O ultimă lovitură

1.

  Stau în ascunzătoare ,pitită.Cu ochii înlăcrimați ,mai trag o privire la scândurile de deasupra.Panica plutește în jurul meu ,iar durerea de cap nu intarzie să apară.Pașii greoi produc vibrații lemnului ce îmi ține adăpost.Îmi șterg lacrimile ce se îmbibeaza cu sudoarea mea.Simt că mă sufoc de la caldură.Sunetul continuu al claxoanelor mă disperă ,iar oamenii agravează și mai rău atmosfera țipând.Hohote de plâns se aud in jurul meu.Este haos.

  Pierd noțiunea timpului privind cum razele se strecoară printre scânduri ,luminând praful ce plutește în jurul meu.Înca mă gândesc la cât de multe s-au schimbat și la câte se vor schimba ,la cuvintele mamei mele "Lia ,este ceva trecător.". Toți dădeam crezare acestor vorbe.Le consideram ființe primitive având în vedere că nava lor era mai bine de câteva săptămâni pe Pământ.Dar ceva ce ne punea semne de întrebare era faptul că nava nu se mișcase .Nimic nu intra și nimic nu ieșea.Fiecare persoană se simțea în nesiguranță cu fiecare pas pe care-l facea.Cu fiecare clipire.Cu fiecare râsuflare.Însa acesta era adevărul intr-o oază mare de minciuni.Nu eram în siguranță.       Gândul că ei vor pleca cât mai repede posibil în stele ,dădea speranțe unui sfert din populație.
  În ciuda știrilor în care reprezentații emisiunilor ne "linișteau" cu informații false ,ceva rău avea să se intâmple.Așa cum spunea și tata "Cei naivi au cedat ,crezând-i.Cei deștepți s-au pregătit.".

  Înainte de lovitura lor , îmi puneam semne de întrebare.Dacă în tot acest timp ei ne spionau? Dacă ei erau printre noi?Ce urmăreau?Și încă una din întrebările mele mari era:dacă voiau să curețe Pământul de noi ,de ce n-au făcut-o încă?
  13 Martie ,și acum îmi aduc aminte acea data blestemată.Ziua în care nava lor a aterizat pe Terra.Tocmai scăpasem de la ora de chimie a domnișoarei Anne.Părăsisem clădirea și inspiram aerul de-afara bucuroasă că am terminat orele.O umbra mare apăruse pe cer extindăndu-se cu fiecare secundă mai mult.Era bezna și tot ce auzeam era sunetul bizar pe care-l scotea obiectul plutitor din văzduh.Un fel de... țiuit ce te asurzea.
  Toți elevii se uitau stupefiați crezând că în orice moment ar putea sâ se prăbușească.Fenomenul a durat pentru câteva minute până când a dispărut.Urmase câteva clipe în care toți șușoteau.Eu însă ,am ramas perplexă ,încă fixând cu privirea cerul unde mai înainte se afla acel obiect.Respirația îmi era tăiată și mii de gânduri îmi treceau prin cap in acel moment.Încercam să îmi revin la fel și Maddie ,o prietenă care își flutura mâna prin fața mea încercând să mă readucă cu picioarele pe pământ.Dar ceea ce m-a trezit la realitate a fost vibrația simțită în tot corpul datorită faptului că pământul se cutremura sub picioarele noastre .Toți cei din jurul meu se țineau de ce apucau ,alții sfârșeau căzând.
  O liniște mormântală acăpărase atmosfera.Întrebările năvăleau în mintea mea ,iar șușotelile continuau de data aceasta și mai tare.Nu știam dacă e real ,nu știam daca cei din jurul meu simțeau ce simt și eu.Simțeam pericolul și teama.

 Atunci când am ajuns acasă ,toate posturile de la TV erau pline de fenomenul misterios.Alții aveau ipoteze cum că sunt Străbunii Pământului care au dat naștere rasei umane și ne-au ajutat strămoșii ,iar datorită lor am ajuns unde suntem astăzi.Alți oameni numiți "Prezicători ai viitorului" ne spuneau că sunt cu gânduri de pace și vor să dăm naștere existenței altei rase.Pe vremea aceea sunau destul de plauzibil ambele ipoteze chiar dacă erau doar niște vrăjeli.Oamenii de știință au declarat că a avut loc o vizită neașteptată ,însă să nu fim atât de siguri că și există viața între pereții acelei nave.
  Dupa acea întâmplare ,mulți se prefăceau că nimic neomenesc nu s-a întâmplat ,alții erau precauți luând măsuri.Tatăl meu care era precaut ,mă instruia cum să țin o armă în mână.

  Bizar era faptul că gradele creșteau în fiecare zi din ce în ce mai mult ,nimeni neștiind motivul.Sigur avea legătură cu acea navă și mai mult de-atât ,eram sigură că il voi pierde pe tata.Ochii ca de japs și părul cărunt alături de chipul brăzdat de cearcăne și riduri îi dădea de gol vârstă.
  Mereu așeza doze goale și sticle pe bușeni.Asa învățam eu să țintesc.Îmi spunea mereu să mă gândesc că sunt ei și să mă concentrez.
"Te concentrezi.Țintești.Tragi!"