mă uitam des și îmi plăcea.
Un alt desen pe care mi-l amintesc este "Aventurile lui Piggley Winks". Cu siguranță trebuie să îl știți, e cu o familie de porcușori și nu numai, care fac tot felul de chestii.
Stați așa că mi-a venit încă unul în minte. Doamne cât îmi mai plăcea și ăsta. Se numește "Aventurile lui Franklin" sau "Franklin și prietenii săi". Este și el cu animale, dar în centrul atenției este o broască țestoasă pe nume Franklin.
"Thomas și prietenii săi" sau "Thomas, locomotiva cu aburi" este alt desen pe care îl urmăream. Este cu locomotive vorbitoare. Mă cam speriau fețele lor, dar tot mă uitam.
"Chuggington" este tot ceva cu trenulețe și acesta mi-a plăcut mult, mai ales cântecul de început, o să văd arăt.
"Banane în pijamale". Îl știți? Trebuie să-l știți. Deci trebuie să-l știți. Este genial și din nou unul dintre desenele mele preferate.
"Pompierul Sam". Îmi aduc aminte de el, dar nu mai știu exact despre ce e vorba, îmi aduc aminte doar că mă uitam.
De "Gemenii Cramp" știți? Trebuie să știți. Genial acest desen, genial!
Alt desen superb e "Colegul meu de sală e o maimuță". Nu mai spun nimic, doar arăt ca să vedeți și singuri.
"Eu sunt nevăstuica" sigur îl cunoașteți
"Cel mai bun Ed-Buddy"
"Johnny test" foarte frumos și acest desen.
Și următorul va fi ultimul pentru că nu îmi mai amintesc.
"Ed, Edd și Eddy"
Ce mi-ar plăcea ca aceste desene să fie din nou la TV, chiar sunt frumoase.
Nu stiu câte trebuia să pun sau dacă s-a specificat, nu mai știu. Eu am pus câte mi-am amintit. Mai departe voi menționa persoane random.BeautyAngelsSky
FanicaCioroi
KlausMikaelson101
---drunk
-peeda-
RaulAlexandru4
AleSwag8
Rossy_Stephany
-Ognis
AdinaTrandafir
AndradaMaria584
--Pinky-boy--
-theodora
-sclipici
nutellaforever8
-CreataNu trebuie să o faceți dacă nu doriți, sper doar să vă amintiți și voi de momentele frumoase din copilărie.

CITEȘTI
Provocări
RandomCe pot spune? Se înțelege din titlu. Aici cam afli lucruri despre mine. Copertă: realizată de mine Data publicării: 26.08.2016