Zambetul. Eu consider zambetul...un tic nervos. Zambesc doar atunci cand vreau sa infrunt adevarul,tristetea. Falsez un zambet si trec peste. Dar nu am simtit niciodata bucuria de a zambi, pana astazi. Azi, pentru prima oara dupa mult timp, am zambit cu adevarat. In ora petrecuta cu Luke m-am simtit inteleasa. Suferinta mi-a fost alinata pentru un moment. Dar inca cred ca viata asta nu este pentru noi. Suntem niste ingeri cazuti cu aripi negre. Durerea ne doboara pe zi ce trece. Aripile noastre sunt frante, iar inima sfasiata. Nu mai putem trai intr-o lume intunecata plina de suferinta. Nu am mama, nu am tata, nu am nimic. Nimic de pierdut.
****
L-am rugat pe Luke sa ramana la mine in noaptea asta rece. Cuvintele indurerate care sunt spuse de buzele lui atragatoare ma fac sa imi dau seama si mai bine de ceea ce societatea este in stare. Depresia ne omoara. Buzele mele sunt muscate si insangerate din cauza frustrarii. Singura bucurie a mea este muzica. Momentul in care imi pun castile in urechi si ascult cuvintele ce ma linistesc, momentul in care lumea e moarta pentru mine.
Luke sta intins cu capul pe piciorul meu cald, povestindu-mi despre familia si boala lui.
"Luke.... Nu mai pot." Zic incet, coplesita de durere.
" Mai este putin, Faith...."
" Dar, e prea greu...."
Luke a incetat din vorbit si a inchis ochii.
YOU ARE READING
Born to die
Short StoryFaith si Luke, doi tineri in varsta de 17 ani, singuri, fara familie, care decid ca viata pe care o au nu este pentru ei, ca nu merita sa traiasca.
