Romanul este opera epică, în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri şi la care participă un număr mare de personaje.
Trăsăturile romanului obiectiv:
îşi propune să reflecte existenţa obişnuită;
universul fictiv al operei literare este construit după principiul verosimilităţii;
construcţia subiectului respectă ordinea cronologică;
incipitul se află într-o strânsă legătură cu finalul;
incipitul prezintă cadrul acţiunii, fixează timpul, reuneşte cele mai importante personaje din roman;
acţiunea se desfăşoară coerent, fără apariţia unor situaţii neprevăzute, evoluţia ei putând fi anticipată;
finalul este închis, rezolvând conflictele şi nepermiţându-i cititorului alte interpretări;
personajul este reprezentativ pentru o categorie socială sau umană, fiind deseori vorba de tipuri;
personajul este surprins într-un proces de transformare;
naratorul este omiscient, relatând la persoana a III-a, neutru şi impersoanl, fără să emită judecăţi de valoare, să comenteze faptele sau să explice situaţiile.
Elemente de realism balzacian:
tema romanului: alcătuirea unei imagini complete a burgheziei de la începutul secolului al XX-lea;
motivul moştenirii;
motivul paternităţii;
expoziţiunea stabileşte fixarea exactă în timp şi spaţiu, descrierea mediului;
caracterizarea personajelor se realizează prin legătura cu mediul ambiant, vestimentaţie; acestea sunt încadrate într-o tipologie;
notarea amănuntelor semnificative;
descrieri minuţioase, tehnica detaliului.
ENIGMA OTILIEI
Romanul Enigma Otiliei, numit iniţial Părinţii Otiliei, a fost publicat în anul 1938. Romanul a pus încă de la apariţia lui problema încadrării într-un curent literar. Structura, compoziţia, personajele, procedeele folosite, o serie de pasaje lirice, demonstrează că romanul este în acelaşi timp clasic, romantic şi realist. Se pot observa şi anumite accente romantice, mai ales în descrierea Bărăganului în momentul în care personajele fac o vizită la moşia lui Pascalopol. Totuşi, elementele care primează sunt realiste, romanul aparţinînd realismului critic sau realismului balzacian. În perioada interbelică, tenhicile balzaciană, proustiană, stendhaliană dobândiseră un mare prestigiu datorită operelor Hortensiei Papadat-Bengescu, lui Camil Petrescu sau George Călinescu. Nu este vorba însă de o copiere a unor modele străine, ci de adaptarea lor în maniere insolite.
Romanul Enigma Otiliei se înscrie în sfera realismului critic balzacian, fiind un roman social şi citadin, care oferă cititorului o imagine amplă a societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea.
Proza realist-obiectivă se realizează prin naraţiunea la persoana a III-a, care presupune un narator omniscient, deoarece ştie mai mult decât personajele sale, şi omniprezent, controlând evoluţia acestora. deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică, prin postura de spectator şi comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative.
